Rămâi conectat

Curier Județean

CONCURS pentru inspectori antifraudă. Un post vacant este la Serviciul Alba Iulia. VEZI condițiile de înscriere, documentele necesare și calendarul examenului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție vacante de inspector antifraudă. Dintre cele 166 posturi disponibile la Direcţia Generală de Antifraudă Fiscală, unul este pentru Serviciul din Alba Iulia.

inspectori-antifraudaCandidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

a) cetăţenie română şi domiciliul în România;
b) cunoaşterea limbii române, scris şi vorbit;
c) vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
d) capacitate deplină de exerciţiu;
e) o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;
f) îndeplinirea condiţiilor de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică;
g) îndeplinirea condiţiilor specifice pentru ocuparea funcţiei;
h) sa nu fi fost condamnat(ă) pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
i) sa nu fi fost destituit(ă) dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
j) sa nu fi desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

– studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul științe economice;

– vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice: minimum 9 ani;

– promovarea evaluărilor psihologice complexe, organizate prin intermediul unităţilor specializate acreditate în condiţiile legii;

– promovarea evaluărilor de integritate, inclusiv prin evaluarea personalului Direcţiei generale antifraudă fiscală din punct de vedere psihologic şi al comportamentului simulat, de către personal sau cabinete de specialitate, autorizate în condiţiile legii;

– disponibilitatea la delegări, detașări și deplasări în ţară/străinătate;

– disponibilitatea la program de lucru prelungit;

– condiţie fizică și psihică corespunzătoare efortului fizic şi intelectual prelungit;

– abilităţi, calităţi şi aptitudini necesare: capacitatea decizională, inclusiv în situaţii de criză, asumarea responsabilităţii, păstrarea confidenţialităţii lucrărilor executate şi a informaţiilor deţinute, fidelitate faţă de instituţie, rezistenţă la stres, abilităţi de comunicare orală şi scrisă, capacitatea de a lucra individual şi în echipă, ţinută morală şi decentă în exerciţiul funcţiei publice.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

– 14 octombrie 2015: termenul limită pentru depunerea dosarelor la sediul ANAF / Direcția Generală a Vămilor din str. Matei Millo nr. 13, sector 1, București (parter, sala de ședințe), conform orarului: luni-joi: 08:30-17:00; vineri: 08:30-14:30;

– 31 octombrie 2015: proba scrisă (rezolvarea unor teste-grilă prin care se testează cunoștințele teoretice necesare ocupării funcțiilor publice pentru care se organizează concursul; subiectele pentru proba scrisă se stabilesc pe baza bibliografiei de concurs aprobate de președintele ANAF, astfel încât să se asigure verificarea capacității de analiză și sinteză a candidaților, în concordanță cu nivelul și specificul funcțiilor publice pentru care se organizează concursul);

– data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarul de concurs trebuie sa conţină următoarele documente:

a) cererea de înscriere privind participarea la concurs (imprimata faţă-verso), al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3 la prezentul anunt;
b) copia actului de identitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altor acte, în cazul în care numele de pe actele de studii este diferit de cel de pe actul de identitate;
d) copia diplomei de licenţă sau echivalentă;
e) copia carnetului de muncă sau adeverinţă doveditoare a vechimii în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, după caz;
g) cazierul judiciar;
h) adeverinţa care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 3 luni anterior desfăşurării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate; adeverinţa trebuie să conţină, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia;
i) o declaraţie pe propria răspundere, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 4 la prezentul anunt;
j) curriculum vitae, potrivit modelului comun european, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1021/2004 pentru aprobarea modelului comun european de curriculum vitae, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 5 la prezentul anunt;
k) documentele care atestă îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 4 alin. (7), lit. b) şi c) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobata cu modificari și completari prin Legea nr. 144/2014, respectiv avizul psihologic care priveşte evaluarea psihologică complexă a candidatului şi avizul psihologic cu privire la aprecierea nivelului de integritate al candidatului. Certificatele trebuie să fie eliberate cu cel mult 3 luni anterior desfăşurării concursului. Cele doua certificate trebuie emise in urma unei sesiuni unitare de examinare realizate de catre acelasi psiholog. Lista personalului şi a entităţilor acreditate, respectiv autorizate să realizeze evaluările psihologice complexe şi de integritate se publică pe site-ul web al Colegiului Psihologilor din România – www.copsi.ro – şi pe site-ul web al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – www.anaf.ro .

Documentele componente ale dosarului de concurs vor fi îndosariate într-un dosar cu șină (cartonat). Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul tehnic al comisiei de examinare şi evaluare. Cererea de înscriere poate fi listata de pe site-ul ANAF sau se pune la dispoziţia candidaţilor de către Agenţie, prin grija secretarului tehnic al comisiei de examinare şi evaluare. Sunt considerate complete dosarele de concurs care conţin toate documentele prevăzute, până la termenul limită al perioadei de înscriere stabilit în anunţul de concurs.

Vechimea în muncă şi/sau în specialitatea studiilor dobândită anterior datei de 01.01.2011 va fi atestată prin inscrierile din cartea de muncă, iar vechimea dobândită în muncă şi/sau în specialitatea studiilor după data de 01.01.2011 va fi atestată prin adeverinţe care vor avea formatul standard aprobat prin Ordinul nr. 192/2013 al preşedintelui Agentiei Naționale a Functionarilor Publici.

Regulamentul de desfășurare a concursului sau examenului pentru ocuparea funcției publice specifice de inspector antifraudă în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului României nr. 677/2013.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială ANAF. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefon 319.97.59 / 319.97.68/ int. 2018, 2492, 2026,2011, 2047, 2059, 1342. (Z.U.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | ACCIDENT rutier la Șard: Un șofer a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate

Ziarul Unirea

Publicat

în

ACCIDENT rutier la Șard: Un șofer a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate Un accident rutier a avut loc duminică noaptea, în jurul orei 22.00, în localitatea Șard. O mașină a lovit un stâlp de curent. Citește și: FOTO | ACCIDENT pe autostrada A10: Trei autoturisme s-au ciocnit pe sensul de mers Aiud-Turda Detasamentul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea