Controale la medicii care prescriu foarte multe concedii medicale. Scandalul ”scutirilor”
Controale la medicii care prescriu foarte multe concedii medicale. Scandalul ”scutirilor”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit, joi seara, ala Antena 3 CNN despre scandalul concediilor medicale, după ce a ieșit la iveală faptul că angajații au beneficiat de foiarte multe astfel de scutiri de la medici.
”Concedul medical este un drept al oricărui angajat, ca atunci când are o anumită afecţiune care face imposibilă desfăşurarea activităţii profesionale, să primească un venit care să îi permită să trăiască în acea perioadă în care este în concediu medical.
Din punctul meu de vedere, primul lucru care trebuie făcut într-o astfel de situaţie ar fi să operaţionalizăm o prevedere legală care există în momentul de faţă, în statutul CNAS, care are dreptul şi are şi obligaţia, până la urmă, să controleze acolo unde apare un red flag, adică cineva care prescrie extrem de multe concedii medicale sau cineva care beneficiază de foarte multe concedii medicale”, a declarat ministrul Sănătăţii.
Ministrul a precizat că sunt şi afecţiuni care sunt foarte serioase, afecţiuni oncologice, cardiovasculare, accidente după care e nevoie de concediu medical, dar afirmă cî ”lucrul ăsta trebuie verificat mai mult sistematic”
Citește și: Alba, județ mic – concedii medicale multe!
ncediu me
În ultimii ani, potrivit ministrului, se făceau la nivel naţional 50 de controale în 42 de judeţe.
”Se lua unul pe an. Nu este niciun fel stimulativ”, a mai declarat Rafila.
Acesta a adăugat, însă, că nu doreşte să plece de la premisa că se dau excesiv astfel de concedii.
”Cred că asta e calea prin care ar trebui să ţină puţin sub control o eventuală prescriere în exces a concediilor medicale de către unii medici, dar nu aş vrea să plecăm de la premisa că acest lucru este sistematic. Aş vrea să plecăm de la premisa că el poate să apară, trebuie verificat dacă există sau nu circumstanţe reale de prescriere a concediului şi până la urmă plătitorul, CNAS, trebuie să controleze acest lucru”, a mai declarat ministru Sănătăţii, adăugând că, în medie, 6 miliarde de lei era suma tuturor concediilor medicale acordate într-un an.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ilie Bolojan, despre carburanți: ,,Spre sfârșitul lunii martie să luăm în calcul alte elemente de intervenție, dar după ce vedem că prețul ajunge la o anumită stabilizare și lucrurile se reglează”
Ilie Bolojan, despre carburanți: ,,Spre sfârșitul lunii martie să luăm în calcul alte elemente de intervenție, dar după ce vedem că prețul ajunge la o anumită stabilizare și lucrurile se reglează” Premierul Ilie Bolojan a afirmat că Executivul ia în calcul mai multe variante de intervenție pe piața carburanților, dar subliniază că orice decizie trebuie […]
Legea FEMICIDULUI, votatĂ în Parlament: Prevede pedepse severe, inclusiv închisoarea pe viață
Legea FEMICIDULUI, votatĂ în Parlament: Prevede pedepse severe, inclusiv închisoarea pe viață Legea care definește pentru prima dată femicidul în legislația din România a fost votată decizional de deputați. Inițiativa prevede pedepse severe, chiar și închisoarea pe viață. Proiectul, semnat de peste 250 de parlamentari, a fost adoptat decizional în Camera Deputaților, cu 284 de […]
Codul civil 2026 | Cheltuielile de evaluare medicală și psihologică NU se suportă de persoana ocrotită examinată: Modificări la Codul de procedură civilă
Codul civil 2026 | Cheltuielile de evaluare medicală și psihologică NU se suportă de persoana ocrotită examinată: Modificări la Codul de procedură civilă Senatul a adoptat, miercuri, 25 martie 2026 un proiect de lege care modifică Codul de procedură civilă în ceea ce privește drepturile persoanelor vulnerabile implicate în procedura instituirii unei măsuri de ocrotire […]
