Creștere de aproape 30% a exporturilor realizate de județul Alba, în luna iulie 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut
Creștere de aproape 30% a exporturilor realizate de județul Alba, în luna iulie 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut
În luna iulie 2022, la nivelul județului Alba s-au realizat exporturi în valoare de 266095 mii euro, reprezentând 3,4% din totalul exporturilor la nivel naţional (7896573 mii euro), în crestere cu 2,9% faţă de exporturile realizate în luna anterioară şi cu 29,1% faţă de cele realizate în luna corespunzătoare din anul 2021.
Valoarea importurilor efectuate în luna iulie 2022 a fost de 237239 mii euro, reprezentând 2,1% din totalul importurilor la nivel naţional (11222439 mii euro), în crestere cu 11,1% faţă de cele realizate în luna anterioară şi cu 26,2% faţă de cele realizate în luna corespunzătoare din anul 2021.
În perioada 01.01-31.07.2022 județul Alba a înregistrat exporturi în valoare de 1803125 mii euro și importuri de 1577298 mii euro. Faţă de perioada corespunzătoare din anul anterior, exporturile au fost mai mari cu 250111 mii euro (+16,1%), iar importurile mai mari cu 190767 mii euro (+13,8%). Judeţul Alba deţine o pondere de 3,4% din valoarea totală a exporturilor României realizată în perioada 01.01-31.07.2022, importurile având o pondere de 2,2%.
Analizând structura exporturilor în perioada 01.01-31.07.2022 pe principalele grupe de mărfuri, se remarcă o pondere mai mare a următoarelor grupe: mijloace de transport (54,3%), maşini, aparate şi echipamente electrice (10,8%), lemn şi articole din lemn (9,5%), încălțăminte, pălării, umbrele și articole similare (3,8%).Comparativ cu perioada corespunzatoare din anul 2021, s-au înregistrat creșteri la toate secţiunilor cu pondere semnificativă, astfel: încălțăminte, pălării, umbrele și articole similare (+35,3%), mijloace de transport (+11,7%), lemn şi articole din lemn (+10,8%) si maşini, aparate şi echipamente electrice (+8,5%).
Referitor la structura importurilor, cele mai mari ponderi în total sunt deţinute de următoarele secţiuni din Nomenclatorul Combinat: mijloace de transport (38%), maşini, aparate şi echipamente electrice (23,4%), metale comune şi articole din acestea (7,1%), instrumente şi aparate optice, fotografice, ceasornicărie (5,7%), pasta din lemn, deseuri de hartie, hartie si carton si articole din acestea (3,7%), animale vii, produse de origine animala (3,3%), produse ale industriei chimice (3,1%), lemn şi articole din lemn (3%), materiale plastice,articole din materiale plastice si cauciuc (3%).
Creşteri ale importurilor faţă de 1.01-31.07.2021 s-au înregistrat la secţiunile: lemn si articole din lemn (+50,2%), pasta din lemn, deseuri de hartie, hartie si carton si articole din acestea (+45,1%), animale vii, produse de origine animala (+45,4%), produse ale industriei chimice (+29,9%), mijloace de transport (+22,4%), materiale plastice,articole din materiale plastice si cauciuc (+6%), instrumente şi aparate optice, fotografice, ceasornicărie (+5,7%), restul sectiunilor cu pondere semnificativa de peste 3% înregistrand scaderi, astfel: metale comune şi articole din acestea (-18%) si maşini, aparate şi echipamente electrice (-1,8%).
În perioada 01.01-31.07.2022, soldul operaţiunilor de comerţ exterior a fost pozitiv, în valoare de 225827 mii euro, soldul operaţiunilor de comerţ exterior înregistrat în perioada corespunzatoare 2021 fiind pozitiv, +190767 mii euro). Cele mai mari valori ale soldului pozitiv al operaţiunilor de comerţ exterior s-au înregistrat la următoarele secţiuni din Nomenclatorul Combinat al produselor: mijloace de transport (+378777 mii euro), lemn şi articole din lemn (+124840 mii euro), încălțăminte, palarii, umbrele și articole similare (+42410 mii euro), articole din piatră, ipsos, ciment (+31282 mii lei), mărfuri şi produse diverse, inclusiv mobilier (+25910 mii euro).
Cele mai mari valori negative ale soldului operaţiunilor de comerţ exterior s-au înregistrat la următoarele secţiuni: masini, aparate și echipamente electrice (-174370 mii euro), metale comune şi articole din metal (-91920 mii euro), instrumente si aparate optice, fotografice, cinematografice, medico-chirurgicale (-65284 mii euro), produse ale industriei chimice (-32224 mii euro).
Clasamentul valoric al judeţelor, ordonate descrescător, după valoarea exporturilor şi a importurilor realizate în 01.01-31.07.2022, situează judeţul Alba pe locul 9 la exporturi şi locul 14 la importuri.
Principalii parteneri de relaţii internaţionale ai judeţului în aceasta perioada, după ponderea în valoarea totală a exporturilor şi importurilor au fost:
-la export : Germania (63,3%), Italia (9,8%), Ungaria (4,6%);
-la import : Germania (60,6%), Ungaria (7,5%) Italia (7%).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Control judiciar pentru albaiulianul care a lovit o femeie pe trecerea de pietoni de pe strada Vânătorilor din municipiu: Bărbatul avea o alcoolmie de 2,62 g%o alcool pur în sânge
Control judiciar pentru albaiulianul care a lovit o femeie pe trecerea de pietoni de pe strada Vânătorilor din municipiu: Bărbatul avea o alcoolmie de 2,62 g%o alcool pur în sânge Albaiulianul care a lovit o femeie pe trecerea de pietoni de pe strada Vânătorilor din municipiu a fost plasat sub măsura preventivă a controlului judiciar […]
VIDEO | Albaiulianca Alexa Vîlcan, inițiatoarea „Mesei care Unește”, după recordul mondial: „Ăsta e cel mai uman record din cartea recordurilor”
VIDEO | Albaiulianca Alexa Vîlcan, inițiatoarea „Mesei care Unește”, după recordul mondial: „Ăsta e cel mai uman record din cartea recordurilor” Un eveniment unic în România și în lume a intrat oficial în Cartea Recordurilor Guinness. Proiectul „Masa care Unește”, inițiat de albaiulianca Alexa Vîlcan, fondatoarea Bloom The World, a stabilit un nou record mondial […]
ANGAJĂRI la STAT 2025: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 14 SEPTEMBRIE 2025. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS
ANGAJĂRI la STAT 2025: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 14 SEPTEMBRIE 2025. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 7 septembrie 2025 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]