CONCURS pentru ANGAJARE la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia pentru două funcții de ASISTENT CERCETARE
Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcțiilor contractuale, temporar vacante, cu timp parțial (4 ore pe zi), astfel :
– asistent cercetare – doctorand domeniul filologie-lingvistică;
– asistent cercetare – doctorand domeniul informatică – baze de date/lingvistică computaţională.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
*asistent cercetare – doctorand domeniul filologie-lingvistică:
– doctorand în domeniul ştiinţific al proiectului (filologie – lingvistică);
– minimum 1 publicaţie ştiinţifică în domeniul temei proiectului în reviste indexate BDI (baze de date internaţionale);
– cunoaşterea metodelor de investigare şi analiză a corpusului;
– experienţă în activităţi de cercetare în analiză contrastivă, studiul metaforei;
– cunoaşterea unei limbi străine: engleza (obligatoriu nivel C2);
– cunoştinţe solide de limba română dovedite cu certificat/atestat de cunoaştere a limbii române pentru persoanele de altă cetăţenie.
*asistent cercetare – doctorand domeniul informatică – baze de date/lingvistică computaţională:
– doctorand în domeniul ştiinţific al proiectului (informatică – lingvistică computaţională/baze de date);
– minimum 3 publicaţii ştiinţifice în domeniul temei proiectului în reviste indexate BDI (baze de date internaţionale);
– cunoaşterea metodelor de investigare şi analiză a corpusului specifice lingvisticii computaţionale;
– experienţă în activităţi de baze de date şi ontologii;
– cunoaşterea unei limbi străine: engleza (obligatoriu nivel C1);
– cunoştinţe solide de limba română dovedite cu certificat/atestat de cunoaştere a limbii române pentru persoanele de altă cetăţenie.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
– 8 septembrie 2016: data limită pentru depunerea dosarelor;
– 12 septembrie 2016: proba scrisă – Decanatul Facultății de Istorie și Filologie;
– 13 septembrie 2016: proba interviu.
Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:
– cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
– copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
– copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
– carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
– cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
– adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
– curriculum vitae.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.
În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.
Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul instituției din Alba Iulia, str. Gabriel Bethlen, nr.5, Judeţul Alba, Decanatul Facultăţii de Istorie şi Filologie, telefon 0258810431.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
TRAFIC îngreunat pe DJ 107 K, la Ivăniș: Au căzut bolovani pe carosabil. Se circulă pe o singură bandă
TRAFIC îngreunat pe DJ 107 K, la Ivăniș: Au căzut bolovani pe carosabil. Se circulă pe o singură bandă Probleme în trafic pe Drumul Județean 107 K, care leagă DN1, Galda de Jos, Întregalde și Mogoș. Problemele semnalate sunt la Ivăniș, unde au căzut bolovani pe carosabil. „Traficul rutier este îngreunat pe raza localității Ivăniș, […]
50.000 de lei pentru premierea elevilor merituoși din Alba Iulia în 2025: Propunere pe agenda Consiliului Local
50.000 de lei pentru premierea elevilor merituoși din Alba Iulia în 2025 Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Alba Iulia de joi, 28 august 2025, se află și un proiect de hotărâre privind premierea anuală a elevilor și a cadrelor didactice care i-au pregătit din unitățile de învățământ preuniversitar din municipiul […]
VIDEO | Prezența unui URS, semnalată la Luminești-Sohodol. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă
Prezența unui URS, semnalată la Luminești-Sohodol. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă În comuna Sohodol, satul Luminești, a fost semnalată prezența unui urs. „La fața locului se deplasează de urgență patrula de jandarmi din cadrul Postului de Jandarmi Montani, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de talie mare. Pentru prevenirea […]