COVID-19 poate declanșa apariţia diabetului, chiar şi la unii adulţi şi copii care nu au factorii de risc. Ce spun experții
COVID-19 poate declanșa apariţia diabetului, chiar şi la unii adulţi şi copii care nu au factorii de risc. Ce spun experții
COVID-19 ar putea provoca diabetul de la zero, crede Francesco Rubino, cercetător în diabet la King’s College din Londra.
Mario Buelna, un american de 28 de ani, a fost iniţial diagnosticat cu Covid-19. Două săptămâni mai târziu, după ce părea a se recupera, s-a simţit slăbit şi a început să vomite. La 3 dimineaţa, în 1 august, a leşinat pe podeaua casei sale din Mesa, Arizona.
Paramedicii l-au dus la un spital din apropiere, unde medicii l-au internat la terapie intensivă. I-au spus că ar fi putut să moară. Diagnosticul lor – diabetul de tip 1 – l-a uimit şi l-a speriat. Nu avea antecedente de boală.
„Covid a declanşat-o”, a spus Buelna că i-au transmis medicii.
Cazuri similare reflectă o nouă îngrijorare cu privire la relaţia periculoasă dintre diabet şi Covid-19, care este studiată de medici şi oameni de ştiinţă din întreaga lume. Mulţi experţi sunt convinşi că Covid-19 poate declanşa apariţia diabetului – chiar şi la unii adulţi şi copii care nu au factorii de risc.
A fost deja bine documen
tat faptul că persoanele cu diabet se confruntă cu riscuri mult mai mari de boli grave sau deces dacă se infectează cu Covid-19.
În iulie, oficialii din domeniul sănătăţii din SUA au descoperit că aproape 40% dintre persoanele care au murit cu Covid-19 aveau diabet. Acum, cazuri precum cele ale lui Buelna sugerează că legătura dintre boli se desfăşoară în ambele sensuri.
„Covid ar putea provoca diabetul de la zero”, a spus dr. Francesco Rubino, cercetător în diabet şi preşedinte de chirurgie metabolică şi bariatrică la King’s College din Londra.
Rubino conduce o echipă internaţională care colectează cazuri de pacienţi la nivel global pentru a dezlega unul dintre cele mai mari mistere ale pandemiei.
Iniţial, a spus el, mai mult de 300 de medici au depus cereri pentru a împărtăşi cazurile pentru revizuire, număr care se aşteaptă să crească pe măsură ce infecţiile revin.
„Aceste cazuri vin din toate colţurile lumii şi din toate continentele”, a spus Rubino pentru Reuters.
În plus, Institutul Naţional al Sănătăţii din SUA finanţează o cercetare asupra modului în care coronavirusul poate provoca creșterea zaharurilor din sânge şi diabet.
În aceste situaţii, simptomele pot pune viaţa pacientului în pericol. Sunt necesare cercetări mai intense pentru a demonstra definitiv, dincolo de dovezile sporadice, că Covid-19 declanşează diabetul la scară largă.
„Avem acum mai multe întrebări decât răspunsuri. (…) Am putea avea de-a face cu o formă complet nouă de diabet”, a spus dr. Robert Eckel, de la Asociaţia Americană a Diabetului.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Radu Georgescu, de ce este riscant în 2026 să ai o firmă în România: ,,Dacă ai o firmă sau te mănâncă în fund să-ți faci una și vei avea datorii la stat, ANAF poate să-ți ia tot – casa, mașina, banii”
Radu Georgescu, de ce este riscant să ai o firmă în România: ,,Dacă ai o firmă sau te mănâncă în fund să-ți faci una și vei avea datorii la stat, ANAF poate să-ți ia tot – casa, mașina, banii” Economistul Radu Georgescu explică ce efecte va avea în România modificarea Codului Fiscal și cum îi […]
VIDEO | Iarnă în toată puterea cuvântului și pe Valea Oltului: Trafic intens, pe ninsoare
Iarnă în toată puterea cuvântului și pe Valea Oltului: Trafic intens, pe ninsoare Valori de trafic foarte ridicate se semnalau pe DN 7, Valea Oltului, vineri, 2 ianuarie 2026, în jurul orei 17.30. Traficul, unul intens, se derula în condiții de iarnă autentică. „Ninge puternic și se acționează cu utilaje cu lamă și material antiderapant […]
Cum va fi vremea în România până în 2 februarie 2026: Temperaturi scăzute și precipitații excedentare în zilele care vin
Cum va fi vremea în România până în 2 februarie 2026 Meteorologii ANM au emis, vineri, 2 ianuarie 2026, estimările pentru perioada 5 ianuarie – 2 februarie 2026, care indică temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei, săptămâna viitoare, în mai multe regiuni ale ţării. Citește și: Un vortex polar aduce gerul în Europa: Vreme EXTREMĂ […]