Rămâi conectat

Actualitate

Creşteri de costuri pentru companiile din construcţii cu peste 50 de angajaţi – efectul Ordonanței 114

Ioana Oprean

Publicat

în

Ordonanţa 114, care prevede garantarea în plată a salariului minim brut pe ţară pentru sector construcțiilor, stabilit la 3.000 de lei lunar, va avea un impact direct asupra acestei industrii, aducând avantaje fiscale angajaţilor, dar şi o creştere de costuri pentru companiile cu mai mult de 50 de angajaţi, arată, într-un comunicat, o companie independentă ce oferă servicii de fiscalitate şi consultanţă în afaceri.

Compania a realizat un calcul privind un posibil impact al aplicării Ordonanţei 114 asupra angajatorilor din construcţii. Astfel, firmele care au între 50 şi 800 de angajaţi şi în care ponderea celor care primesc salariul de bază minim brut pe economie este de 40% vor avea o creştere a costurilor începând cu 1 ianuarie 2019 cuprinsă între 5-7%, estimează Cromwell Evan Global.

Firmele cu un număr cuprins între 50 şi 800 de angajaţi, unde ponderea celor care primesc salariul de bază minim brut pe economie este de 60%, vor avea o creştere a costurilor cuprinsă între 12% şi 15%, în timp ce în companiile cu un număr cuprins între 50 şi 800 de angajaţi, unde ponderea celor care primesc salariul de bază minim brut pe economie este de 80%, creşterea costurilor va fi cuprinsă între 24% şi 28%.

Pe de altă parte, taxele plătibile statului aferente contractelor de muncă ce urmează să intre sub incidenţa noii prevederi legislative se vor diminua cu un procent cuprins între 35% şi 50%, consideră firma de consultanţă, care arată că aceste taxe sunt cu preponderenţă datorate de angajat, şi nu de angajator.

„În prezent, conform Balanţei Forţei de Muncă publicată de Institutul Naţional de Statistică la 1 ianuarie 2018, România avea aproximativ 700.000 de muncitori care activează în industria construcţiilor, fie sub formă de contract individual de muncă, fie ca liber profesionişti. Dacă, teoretic, 300.000 dintre aceştia ar putea beneficia la data de 1 ianuarie 2019 de scutirile de la plata impozitului pe venitul din salarii de 10% şi restul beneficiilor aplicabile la contribuţiile medicale (scutire integrală de la plata contribuţiei) şi sociale (diminuarea acesteia de la 25% la 21,25%) şi ar fi plătiţi în baza unui contract individual de muncă cu salariul de bază minim brut pe economie va exista o creştere a puterii de consum de 212% în economie (aproximativ 375.300.000 lei) aferent unui număr de 300.000 oameni dintr-un număr total de aproximativ 5.630.000 oameni care lucrau la data de 1 ianuarie 2018 (Balanţa Forţei de Muncă ocupată publicată de INS la 1 ianuarie 2018), în schimb se va diminua suma încasată la bugetul de stat cu un procent de 22% (aproximativ 55.092.000 lei) aferent unui număr de 300.000 de contracte de muncă’, se menţionează în comunicatul Cromwell Evan Global.

Pe de altă parte, reprezentanţii companiei de consultanţă arată că, pentru angajatorii din sector,scenariul nu pare unul favorabil în condiţiile în care, în cel mai bun caz, doar companiile cu un număr de angajaţi cuprins între 50 şi 800, unde ponderea celor care primesc salariul de bază minim brut pe economie este de 40%, ar putea susţine creşterea de costuri generată de noile modificări legislative, însă cu profit zero.

„Practic, fără o creştere a veniturilor, pentru a supravieţui, aceste companii se vor vedea în situaţia de a îşi restructura integral modelul de business (diminuare de costuri concomitent cu creşterea preţurilor/tarifelor). În situaţia favorabilă în care să presupunem că noul cadru legislativ va da rezultatele scontate şi va atrage parte din forţa de muncă plecată în străinătate, veniturile la bugetul de stat ar putea creşte prin acumularea de noi taxe şi impozite, iar impactul ar putea fi unul favorabil pentru economie, în funcţie de numărul de oameni atraşi. Însă, societăţile comerciale se vor afla tot în situaţia de a îşi reorganiza integral modelul de business deoarece o creştere a numărului de angajaţi nu poate fi susţinută fără o creştere a numărului de proiecte şi o ajustare corespunzătoare a preţurilor faţă de clienţi”, conchide Cromwell Evan Global.

Potrivit ordonanţei 114/decembrie 2018, în sectorul contrucţiilor, contribuţia de asigurări sociale scade cu 3,75% pentru angajaţii din domeniu, până în 2028, iar salariul minim brut va creşte la 3.000 de lei.

Sursa: economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Scrisoare deschisă către Ministerul Educației: „Fără buletin moldovenesc, nu se poate” – realitatea absurdă a birocrației românești

Publicat

în

Scrisoare deschisă către Ministerul Educației: „Fără buletin moldovenesc, nu se poate” – realitatea absurdă a birocrației românești Bloggerul Viorel Iftimie, din județul Alba, a publicat recent pe pagina sa de Facebook o scrisoare deschisă adresată Ministerului Educației, în care denunță absurditățile birocratice care pun piedici tinerilor cu origini basarabene, chiar dacă aceștia au studiat, trăit […]

Citește mai mult

Actualitate

Orașele din România pot candida pentru titlul de Capitală a Tineretului în 2027: Alba Iulia va prelua ștafeta în 2026

Publicat

în

Orașele din România pot candida pentru titlul de Capitală a Tineretului în 2027: Alba Iulia va prelua ștafeta în 2026 Orașele din România sunt invitate să candideze pentru titlul de „Capitala Tineretului din România 2027”, un program național deschis tuturor localităților, indiferent de dimensiune sau regiune, care susțin implicarea activă a tinerilor în dezvoltarea comunităților. […]

Citește mai mult

Actualitate

Recensământul animalelor de companie, o primă măsură necesară împotriva eutanasierii patrupezilor de către autorități. Ce pași mai sunt necesari?

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Recensământul animalelor de companie, o primă măsură necesară împotriva eutanasierii patrupezilor de către autorități. Ce pași mai sunt necesari? Medicul veterinar Mircea Ștefanache este unul dintre recenții invitați ai emisiunii DC Anima, transmisă pe canalul de YouTube DCNEWS. În cadrul aceste ediții, el a vorbit despre un recensământ al animalelor de companie și care ar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea