Ştirea zilei

Consens PDL-PNL privind suplimentarea cu 3,4 milioane de lei a contribuției de la bugetul local pentru transportul public

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

*”Fără nicio legătură”, un proiect de hotărâre inițiat de liberali a trecut cu majoritate de voturi

vot in CL Alba IuliaSurpriză mare în ședința de astăzi a Consiliului Local Alba Iulia în momentul în care s-a propus spre aprobare proiectul de hotărâre privind suplimentarea cu 3,4 milioane de lei (adică peste 760.000 de euro) a contribuției Consiliului Local al municipiului Alba Iulia la Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local (AIDA-TL) pe anul 2013.

Concret, este vorba de banii plătiți din bugetul local, prin AIDA-TL, pentru transportul public din municipiu, către STP Alba Iulia, subiect ”sensibil” care de fiecare dată când a fost pus pe masa consilierilor locali a iscat proteste din partea aleșilor USL, cel mai ”vocal” critic fiind liberalul Simone Albani. Exact dinspre acesta a venit și surpriza: de această dată nu s-a mai împotrivit, nu a mai acuzat, dimpotrivă, a declarat deschis că firma de transport chiar merită acești bani ”deoarece conducerea a devenit mai cooperantă, mai deschisă la dialog iar societatea merită acești bani deoarece a dovedit că a încercat să facă economii”.

Spectaculoasa răsturnare de situație i-a cam lăsat ”cu ochii în soare” pe partenerii din Uniune, pe social-democrați care au declarat răspicat că nu sunt de acord cu o suplimentare de fonduri în condițiile în care nici la aproape un an de la încheierea contractului dintre Consiliul Local și STP Alba Iulia nu au o situație exactă cu cheltuielile pe care firma le face. Că banii sunt prea mulți, cam ”cât să circule toți albaiulienii gratuit cu taxiul” – în opinia consilierului PSD Horațiu Clepan.

Concluzia nu poate fi decât una singură: conducerea firmei a devenit cooperantă doar cu jumătate din comisia formată pentru supravegherea activității de transport local, iar cealaltă jumătate a aflat acest lucru doar în timpul ședinței. Inevitabil această situație ridică semne de întrebare privind colaborarea la nivel local între PNL și PSD care, oficial sunt parteneri într-o uniune.

În ceea ce privește colaborarea liberalilor cu alte partide am constatat o atmosferă din ce în ce mai prietenească, tot în ședințele de consiliu local unde, în ultima vreme, s-au rărit ”săgețile” aruncate între PNL și PDL (respectiv între veșnicul critic al primarului – Rareș Buglea și edilul care nu se dădea înapoi să-i răspundă la provocări).

”Cireașa de pe tort” a fost pusă în aceeași ședință de astăzi unde, parcă în ciuda PSD-iștilor cărora tocmai li s-a anulat (pe motive de nelegalitate) inițiativa privind acordarea de gratuități în transportul public pentru elevi (o hotărâre de consiliu pentru care s-au zbătut de câteva luni să fie adoptată), s-a aprobat alta, inițiată de consilierii PNL: gratuități pentru șomerii din Alba Iulia în transportul public local, începând cu 1 ianuarie 2014!

Potrivit liberalilor aprobarea acestei hotărâri cu majoritate de voturi (deci cu bunăvoința PDL), nu are nicio legătură cu aprobarea suplimentării contribuției din bugetul local pentru transportul din municipiu.

Dumneavoastră îi credeți?

N.R.: Mai multe despre proiectul de hotărâre privind contribuției Consiliului Local al municipiului Alba Iulia la Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local (AIDA-TL) pe anul 2013 puteti citi AICI


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie

Ioana Oprean

Publicat

în

Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie”

Ioana Oprean

Publicat

în

Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie” Irina Rita Codrea, elevă în clasa a IX-a, la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, s-a calificat la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ACCIDENT rutier la Alba Iulia: O ambulanță SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței Cetate. Traficul este îngreunat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Un SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței cetate. Traficul este îngreunat Un accident rutier a avut loc astăzi, 17 martie 2026, la Alba Iulia, în zona pieței din Cetate. Din primele informații, o autospecială SMURD și un autoturism sunt implicate în evenimentul rutier. Traficul rutier este îngreunat […]

Citește mai mult