Consilierul judeţean PP-DD Alba – Marin Cenuşa propune un nou referendum pentru redeschiderea minelor în ţară
Consilierul judeţean Marin Cenuşa doreşte redeschiderea minelor în ţară şi propune consilierilor judeţeni şi primarilor din localităţile din cele 5 judeţe ce înconjoară Alba, să facă un front comun pentru a face un referendum, un memorium către Cotroceni, pentru redeschiderea, treptat, a minelor din ţară, pe cont propriu. Declaraţia a fost făcută duminică, 24 februarie, într-o conferinţă de presă ce a avut loc la Hotel Cetate, din Alba Iulia.
„Am avut un referendum anul trecut pentru mineritul de la Roşia Montană, pentru care s-au cheltuit în jur de optzeci şi ceva de mii de euro. Rezultatul referendumului îl ştim cu toţii. A fost unul neacceptabil, nu dezastruos, dar la care au venit cu o motivaţie, că n-a ieşit referendumul din cauză că a plouat, că a fost ger, că a fost zăpada mare…. La referendum au fost incluse 35 de comune, la final. Prima dată ne-am înţeles cu domnul preşedinte al CJ Alba, şi era vorba undeva la 20 şi ceva de comune, chiar comunele care înconjoară Munţii Apuseni, deci localitatea Roşia Montană. Erau prevăzute în primul amendament, toate zonele miniere. Baia de Arieş, Zlatna, Almaşul Mare, Roşia Montană. La urmă a rămas doar una, Roşia Montană. Banii erau puţini, se zicea că era vorba că avem doar douăzăcei şi ceva de mii de euro de cheltuit pentru acest referendum. În ziua următoare s-au găsit 80.000 de euro…a fost referendumul(…) Eu zic acum că, dacă aceşti primari, care au semnat „pentru” sunt atât de revoluţionari, atât de patrioţi, de ce nu încearcă la Consiliul Judeţean, cu ajutorul nostru a consilierilor judeţeni, a celor 33 care suntem în conducerea judeţului să facem un referendum pentru redeschiderea minelor pe cont propriu, pe contul nostru„, a declarat Marin Cenuşa.
De asemenea, acesta consideră că judeţul Alba este cel mai bogat judeţ din ţară, şi că toate judeţele din zonă (cele cinci) au un zăcământ: „Avem cupru, uraniu, lemn, argint, sulf, avem metalele rare, care ni se ascunde nouă adevărul despre ele, dar adevăratul motiv pentru care vin companiile străine, multinaţionalele, sunt chiar aceste materiale, aceste metale rare. Cheltuiala va fi cât va fi, dar cum se risipesc bani în ţara asta, pentru ştim toţi ce, fără niciun folos, putem împrumuta chiar la Banca Mondială, şi să redeschidem treptat minele„, a adăugat Cenuşa.
Marin Cenuşa spune că această hotărâre e cu siguranţă benefică şi că oricât ar fi cheltuiala, aceasta se va putea acoperi, ba mai mult, în 2 – 3 ani să ajungă pe profit.” Împărţim la 2000 de angajaţi, dau exemplu Roşia Montană, la 50 de kg aur, este o cifră din care iese şi profit. Calculăm salarii, calculăm toate cheltuielile, sigur vor rămâne 10- 15 poate 20 kg de aur în profit, deci este un lucru foarte bun„, a precizat Cenuşă.
Legat de acest subiect, deputatul PP-DD, Cornel Comşa a ţinut să amintească că la şedinţa de final de an 2012, el a fost singurul dintre toţi deputaţii şi senatorii invitaţi la şedinţă, care s-a opus memorandumului, ce a fost semnat de toţi consilierii USL şi PDL, mai puţin de PP-DD, menţionând că „în acel memorandum se spunea în felul următor: Statul român îşi asumă faptul că nu poate singur să exploateze zăcământul de la Roşia Montană. Este o idioţenie. Nu poţi ca tu, reprezentant al statului român să spui că eu sunt mic amărât, nu pot să exploatez, te las pe tine să vi…decât dacă ai alte interese. Şi aţi auzit, metodele erau rudimentare acum 15 – 20 de ani, dar acum cu metode puţin mai avansate, cu cheltuieli foarte mici, eu cred că şi o companie de nivel mediu din România dacă vrea poate să facă exploatare.”
La o întrebare adresată de un coleg jurnalist: „Câte kg se exploatează în ultimii zece ani de zile sub pretextul că se forează de către RMGC?”, domnul Cenuşa a ţinut să precizeze că, după părerea lui, RMGC nu exploatează nimic în Roşia Montană şi că singurul lucru de care profitau erau sondajele de prospecţiune. „Vine cu sonda face o gaură de 70- 100 de metri, iar ce iese în carota aceea e singurul beneficiu, cu condiţia să găsească ceva”, a spus Cenuşa.
Întrebat mai direct, dacă se fură sau nu se fură de 10 ani aur din Roşia Montană, Cenuşa a declarat că nu e de competenţa lui să răspundă.
Marin Cenuşa este din Roşia Montană şi a ieşit la pensie din mina de aici, la fel ca şi tatăl dânsului, care este decedat. După experienţa de muncă de acolo, el crede că mina Roşia Montană este cea mai uşoară exploatare minieră din lume, şi că deasta toată lumea încearcă să vină aici, precizând că pe vremea lui Ceaşescu „se scoteau 50 de kg de aur lunar, cu o rabă şi un excavator.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament
Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament Florin Roman va ocupa în perioada următoare funcția de președinte a Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă. Citește și: Cum şi-au împărţit […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana