Comunicat de presă:Domeniu nou de producție pentru Star Assembly: Unități de antrenare electrică Mercedes-Benz fabricate la Sebeș
Domeniu nou de producție pentru Star Assembly: Unități de antrenare electrică Mercedes-Benz fabricate la Sebeș
• Star Assembly va include în portofoliul său producția de unități de antrenare electrică Mercedes-Benz
• Noua linie este programată să demareze în 2025 și marchează o etapă importantă în transformarea locației Sebeș în era pur electrică
• Investiția ridicată de nouă cifre în lei asigură locuri de muncă în locație și în regiune. Statul român sprijină activ dezvoltarea sitului de producție
• Contractele de energie verde asigură producția neutră din punct de vedere al emisiilor de CO2
Mercedes-Benz își aliniază rețeaua globală de producție pentru fabricarea portofoliului său de produse remodelat, axat pe vehicule electrice de lux, în condițiile în care cea mai valoroasă marcă de mașini de lux din lume se pregătește să devină complet electrică până la sfârșitul deceniului – oriunde condițiile de piață permit acest lucru.
În acest context, Star Assembly, filială deținută integral de Mercedes-Benz AG, își va extinde portofoliul de producție pentru a include asamblarea de unități de antrenare electrică pentru modelele Mercedes-EQ complet electrice începând cu 2025. Compania va investi o sumă semnificativă de nouă cifre în lei într-o nouă facilitate de producție, care va găzdui funcțiile de asamblare și logistică în cadrul proiectului.
Frank Deiß, Președinte Mercedes-Benz Drive Systems, Manager Producție Powertrain Mercedes-Benz Cars și Manager fabrică Mercedes-Benz Untertürkheim: „Producerea unităților de antrenare electrică pentru viitoarea generație de modele Mercedes-EQ complet electrice la fabrica noastră din Sebeș marchează continuarea, în mod consecvent, a transformării rețelei noastre globale de producție a grupului motopropulsor. Prin implementarea noului domeniu de activitate, vrem să stabilim direcția pentru un business sustenabil și să pregătim Star Assembly pentru un viitor complet electric. Sunt sigur că echipa grozavă de aici își va continua exemplar povestea de succes cu noul produs.”
Noul domeniu de producție marchează o etapă importantă pentru Star Assembly în tranziția de la componentele convenționale la cele electrice și întărește angajamentul Mercedes-Benz față de forța de muncă locală și dezvoltarea viitoare a regiunii. Fondată în 2013, Star Assembly este responsabilă pentru asamblarea mai multor tipuri de cutii de viteză pentru rețeaua globală de producție Mercedes-Benz de astăzi. Odată cu producția, începând cu 2020, a variantelor hibride de transmisii cu opt trepte cu dublu ambreiaj, compania a făcut deja un pas important către e-mobilitate. În procesul de transformare, Star Assembly își sprijină angajații cu o varietate de măsuri axate pe programe de formare specifice în domeniul e-mobilității și digitalizării.
Gheorghe Achim, Director General Star Assembly: “Acest nou produs electric este un pas important în istoria companiei noastre. Suntem pregătiți să dezvoltăm locația de la Sebeș într-o fabrică de ultimă generație care produce unități de antrenare electrică și să ne aducem contribuția la strategia Mercedes-Benz de mobilitate electrică. Această investiție reprezintă, de asemenea, o dovadă a calificării înalte și a performanței remarcabile a oamenilor noștri. În același timp, mulțumim guvernului pentru colaborarea consecventă și sprijinul activ în dezvoltarea locației noastre de producție.”
Noua hală de producție va avea o suprafață de aproximativ 30.000 de metri pătrați și va găzdui funcțiile de asamblare și logistică. Construcția va fi realizată pe amplasamentul actual al fabricii Star Assembly. Lucrările sunt planificate să înceapă în primul trimestru al anului 2023, după finalizarea pregătirii terenului. Noua facilitate va fi neutră din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon. Pentru aprovizionarea cu energie, compania se bazează în întregime pe energii regenerabile.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Petra Ivan, elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026: Rezultate remarcabile și pentru alți doi elevi
Petra Ivan, elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026: Rezultate remarcabile și pentru alți doi elevi Rezultate deosebite la Olimpiada de Matematică – etapa județeană ale elevilor Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia. Elevii școlii amintite au obținut rezultate remarcabile la etapa județeană a Olimpiadei […]
14 martie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Ce trebuie să facă șoferii surprinși de radar
14 martie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Ce trebuie să facă șoferii surprinși de radar Polițiștii rutieri acționează astăzi, 14 martie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier […]
FOTO | Ana Maria Breaz, elevă a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj, născută pe pământ iberic, s-a calificat la faza națională a Olimpiadei de Limba Spaniolă
Ana Maria Breaz, elevă a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj, născută pe pământ iberic, s-a calificat la faza națională a Olimpiadei de Limba Spaniolă Performanță deosebită a unei eleve a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj. Ana Maria Breaz, elevă în clasa a X-a, profil pedagogic, la colegiul din „Mica Romă”, s-a […]
