Curier Județean

Contractul de 500.000 de euro pentru deratizarea şi dezinsecţia spaţiilor publice semnat de Primăria Alba Iulia, pentru următorii 4 ani

Ioana Oprean

Publicat

în

După mai bine de şase luni de la finalizarea procedurii de achiziţie publică, Primăria Alba Iulia a încheiat contractul pentru activitatea de dezinsecţie şi deratizare a spaţiilor publice din municipiu.

Anunţul a fost făcut de către viceprimarul Gabriel Pleşa. Câştigătoare a licitaţiei a fost desemnată societatea DD Chim SRL Deva, care a avut o ofertă de 2.486.893 lei (aproape 500.000 de euro).

Pe locul doi s-a clasat firma Coral Impex SRL Ploieşti cu valoarea ofertei de 2.575.222 lei, în timp ce locul trei a revenit operatorului Compania Romprest Service SA Bucureşti cu o ofertă de 4.075.937 lei, toate sumele fiind fără TVA.

Valoarea estimată a contractului a fost de 4.276.833 lei, fără TVA, respectiv 1.069.208 lei pentru cea mai mare valoare a unui contract subsecvent corespunzător unei perioade de un an. Întârzierea semnării contractului s-a datorat unui proces în justiţie, deschis de reprezentanţii firmei Corl Impex SRL, care au contestat raportul procedurii prin care a fost desemnat câştigătorul licitaţiei.

Decizia definitivă privind respingerea acţiunii a fost pronunţată la Curtea de Apel Alba Iulia în 16 ianuarie 2019. Operatorul desemnat câştigător, DD Chim SRL Deva, va trebui să realizeze, în următorii 4 ani, dezinsecţia şi deratizarea spaţiilor verzi aparţinătoare domeniului public pe care se vor aplica tratamente chimice specifice.

De asemenea, serivciul de dezinsecţie se va realiza şi în clădiri ale unităţilor de învăţământ şi unor instituţii publice. Dezinfecţia se va realiza doar în clădiri ale unităţilor de învăţământ şi instituţiilor publice.

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Elevii Liceului Tehnologic Sebeș s-au remarcat la etapa județeană a olimpiadelor școlare: Rezultatele obținute

Bogdan Ilea

Publicat

în

Elevii Liceului Tehnologic Sebeș s-au remarcat la etapa județeană a olimpiadelor școlare: Rezultatele obținute Elevii Liceului Tehnologic Sebeș au obținut rezultate foarte bune la etapa județeană a olimpiadelor școlare, reușind mai multe clasări pe primele locuri și calificări la etapa națională. Performanțele au fost înregistrate atât la Olimpiada Județeană din aria curriculară „Tehnologii”, desfășurată în […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE VIDEO | ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit în zona Penny Micești

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit în zona Penny Micești Un accident rutier a avut loc luni dimineața, în jurul orei 7.45, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit în zona Penny Micești. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea masurilor specifice la un accident rutier produs în Micești, str. Calea […]

Citește mai mult

Curier Județean

Exponatul lunii martie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş: Albumul cu planşele secţiei de modelărie a fabricii de mobilă Leibli

Bogdan Ilea

Publicat

în

Exponatul lunii martie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş: Albumul cu planşele secţiei de modelărie a fabricii de mobilă Leibli Recent, patrimoniul Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş s-a îmbogățit în urma donației făcute de unul dintre artiștii plastici ai orașului, domnul Voicu Preja, cu o piesă excepțională legată de istoria orașului nostru – albumul cu […]

Citește mai mult