Curier Județean

Concert ADDA, joi, la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia cu ocazia Festivalului ”Serbările Unirii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia organizează în cadrul Festivalului Naţional Studenţesc “Serbările Unirii”, două super-spectacole în 3 şi 4 decembrie, în care veţi avea parte de concerte de muzică uşoară, dar şi de invitaţi de marcă, Radu Pietreanu, fondator al trupei Vacanţa Mare, Tibi ADDANeuronu şi Cristi Priza, artista ADDA şi renumitul cuplu de muzică populară, Cornelia şi Lupu Rednic.

Acest festival reprezintă emblema instituţiei, ajuns anul acesta la a XXIV-a ediție şi se desfaşoară în fiecare an în preajma Zilei Naţionale a României. Precizăm că prima ediţie avut loc în anul 1992.

PROGRAMUL FESTIVALULUI NAŢIONAL STUDENŢESC „SERBĂRILE UNIRII”

EDIŢIA A XXIV-A, 1-4 DECEMBRIE 2015

JOI, 3 DECEMBRIE, ORA 12:00

CASA DE CULTURĂ A STUDENŢILOR, SALA AMFITEATRU

Întâlnire cu tinerii şi studenţii care activează în cadrul Casei de Cultură şi cu Liga Studenţilor din Universitatea 1 Decembrie 1918”, unde va avea loc premierea celor care au câstigat premii şi au reprezentat cu succes instituţia, participând la festivalurile şi concursurile naţionale şi internaţionale studenţeşti, în anul 2015.

 PROGRAMUL ARTISTIC ACTUALIZAT:

JOI, 3 DECEMBRIE, ORA 20:00

CASA DE CULTURĂ A STUDENŢILOR, SALA MARE

 SPECTACOL DE DIVERTISMENT:

GRUPUL SKEPSIS

STAND UP COMEDY-TRUPA CNP

Radu Pietreanu, Tibi Neuronu, Cristi Priza

CONCERT-ADDA

Prezintă: Dan Lungu

 

VINERI, 4 DECEMBRIE, ORA 19:00

CASA DE CULTURĂ A STUDENȚILOR, SALA MARE

 SPECTACOL FOLCLORIC:

ANSAMBLUL FOLCLORIC “ALBA CAROLINA”

ANSAMBLUL FOLCLORIC “JUNII BRAŞOVULUI”

SOLIŞTII MARIA MARCU, BIANCA ŞUŞMAN, FLORIN COVACIU ŞI SIMONA NICULEASĂ  COVACIU –ALBA IULIA, RADU GOŢA ŞI ECATERINA DUŢĂ -SIBIU

RECITAL-CORNELIA ŞI LUPU REDNIC

Prezintă: Daniela Floroian

INTRAREA SE FACE GRATUIT, PE BAZĂ DE INVITAŢII ÎN LIMITA LOCURILOR DISPONIBILE

INVITAŢIILE SE POT PROCURA DE LA CASA DE CULTURĂ A STUDENŢILOR ÎN ZILELE DE 3 ŞI 4 DECEMBRIE


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

MÂINE | Concursul „Echos français dans notre ville” la Sebeș: Participă aproximativ 150 de elevi, de la 5 școli din județ

Ioana Oprean

Publicat

în

MÂINE | Concursul „Echos français dans notre ville” la Sebeș: Participă aproximativ 150 de elevi, de la 5 școli din județ Concursul „Echos français dans notre ville” va avea loc mâine, 20 martie 2026, pe scena Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș. Acesta va aduce împreună elevi, profesori și comunitatea locală pentru a celebra farmecul limbii […]

Citește mai mult

Curier Județean

BOMBĂ! Primăria Alba Iulia se retrage din AIDA-TL și înființează o nouă asociație de transport împreună cu comuna Ciugud – Proiect de HCL

Ioana Oprean

Publicat

în

BOMBĂ! Primăria Alba Iulia se retrage din AIDA-TL și înființează o nouă asociație de transport împreună cu comuna Ciugud – Proiect de HCL Municipiul Alba Iulia își pregătește retragerea din Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local. Un proiect de hotărâre în acest sens se va afla în curând pe masa aleșilor locali […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Peste un kilometru dintr-un drum al unei comune de munte din Alba intră în modernizare: Investiție de 1,6 milioane de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste un kilometru dintr-un drum al unei comune de munte din Alba intră în modernizare: Investiție de 1,6 milioane de lei Primăria Roșia Montană a solicitat acord de mediu pentru proiectul care vizează modernizarea unui tronson de 1.110 metri din Drumul Comunal 136. Tronsonul de drum respectiv este cuprins între kilometri 3+150 – 4+260 metri. […]

Citește mai mult