CRIMA de la Partoș. Cunoscut al familiei: Bărbatul atacat are ochii tumefiați și răni la cap de i se vede osul. În cuptor se afla o prăjitură carbonizată, iar câinele nu a lătrat deloc
Sâmbătă dimineața, procurorii și polițiștii din Alba au fost sesizați de către o rudă, că o femeie în vârstă de 80 de ani a fost găsită fără suflare, în spațiul dintre curtea și grădina propriei case de pe strada Regimentul V Vânători din cartierul Partoș, iar fiul acesteia, în vârstă de 53 de ani, inginer de meserie, a fost găsit închis în casă cu leziuni grave la cap și a fost transportat la spital.
Un cunoscut al familiei a povestit în exclusivitate pentru ziarulunirea.ro, detalii despre scenele de groază descoperite în locuința victimelor. Potrivit acestuia, atrocitățile s-ar fi petrecut în intervalul vineri după-masa și vineri noaptea. În cuptorul din bucătăria casei, anchetatorii au găsit o prăjitură carbonizată.
Suspiciuni ridică și câinele familiei, care nu a lătrat deloc, vecinii și apropiații susținând că acesta era foarte gălăgios și lătra la oricine.
Cunoscuții povestesc că femeia de 80 de ani abia se deplasa singură, având nevoie de ajutor și pentru a ridica sau muta lucruri ușoare din casă. Fiul acesteia (Călin Drâmbărean) este cunoscut ca o persoană liniștită și ca având o relație bună cu mama sa.
În prezent, bărbatul se află internat la Spitalul Județean Alba, are ochii tumefiați și multiple traumatisme în zona capului și a feței, deocamdată neputând oferi informații anchetatorilor.
În ceea ce privește femeia (Cornelia Drâmbărean) de 80 de ani, găsită fără suflare, ”în urma autospiei efectuate s-a constatat că este vorba despre o moarte violentă, cauzată prin lovire repetată cu un corp dur, la nivelul capului ”, a precizat pentru ziarulunirea.ro Marius Ungureanu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba. Potrivit acestuia, a fost deschis dosar penal pentru infracțiunea de omor.
Femeia va fi înmomântată marți, 18 iulie, în cimitirul din Partoș, iar cercetările continuă pentru identificarea autorilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Mașini vandalizate pe străzile din Blaj: Tânăr de 20 de ani, cunoscut cu afecțiuni psihice, internat în urma distrugerilor provocate
Mașini vandalizate pe străzile din Blaj: Tânăr de 20 de ani, cunoscut cu afecțiuni psihice, internat în urma distrugerilor provocate Cel puțin două autoturisme ar fi fost avariate de un bărbat pe mai multe străzi din municipiul Blaj, în seara zilei de 3 martie 2026. Două videoclipuri surprinse în timpul incidentelor au fost trimise redacției […]
Peste 200 de adolescente din Alba, mai tinere de 19 ani, au devenit mame în anul 2024. 652 de fete minore din România se aflau în același an la a treia naștere
Peste 200 de adolescente din Alba, mai tinere de 19 ani, au devenit mame în anul 2024. 652 de fete minore din România se aflau în același an la a treia naștere 239 de adolescente din județul Alba, cu vârste până în 19 ani, au devenit mame în anul 2024, majoritatea fiind minore. 652 de […]
Parcul Arini din Sebeș intră într-un amplu proces de reabilitare, revitalizare și regenerare a spațiilor publice: Peste 5 milioane de euro pentru lucrări
Parcul Arini din Sebeș intră într-un amplu proces de reabilitare, revitalizare și regenerare a spațiilor publice: Peste 5 milioane de euro pentru lucrări Primăria Sebeș a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedurile de contractare prin licitație publică a lucrărilor aferente obiectivelor de investiții „Reabilitare și revitalizare Parc Arini – Investiții în infrastructura […]