Comunicat de presă USR Alba: Orașul meu natal are nevoie de o alternativă, de o schimbare reală!
Comunicat de presă: Orașul meu natal are nevoie de o alternativă, de o schimbare reală!
Sunt Ionuț Horșa, vicepreședinte al USR Alba și mi-am asumat intrarea în cursa internă a partidului pentru primăria din Alba Iulia.
Înainte de orice titulatură politică sunt albaiulian, iar acest lucru mă poziționează într-un context în care orașul meu natal are nevoie de o alternativă, de o schimbare reală.
Acest lucru se simte zi de zi. Străzi pline de mașini în lipsa locurilor de parcare, servicii de salubrizare defectuoase (și la costuri imense), spații de agrement prost gestionate sau aproape lipsă în unele zone ale municipiului. Cele prezentate sunt doar câteva aspecte cotidiene care m-au provocat de mai bine de 2 ani sa mă implic social și politic în renașterea urbei natale.
Sunt licențiat în filologie și în informatică, fiind o persoană care a căutat mereu noi alternative de dezvoltare personală. Sunt o fire calmă, moderată și echilibrată înțelegând că doar printr-o percepție umană, dar în același timp și pragmatică a comunității din care facem parte putem găsi soluțiile potrivite pentru viața decentă pe care o căutăm. Consider că doar vocea cetățeanului trebuie să primeze, voce care a fost amuțită de o clasă politică indiferentă și orientată spre câștiguri personale. Trebuie să reînvățăm să ascultăm oamenii. USR Alba face acest lucru de mai bine de 2 ani. Suntem mereu în stradă ajutând cetățenii să se facă auziți prin inițiative precum „Fără penali în funcții publice”, dar și prin acțiuni sociale, culturale și educative care au menirea să aducă cetățeanul mai aproape de comunitatea din care face parte.
Am 34 de ani și sunt căsătorit. Sunt crescut și educat într-o familie tradițională albaiuliană, creștin ortodox, cu rădăcini tradiționale în zona Secașelor. Îmi desfășor activitatea profesională de mai bine de 10 ani în urbea noastră natală, observând dezvoltarea dezorganizată dar și nepăsarea și indiferența autorităților.
Deși am o latură umanistă recunoscută, înclinată mai degrabă spre interacțiunea și înțelegerea oamenilor, sunt și o persoană pragmatică, rațională, lucrând încă din facultate în domeniul IT. Am căutat mereu să combin cât mai bine lucrurile concrete, exacte cu simțămintele oamenilor. Sunt pasionat de managementul personal și de grup, promovând mereu o atitudine bazată pe ordine, pe obiective, pe asumarea lor și mai ales pe îmbunătățirea continuă.
Administrația albaiuliană are nevoie de organizare, de direcții clare de dezvoltare și de proiecte fiabile, moderne și de perspectivă. Împreună cu colegii din USR Alba am demarat realizarea unui program coerent pentru Alba Iulia care va cuprinde soluții exacte pentru dezvoltarea modernă, sănătoasă și educată a acestui oraș, unde să putem trăi într-o manieră cu adevărat europeană.
Am identificat acele acțiuni care s-au făcut până acum pe jumătate (sau deloc) și le-am prioritizat spre rezolvare, iar pentru cele cu potențial am gândit un program de promovare sustenabilă care le va pune în valoare. Toate proiectele noastre vor fi construite pe baza a ceea ce își doresc cetățenii, pe ceea ce le lipsește și mai ales prin implicarea lor prin focus grupuri, dezbateri publice și sondaje.
Consider că trebuie să reînnoim clasa politică din Alba Iulia. Să implicăm cetățenii competenți, muncitori și dedicați orașului. Munca în administrație trebuie să devină o pasiune a tuturor, să învățăm să ne punem, noi ca cetățeni, în centrul dezvoltării comunității din care facem parte, să fim acei buni gospodari care devin exemplu de urmat pentru alții.
Soluții există. Trebuie doar să compensăm cu voință și dedicare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Lucrări complexe la școala primară din Teiuș: Pe câte „fronturi” se acționează
Lucrări complexe la școala primară din Teiuș: Pe câte „fronturi” se acționează La școala primară din Teiuș se desfășoară în această perioadă lucrări complexe, au anunțat, luni, 21 iulie 2025, reprezentanții Primăriei Teiuș. Citește și: A fost predat amplasamentul pe care va fi construit noul Centru Comunitar Integrat de la Teiuș: Proiect în valoare de […]
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan: Între populism și austeritate – Proiecte în valoare de peste 1 miliarde de lei vor fi blocate în Alba prin stoparea decontărilor pe Programul Național Anghel Saligny
Între populism și austeritate: Proiecte în valoare de peste 1 miliarde de lei vor fi blocate în Alba prin stoparea decontărilor pe Programul Național Anghel Saligny Îmbătat de populism, domnul Bolojan aruncă administrațiile locale în faliment și sărăcie: în Alba, proiecte în valoare de peste 1 miliarde de lei vor fi blocate prin stoparea decontărilor […]
Comunicat de presă | Voicu Vușcan, deputat PSD de Alba: Reforma nu înseamnă doar austeritate și tăieri din pix
Voicu Vușcan, deputat PSD de Alba: Reforma nu înseamnă doar austeritate și tăieri din pix Asistăm, ne place sau nu, la un exercițiu care ține mai degrabă de comunicare decât de reforme reale. „Premierul taie în carne vie”, ne spun zi de zi toate trompetele propagandei USR-PNL. Mai departe de faptul că liderii acestor partide […]