Actualitate

Controale în trenuri și gări: Polițiștii de la transporturi au aplicat peste 260 de sancțiuni contravenționale și au constatat 16 infracțiuni

Ioana Oprean

Publicat

în

La data de 15 noiembrie a.c., polițiștii Secțiilor Regionale de Poliție Transporturi au acționat pe principalele magistrale de cale ferată și secțiile de cale ferată adiacente, în trenurile de călători și în stațiile de cale ferată din țară.

Au fost patrulate 328 de stații de cale ferată și 391 trenuri de persoane, pentru prevenirea faptelor antisociale și depistarea celor care prin comportamentul lor pun în pericol siguranța călătorilor.

Au fost depistați 834 de călători frauduloși, valoarea taxelor și suprataxelor aplicate fiind de aproape 10.600 de lei.

Polițiștii au identificat 20 cerșetori, 10 minori lipsiți de supraveghere, două persoane cu probleme psihice și 8 vânzători ambulanți neautorizați.

În urma neregulilor constate, au fost aplicate 267 de sancțiuni contravenționale, dintre care 162 la Legea nr. 61/1991, 9 la Legea 12/1990 și 47 la H.G. nr. 203/1994, în valoarea totală de 160.900 de lei.

De asemenea, polițiștii au constatat 16 infracțiuni, dintre care două de natură judiciară, 8 economice și 6 de altă natură, fiind prinse în flagrant delict 9 persoane bănuite de comiterea de infracțiuni.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Salariul minim 2026: Majorare de la 1 iulie a venitului minim în România. „Cifre mai mari pe hârtie, dar aproape nimic în buzunarul oamenilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Salariul minim 2026: Majorare de la 1 iulie a venitului minim în România. „Cifre mai mari pe hârtie, dar aproape nimic în buzunarul oamenilor” Guvernul a aprobat recent Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 4.325 lei lunar începând cu data de 1 […]

Citește mai mult

Actualitate

ASTĂZI | Echinocţiul de primăvara 2026 – Momentul în care ziua este egală cu noaptea, copiii alungă frigul, iar tații pornesc plugurile

Ioana Oprean

Publicat

în

ASTĂZI | Echinocţiul de primăvara 2026 – Momentul în care ziua este egală cu noaptea, copiii alungă frigul, iar tații pornesc plugurile De astăzi, primăvara își intră oficial în drepturi odată cu echinocțiul din 2026. Fenomenul astronomic marchează egalitatea dintre zi și noapte și deschide sezonul zilelor tot mai lungi. Echinocțiul de primăvară 2026 marchează […]

Citește mai mult

Actualitate

Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025

Ioana Oprean

Publicat

în

Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025 Volumul lucrărilor de construcţii din România a scăzut, ca serie brută, cu 2,4%, în luna ianuarie 2026 faţă de aceeaşi perioadă din 2025, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de […]

Citește mai mult