COVID 14 august 2022, în România: 2.651 de cazuri noi de coronavirus și 12 decese, în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.651 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 2.033 mai puţine faţă de ziua anterioară. 424 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
În Capitală s-au înregistrat 433 de cazuri, iar în Cluj peste 200. Peste o sută de noi cazuri s-au înregistrat în judeţele Argeş, Constanţa, Dolj, Hunedoara, Ilfov şi Timiş.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 148 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
”În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 3.618 cu 124 mai multe faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 279 persoane, cu 3 mai multe faţă de ziua anterioară. Din cei 279 pacienţi internaţi la ATI, 240 sunt nevaccinaţi” a mai precizat sursa citată.
Din totalul pacienţilor internaţi, 469 sunt minori, 467 fiind internaţi în secţii, cu 26 mai mulţi faţă de ziua anterioară şi 2 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.
Până astăzi, 66.348 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.
”În intervalul 13.08.2022 (10:00) – 14.08.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 12 decese (6 bărbaţi şi 6 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referinţă. Dintre cele 12 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 de ani, 2 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 8 la categoria de vârstă peste 80 de ani”, a mai anunţat ministerul.
Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi şi 2 erau vaccinaţi.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.178 teste RT-PCR ( 1.124 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.054 la cerere) şi 7.933 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.370.698 teste RT-PCR şi 10.995.938 teste rapide antigenice.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
MÂINE | CNAIR avertizează că rovinieta și peajul ar putea fi emise cu dificultate. Intervalul orar afectat
MÂINE | CNAIR avertizează că rovinieta și peajul ar putea fi emise cu dificultate. Intervalul orar afectat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis că sâmbătă, 28 februarie 2026, emiterea rovinietei și a peajului ar putea fi îngreunată, în intervalul orar 10:30 – 11:30 și 14:00 – 16:00, din cauza efectuării unor […]
Fondul de burse pentru studenții din România, menținut de Guvern la nivelul anului 2025 Fondul de burse pentru studenți va fi menținut la nivelul anului 2025, conform unei ordonanțe de urgență adoptate vineri, 27 februarie 2026, de Guvernul Bolojan. „În anul 2026, valoarea costului standard pentru fondul de burse și protecție socială și valoarea burselor […]
Impozite 2026 | Guvernul a redus impozitul pe clădiri, terenuri și mijloace de transport pentru persoanele cu dizabilități și clădiri vechi
Guvernul a redus impozitul pe clădiri, terenuri și mijloace de transport pentru persoanele cu dizabilități și clădiri vechi Guvernul României a aprobat, vineri, 27 februarie 2026, o ordonanță de urgență care reduce impozitul pe clădiri, terenuri și mijloace de transport pentru persoanele cu dizabilități și clădiri vechi. Potrivit actului normativ, persoanele cu handicap grav sau […]