Condițiile de înscriere pentru concursurile de directori sau inspectori școlari, mai FACILE pentru candidați. Ce prevede noua OUG adoptată de Guvern
Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, modificările vizează măsuri privind organizarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de conducere din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar, în condiţiile în care contractele de management încetează de drept înainte de începutul noului an şcolar, 2021 – 2022.
Ministerul Educaţiei a iniţiat ordonanţa de urgenţă prin care se realizează extinderea bazei de selecţie şi introducerea unor criterii de performanţă în susţinerea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director, director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar şi a funcţiilor de conducere, îndrumare şi control în inspectoratele şcolare şi casele corpului didactic.
Astfel, cadrul legal nu va mai fi limitat în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor de înscriere la concurs doar de către cadrele didactice titulare care au calitatea de expert în management educaţional.
Prin urmare, se vor putea prezenta:
* la concursul pentru ocuparea funcţiei de director/ director adjunct în unităţile de învăţământ şi cadre didactice titulare care nu au calitatea de experţi în management educaţional, dar care au diplomă de licenţă sau atestat de echivalare în condiţiile art. 149 alin. (3), au promovat examenul de definitivat şi au cel puţin cinci ani vechime în învăţământ;
* la concursul pentru ocuparea funcţiilor de îndrumare şi de control din inspectoratele şcolare şi cadrele didactice titulare care nu au calitatea de expert în management educaţional, dar care au diplomă de licenţă şi gradul didactic I sau II;
* la concursul pentru ocuparea funcţiilor de conducere din inspectoratele şcolare şi de director al casei corpului didactic şi cadrele didactice titulare care nu au calitatea de expert în management educaţional, dar care au diplomă de licenţă şi titlul de doctor sau gradul didactic I.
Promovarea candidaţilor înscrişi la concursurile pentru ocuparea funcţiilor de director/ director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar, director al casei corpului didactic, precum şi pentru ocuparea funcţiilor de conducere, îndrumare şi de control din inspectoratele şcolare se poate face doar în condiţiile în care aceştia au obţinut minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la interviu.
„Proiectul este iniţiat ca urmare a unei analize obiective a nevoilor sistemului naţional de învăţământ preuniversitar, din perspectiva asigurării unui management de calitate. Profesionalizarea guvernanţei şcolilor se încadrează atât în obiectivele proiectului „România Educată”, cât şi în programul de guvernare. Extinderea bazei de selecţie a personalului apt să se înscrie la concursul pentru ocuparea unei funcţii de conducere în sistemul de învăţământ preuniversitar şi reevaluarea criteriilor de performanţă vor avea ca efect creşterea calităţii actului educaţional”, arată ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, în comunicatul citat.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș
Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș O echipă de studenți în anul I la specializările Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) alcătuită din absolvenți ai Colegiului […]
Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an
Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an Elit Cugir, unul dintre cei mai procesatori de carne din țară, cu mai multe fabrici în Alba, Arad, Prahova şi Bucureşti, a ajuns la o reţea de aproape 50 […]
Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba”
Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba” Cetățenii din Alba Iulia au semnalat în ultima perioadă numeroase cazuri de cedări și surpări ale îmbrăcăminților rutiere la cămine de canalizare și […]