Actualitate

Consiliul Judeţean Alba a dat startul Proiectului „Monumente de for public” destinat localităţilor rurale

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Reuşita proiectului „Să ne cunoaştem monumentele din zona Cugir – Câmpul Pâinii”, promovat în cursul anului trecut de o echipă coordonată de consilierul local Aurel Voicu s-a bucurat de un interes major din partea autorităţilor judeţene. Pornind de la acest exemplu, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, spunea la reuniunea de finalizare a proiectului desfăşurată la Colegiul Tehnic „I.D. Lăzărescu” Cugir că va extinde şi susţine acest valoros demers pentru toate localităţile judeţului. Şi după cum a promis, aşa a şi făcut. Având la bază Legea nr. 120\2006, autoritatea judeţeană a dat startul proiectului „Monumente de for public”, proiect care constă în identificarea monumentelor de for public din judeţul Alba, din mediul rural, în scopul protejării şi punerii în valoare a acestora, educarea tinerilor pentru preţuirea valorilor şi istoriei locale.
Potrivit preşedintelui Ion Dumitrel, a fost stabilit calendarul de derulare a proiectului şi anume: l ianuarie-februarie 2012, lansarea proiectului la comune (primării); l februarie-iunie 2012, documentare şi întocmire fişe; l iunie-septembrie 2012, festivităţi de premiere. În acest sens au fost informaţi primarii şi cei implicaţi în demers cu privire la derularea proiectului şi legislaţia în domeniu, s-au transmis spre întocmire fişele monumentelor de for public şi s-a propus bugetul pentru proiect estimat la 10.000 de lei.
În cadrul acţiunii urmează a se realiza eseuri, materiale fotografice, machete de către elevi referitoare la monumente sau evenimente legate de acestea. Premierea constă într-un premiu pentru cea mai documentată fişă, 3 premii pentru elevi – prezentarea celor mai bune materiale. După cum preciza preşedintele Ion Dumitrel, parteneri în proiect sunt Consiliul Judeţean, primăriile, şcolile – cadre didactice, elevi, preoţi, bibliotecari, directori de cămine culturale, persoane implicate în viaţa culturală a satului ş.a.
Constantin PREDESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Călin Georgescu, reacție dură după decizia închiderii televiziunii Realitatea Plus: „E un abuz în Săptămâna Mare! Nu putem rămâne indiferenți!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Călin Georgescu, reacție dură după decfizia închiderii televiziunii Realitatea Plus: „E un abuz în Săptămâna Mare! Nu putem rămâne indiferenți!” Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu, câștigătorul a reacționat dur după  decizia închidereii televiziunii Realitatea Plus.  Citește și: Anca Alexandrescu, prima reacție după vestea-șoc a închiderii televiziunii Realitatea Plus: „Bine ați venit în dictatură! […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Justiţiei a trimis preşedintelui Nicuşor Dan propunerile pentru numirea în funcţiile de conducere din cadrul Ministerului Public: LISTA

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Justiţiei a trimis preşedintelui Nicuşor Dan propunerile pentru numirea în funcţiile de conducere din cadrul Ministerului Public Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a transmis marţi, 7 aprilie 2026 preşedintelui Nicuşor Dan propunerile pentru numirea în funcţiile de conducere din cadrul Ministerului Public. Cristina Chiriac este propunerea pentru funcţia de procuror general al Parchetului de pe […]

Citește mai mult

Actualitate

Anca Alexandrescu, prima reacție după vestea-șoc a închiderii televiziunii Realitatea Plus: „Bine ați venit în dictatură! Nu cedăm”

Ioana Oprean

Publicat

în

Anca Alexandrescu, prima reacție după vestea-șoc a închiderii televiziunii Realitatea Plus: „Bine ați venit în dictatură! Nu cedăm” Realizatoarea TV Anca Alexandrescu a avut o primă reacție publică, în după amiaza zilei de marți, 7 aprilie 2026, după vestea-șoc a închiderii televiziunii Realitatea Plus.  Citește și: CNA a retras licenţa Realitatea Plus: Televiziunea  se va […]

Citește mai mult