Comunicat de presă| Sorin Ioan BUMB, senator PNL de Alba: Întâlnire de lucru cu reprezentanții Ministerului Economiei la Cupru Min Abrud
Cupru Min Abrud a fost ieri, 14 iulie, gazda unei importante delegații a Ministerului Economiei, decidenții cu competențe în zona resurselor minerale deplasându-se la Abrud pentru a analiza direct, la fața locului, activitatea acestei companii fanion a industriei strategice românești și perspectivele sale de dezvoltare.
Împreună cu domnul director Tiberiu Rațiu și cu domnul primar Cristian Albu am avut plăcerea de a-i prezenta doamnei Daniela Nicolescu – Secretar de Stat în Ministerul Economiei, și domnilor Adrian Duicu și Adrian Popescu – reprezentanți ai Direcției de Resurse Minerale a Ministerului – situația reală a Cupru Min Abrud, putând discuta deschis despre provocările pe care compania le are de trecut, dar și despre oportunitățile de care aceasta poate beneficia în perioada următoare, având în vedere importanța sa pentru economia națională și europeană, precum și actualul climat economic internațional, marcat de orientarea către noi tehnologii care au nevoie de cantități impresionante de cupru pentru a se dezvolta.
Încă din mandatul trecut, din poziția de lider al Comisiei de Industrii a Camerei Deputaților, m-am interesat îndeaproape de situația acestei companii ,care este principalul motor economic al Abrudului, dar și al întregii zone înconjurătoare. În trecut compania a avut de înfruntat situații dificile dar, de când la conducerea sa a venit Tiberiu Rațiu, un veritabil specialist, dar și un om de-al locului, preocupat sincer de dezvoltarea zonei, lucrurile s-au îmbunătățit simțitor. Împreună cu el și cu colegul meu, domnul primar Cristian Albu, am reușit, printre altele, să înființăm o clasă de școală profesională la Abrud care va pregăti forță de muncă pentru companie. Împreună am convins Ministerul Educației de importanța și necesitatea acestei oportunității pentru tinerii din Apuseni, de a se pregăti la ei acasă și de a-și face un viitor în Abrud, nu printre străini. Este un proiect pe care l-am discutat și cu cei de la Ministerul Economiei și pe care îl vom avea în vedere și pe viitor, astfel încât investiția în educație să se întoarcă înzecit în comunitate, asigurând dezvoltare și stabilitate.
Un alt aspect important care a fost analizat a fost cel al condițiilor de mediu. Cu toții avem grijă ca exploatarea să se facă corect și sustenabil, astfel încât aceste bogății ale subsolului să fie valorificate eficient. Din acest punct de vedere, grație efortului depus de echipa de la Cupru Min, această companie este o adevărată perlă a coroanei din patrimoniul Ministerului Economiei, unul dintre cele mai importante și mai impresionante obiective industriale din România.
Am adus încă o dată în discuție și dorința noastră de a realiza un combinat de prelucrare a minereului de cupru în Munții Apuseni. Am făcut deja un pas important, prin modificările legislative pe care le-am promovat în anii trecuți, care au permis creșterea producției la Cupru Min și voi continua să militez pentru acest obiectiv. Exploatarea corectă, sustenabilă și eficientă a bogățiilor de subsol este un atu strategic pe care trebuie să ne asigurăm că și în prezent, dar mai ales în viitor, îl valorificăm în beneficul României. De aceea , realizarea unui combinat de prelucrare a minereului nu doar că ne-ar reduce dependența de alții, dar ar asigura și noi locuri de muncă, venituri mai mari și noi șanse de dezvoltare pentru această zonă.
M-am bucurat să văd că profesionalismul și patriotismul celor din Abrud sunt împărtășite și de echipa de conducere din Ministerul Economiei și sunt sigur că franchețea cu care aceștia au abordat discuțiile este un element de bun augur pentru viitorul industriei din Țara Moților.
Sorin Ioan BUMB
Senator PNL de Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Florin Roman pe LISTA RUȘINII cu deputații care primesc bani de la stat pentru cazare deși au proprietăți în București sau în zona metropolitană a Capitalei: „Nu dețin nicio proprietate în București”
Florin Roman pe lista rușinii cu deputații care primesc bani de la stat pentru cazare deși au proprietăți în București sau în zona metropolitană a Capitalei: „Nu dețin nicio proprietate în București” 270 de deputați din cei 331 din Parlamentul României primesc bani pentru chirie în București. Unii dintre ei au însă proprietăți în București […]
Primăria Aiud anunță publicarea documentelor tehnice ale cadastrului pentru sectorul cadastral nr. 74 din localitatea Ciumbrud
Primăria Aiud anunță publicarea documentelor tehnice ale cadastrului pentru sectorul cadastral nr. 74 din localitatea Ciumbrud Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Aiud, Județul Alba, anunță publicarea documentelor tehnice ale cadastrului pentru sectorul cadastral nr. 74 (parcelele Torok, Groapa Merilor, Pârva, Ogoare) din localitatea Ciumbrud, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 18.06.2025. Publicarea […]
FOTO | Doi kilometri de asfalt ca-n palmă, așternuți la Cenade. Lucrări aproape de finalizare la podul de la Hăpria, urmate de amenajarea unui sens giratoriu
Doi kilometri de asfalt ca-n palmă, așternuți la Cenade. Lucrări aproape de finalizare la podul de la Hăpria, urmate de amenajarea unui sens giratoriu Doi kilometri de asfalt ca-n palmă au fost așternuți la Cenade, după ce administrația locală a finalizat lucrările la rețeaua de canalizare. În comuna Ciugud, lucrările la podul de la Hăpria […]