Curier Județean

Concurs de cunoaștere a regulilor de circulație, ”Micii Pitoni”, adresat preșcolarilor din Alba Iulia – FOTO

Ioana Oprean

Publicat

în

În această perioadă, pentru marcarea Zilei Internaţionale a Copilului, 1 IUNIE, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, împreună cu Consiliul Judeţean Alba, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba şi alţi parteneri, desfăşoară activităţi dedicate copiilor. Azi, 26 mai,  a avut loc concursul de cunoaştere a regulilor de circulaţie, intitulat „Micii pietoni”, la care au participat preşcolari din 7 grădiniţe din Alba Iulia.

elevi17La Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 11 din Alba Iulia, azi, 26.05.2016, s-a desfășurat concursul „Micii pietoni”, organizat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba împreună cu Consiliul Judeţean Alba şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, în cadrul Proiectului „Educaţie Rutieră, Educaţie pentru Viaţă”.

La acest concurs au participat 7 echipaje cu câte 3 preşcolari din grupa mare, de la grădiniţe din Alba Iulia, iar cele 3 probe de concurs au constat în demonstrarea cunoştinţelor privind regulile de circulaţie pietonală, recitarea unei poezii sau interpretarea unui cântec cu tematică rutieră şi o probă practică.

Copiii au demonstrat cunoştinţe temeinice privind regulile de circulaţie dar şi semnificaţia indicatoarelor şi marcajelor rutiere ce-i privesc pe pietoni.

La sfârşitul concursului, toţi au fost răsplătiţi cu medalii, permise de buni pietoni, diplome și o cu diversitate de premii, acordate cu sprijinul Consiliului Județean Alba.

Activităţile desfășurate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, dedicate Zilei Internaţionale a Copilului, 1 Iunie, continuă, luni 30 mai, începând cu ora 10,00, cu concursul „Patrule Şcolare în acţiune”, planificat iniţia pentru data de 25 mai şi care nu s-a putut desfăşura datorită condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Marţi 31 mai, la Grădiniţa cu program prelungit „Primii Paşi” din municipiul Aiud, copiii din grupele mari ale grădiniţelor din Aiud, îşi vor expune lucrările în cadrul expoziţiei de colaje „Atenţie! Circul şi eu!”

Miercuri 1 iunie, preşcolarii şi şcolarii din Zlatna se vor întrece în concursul de desene pe asfalt, intitulat „O lume de copii – o lume sigură!”, organizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba,  iar cei din Alba Iulia sunt aşteptaţi de poliţiştii rutieri, în Piaţa Cetăţii, pentru a participa la concursuri cu tematică rutieră şi activităţi recreative ce vor fi organizate cu sprijinul Primăriei Municipiului Alba Iulia.

Joi 2 iunie, la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia va avea loc concursul „Educaţie Rutieră – Educaţie pentru Viaţă” – etapa  județeană, adresat elevilor de gimnaziu şi liceu şi care constă în trei probe ( una teoretică, de cunoaştere a regulilor de circulaţie rutieră şi două probe practice, de îndemânare în parcurgerea unui traseu cu bicicleta în poligon şi respectarea regulilor de circulaţie de către biciclişti, în parcul școală).

Vineri, 3 iunie, la Centrul de Informare și Educație Rutieră, din cadrul Palatului Copiilor din Alba Iulia, vor fi susţinute lecţii de educaţie rutieră, la care sunt aşteptaţi preşcolari şi școlari ai claselor primare din unităţi de învăţământ din judeţ.

[nggallery id=2156]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Bărbat de 40 de ani din Ighiu, REȚINUT: Va sta 2 ani și 9 luni după gratii pentru lipsire de libertate în mod ilegal și încălcarea ordinului de protecție

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 40 de ani din Ighiu, REȚINUT: Va sta 2 ani și 9 luni după gratii pentru lipsire de libertate în mod ilegal și încălcarea ordinului de protecție Vineri, 13 martie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au depistat și reținut un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din […]

Citește mai mult

Curier Județean

ACCIDENT în Alba: Un bărbat aflat sub influența alcoolului a intrat cu mașina într-un cap de pod pe drumul dintre Roșia de Secaș și Ungurei

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT în Alba: Un bărbat aflat sub influența alcoolului a intrat cu mașina într-un cap de pod pe drumul dintre Roșia de Secaș și Ungurei Un bărbat aflat sub influența alcoolului a intrat cu mașina într-un cap de pod pe drumul județean din Alba dintre Roșia de Secaș și Ungurei.  Potrivit IPJ Alba, la data […]

Citește mai mult

Curier Județean

AMENZI de peste 18.000 de lei în Alba în urma unei acțiuni pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal

Ioana Oprean

Publicat

în

AMENZI de peste 18.000 de lei în Alba în urma unei acțiuni pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal Sâmbătă, 14 martie 2026, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică au organizat o acțiune cu efective mărite, pe raza județului Alba, care a avut drept scop prevenirea și combaterea […]

Citește mai mult