Consiliul județean lansează monografia “Județul Alba. Istorie, cultură, civilizație”, la 45 de ani de la înființare
Mâine, vineri – 15 februarie, de la ora 13.00, în Aula Magna a Universității din Alba Iulia va avea loc lansarea volumului Județul Alba. Istorie, cultură, civilizație. Evenimentul este unul special, ce face parte din suita manifestărilor dedicate aniversării a 45 de ani de la înființarea județului Alba.
“Realizat sub patronajul Consiliului Județean Alba, volumul prezintă, în 400 de pagini, editate în condiții grafice deosebite, evenimentele petrecute pe meleagurile județului Alba din preistorie și protoistorie până în zilele noastre. Capitole din lucrare sunt dedicate și etnografiei, manifestărilor culturale, învățământului, monumentelor istorice și ecleziastice, precum și traseelor culturale din județul Alba. Sunt astfel surprinse pagini din istoria dacilor, romanilor, daco-romanilor, românilor și a altor etnii care s-au manifestat și au lăsat urme materiale sau spirituale ce pot fi văzute acum în colecțiile Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, dar și în alte muzee din țară și străinătate”, se arată într-un comunicat remis presei de Consiliul Județean Alba.
„Acest volum ce prezintă istoria județului Alba, este o sinteză a locului și rolului pe care aceste meleaguri l-au jucat în devenirea istorică a României.
În urmă cu 45 de ani, la 17 februarie 1968, județul Alba își relua locul binemeritat pe noua hartă a României, ar Alba Iulia, oraș aflat la răscrucea marilor drumuri dar și la răscrucea istoriei românilor, își relua statutul de capitală.
Acest volum este o mărturie ce vine să le aducă aminte tuturor că Alba Iulia a fost capitală a acestei zone din inima României începând din antichitate și până în zorii epocii moderne, iar atunci când nu a deținut rolul de capitală, din cauza politicilor de deznaționalizare inaugurate de Dictatul de la Viena și continuate apoi de regimul de sorginte sovietică instalat în România de după al doilea război mondial, Alba Iulia a fost în miezul unor momente cruciale din istoria neamului românesc.” – a spus Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Concurs Național de Creație în cadrul Festivalului Internațional „Lucian Blaga” Sebeș, ediția 2026: Când încep înscrierile
Concurs Național de Creație în cadrul Festivalului Internațional „Lucian Blaga” Sebeș, ediția 2026: Când încep înscrierile În luna februarie vor începe înscrierile la Concursul Național de Creație „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor!” din cadrul Festivalului „Lucian Blaga” Sebeș, ediția a XLVI-a, 2026. Domeniile sunt: recitare de poezie, creație literară, traducere și artă […]
O fundație din Ungaria finanțează un proiect cultural de amploare în Alba Iulia: Ce presupune proiectul “PRINCIPATUS: Transilvania, de la glorie la apus”
O fundație din Ungaria finanțează un proiect cultural de amploare în Alba Iulia: Ce presupune proiectul “PRINCIPATUS: Transilvania, de la glorie la apus” Centrul Cultural Palatul Principilor, instituție publică de cultură în subordinea Consiliului local al Municipiului Alba Iulia, a aplicat în cadrul apelului de proiecte al Bethlen Gábor Alapkezelő Zrt (Fundației Bethlen Gábor) Budapesta […]
28 noiembrie 2025 | Vernisajul expoziției P.R.I.N.C.E., la Palatul Principilor din Alba Iulia: Vor fi expuse replici fidele ale veșmintelor princiare purtate de figuri emblematice ale istoriei Transilvaniei
28 noiembrie 2025 | Vernisajul expoziției P.R.I.N.C.E., la Palatul Principilor din Alba Iulia: Vor fi expuse replici fidele ale veșmintelor princiare purtate de figuri emblematice ale istoriei Transilvaniei Centrul Cultural Palatul Principilor din Alba Iulia invită publicul vineri, 28 noiembrie 2025, începând cu ora 13:30, la vernisajul expoziției P.R.I.N.C.E., un eveniment care îmbină istoria vestimentară […]