Politică Administrație

Comunicat de presă| Sorin Ioan Bumb, PNL Alba: Bugetul pentru anul 2021 este axat pe menținerea locurilor de muncă și relansare economică

Ioana Oprean

Publicat

în

Bugetul de stat pentru anul 2021 este un buget realist, bine ancorat în realitatea economică, axat pe măsuri concrete de relansare și de menținere a locurilor de muncă. Programele de stimulare a economiei care și-au dovedit eficiența în 2020 au fost păstrate pentru a combate efectele economice ale pandemiei COVID-19. În plus, fondurile europene din mecanismul european de redresare și reziliență vor asigura o creștere substanțială a investițiilor.

​​Investițiile din buget şi din fonduri UE vor creşte în acest an, faţă de 2020, cu 8 miliarde de lei, de la 53 de miliarde de lei la 61,4 mld. lei. În ciuda crizei sanitare și economice, guvernul liberal a reușit să facă mai mult decât a făcut guvernul PSD în 2019, an care a fost catalogat drept un an al creșterii economice globale. Bugetul lui Grindeanu din 2019, abia dacă aloca 26,7 miliarde lei pentru investiții, bani care au fost apoi deturnați către cheltuieli sociale. Anul acesta, resurse importante sunt alocate pentru autostrada Lugoj – Deva și pentru autostrada Sebeș- Turda, artere care deservesc și economia județului Alba. Continuă și investițiile în obiectivele de mare importanță din domeniul sănătății, proiectul spitalului regional de la Cluj, care va deservi și bolnavii din județul Alba, fiind finanțat și în anul 2021, după ani întregi de amânări din partea PSD.

Creșterea investițiilor, propusă de PNL, este singura cale prin care deficitul poate fi redus, dând astfel investitorilor un semnal clar de stabilitate și seriozitate, un semnal clar că România are un Guvern competent și că merită să-și investească banii aici, pentru acrea noi locuri de muncă. De altfel, păstrarea locurilor de muncă din economia afectată de pandemie este un alt pilon important pe care este construit bugetul pentru anul 2021. Nu doar că se are în vedere salvarea locurilor de muncă, ci și un număr mai mare de angajați în economie, care să ajungă la 5,158 milioane de persoane. De asemenea, se estimează că salariul mediu net va crește la 3.323 de lei. 2021 va fi un al dezvoltării iar România va înregistra o creștere economică de 4,3%, tocmai datorită investițiilor masive prevăzute în buget. Ieșirea din criză se bazează pe așezarea economiei pe baze liberale, pe investiții masive și reforme, cu efect de multiplicare în economia reală, nu pe austeritate.

Un alt pilon important al bugetului este păstrarea unei rate reduse de inflație, pentru ca banii câștigați de români să aibă valoare și puterea de cumpărare a acestora să fie păstrată. Inflația pentru 2021 este prognozată la 2,4%, o rată mică de inflație, programele liberale începute în 2020 contribuind din plin la scăderea inflației. Am pornit de la o inflație de peste 5% în anii 2017-2019, produsă de pomenile electorale ale PSD, care dădea cu o mână și lua cu cealaltă, ajung acum la un platou stabil, în jurul valorii de 2%, așa cum se înregistrează și în restul statelor membre din regiune.

Urmează 4 ani de dezvoltare pentru România, iar bugetul pe anul 2021 este fundamentul pe care se bazează această dezvoltare. Se va vedea clar diferența față de politica PSD: dezvoltare, infrastructură de calitate, locuri de muncă și investiții în guvernarea PNL, față de subdezvoltare, inflație, dependență de stat și o eternă tranziție, în guvernările baronilor PSD.

Sorin Ioan BUMB

Senator PNL de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

VIDEO | Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Blaj, aproape finalizat: Va dispune de o echipă mobilă, care va ajunge la domiciliile persoanelor greu deplasabile

Ioana Oprean

Publicat

în

Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Blaj, aproape finalizat: Va dispune de o echipă mobilă, care va ajunge la domiciliile persoanelor greu deplasabile Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Blaj este aproape finalizat, a anunțat, sâmbătă, 7 martie 2026, primarul Gheorghe Valentin Rotar. „Este o lucrare de aproximativ 7,5 milioane de lei, o […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Primăria Blaj a semnat două contracte de aproape 3 milioane de euro: Investiții noi în eficientizarea energetică și digitalizarea administrației

Bogdan Ilea

Publicat

în

Primăria Blaj a semnat două contracte de aproape 3 milioane de euro: Investiții noi în eficientizarea energetică și digitalizarea administrației Primăria Municipiului Blaj a semnat, vineri, două contracte de finanțare europeană cu ADR Centru, în valoare totală de aproximativ 3 milioane de euro. Proiectele vizează eficientizarea energetică a unor blocuri din oraș și digitalizarea serviciilor […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]

Citește mai mult