Comunicat de presă| Senatorul PSD de Alba, Călin Matieș: SCRISOARE DESCHISĂ pentru REDESCHIDEREA Școlii Gimnaziale din Oarda de Jos – o școală pentru copii, familie și comunitate!
SCRISOARE DESCHISĂ pentru REDESCHIDEREA Școlii Gimnaziale din Oarda de Jos – o școală pentru copii, familie și comunitate!
Stimate domnule primar,
Stimați consilieri PNL și USR din Consiliul Local,
Redeschiderea Școlii Gimnaziale din Oarda de Jos, înființată în urmă cu aproape 130 de ani, trebuie să reprezinte un obiectiv comun pentru noi toți.
Am reușit, prin demersurile inițiate la București, să aduc 100.000 de lei pentru reabilitarea și redeschiderea instituției de învățământ în care ar putea învăța copiii din Oarda de Jos și Oarda de Sus. Și nu este singurul proiect pentru care am obținut fonduri de la București pentru albaiulieni.
Toți copiii din Alba Iulia, fie că locuiesc în Centru sau Cetate, Bărăbanț, Pâclișa sau Micești, merită să aibă acces la o educație de calitate, să învețe într-o școală modernă, aproape de locuința lor. Toți albaiulienii plătesc taxe, impozite și militez pentru echitate, drepturi și beneficii egale privind toate serviciile publice locale, inclusiv în zona de educație.
Locuitorii din Oarda își doresc redeschiderea școlii. Mărturie stau cele peste 300 de semnături pe care le-am strâns într-o singură zi pentru realizarea acestui obiectiv.
De altfel, semnăturile depuse de către cetățeni, în toamna anului trecut, au reprezentat un argument solid pentru aprobarea amendamentului meu, la Legea bugetului de stat pe anul 2023, prin care 100.000 de lei de la Guvern au intrat în conturile primăriei pentru redeschiderea școlii.
Consilierii locali ai PSD Alba Iulia continuă, și în acest an, demersurile pentru redeschiderea școlii. Aleșii locali social-democrați au solicitat cofinanțarea investiției pentru achiziționarea tuturor dotărilor necesare.
Trebuie precizat că școlarii din Oarda învață la Școala Gimnazială ”Avram Iancu”, instituție de învățământ unde profesorii fac eforturi deosebite, dar care este suprapopulată de elevi. De altfel, există la nivelul municipiului multe probleme pe zona de educație deși avem cadre didactice, părinți și elevi extraordinar de implicați. Mai mult, acest cartier al municipiului Alba Iulia s-a dezvoltat în ultimii ani, iar aici locuiesc tot mai multe familii tinere pentru care nu există niciun fel de strategie la nivel de administrație locală.
Astfel, redeschiderea școlii cu un ciclu primar de învățământ se justifică având în vedere creșterea numărului de preșcolari care locuiesc aici.
Stimate domnule primar,
Stimați consilieri PNL și USR,
Analizați situația, evaluați-o obiectiv și redeschideți această școală prin continuarea demersurilor începute de către mine și de către consilierii locali ai PSD. Această școală este una cu tradiție, care a funcționat inclusiv între cele două războaie mondiale. Copiii ordeni de astăzi, la fel ca cei de ieri, merită să beneficieze de o școală cu toate dotările didactice necesare, aproape de casa lor.
Cazul școlii de la Oarda reprezintă un simbol al luptei mele pentru asigurarea accesului la o educație de calitate pentru toți elevii din Alba Iulia. La fel cum mă implic pentru redeschiderea acestei școli mă voi implica astfel încât toate instituțiile de învățământ să aibă tot ce le trebuie, clase renovate, mobilier școlar adecvat, săli de sport încăpătoare, bine dotate sau echipamente didactice de calitate.
Cu prietenie,
Călin Gheorghe Matieș
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
                                                                        
                                                                                                                                    Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Imagini inedite cu o ursoaică și trei pui, în Parcul Natural Apuseni. Grupa mică la plimbare, surprinsă de camerele de monitorizare a faunei sălbatice
Imagini inedite cu o ursoaică și trei pui, în Parcul Natural Apuseni. Grupa mică la plimbare, surprinsă de camerele de monitorizare a faunei sălbatice Grupa mică sau mai exact o ursoaică cu trei pui a fost surprinsă în pădurile Parcului Natural Apuseni, fiind filmați de camerele de monitorizare a faunei instalate de specialiștii din cadrul […]
Ziarul „Unirea” din Alba Iulia angajează REDACTORI pentru ediția online. Cerințe și responsabilități
Ziarul „Unirea” din Alba Iulia angajează REDACTORI pentru ediția online. Cerințe și responsabilități Ziarul ”Unirea” din Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului de REDACTOR pentru ediția online. CV-urile pot fi trimise la adresa de e-mail [email protected] sau la redacția ziarului din Alba Iulia, str. Decebal nr. 27. Desfășurarea activității se va face la sediul […]
VIDEO | Alba Iulia se pregătește pentru 1 decembrie 2025. Manifestările vor include parade, evenimente culturale și inaugurarea casei primului primar român – Camil Velican
Alba Iulia se pregătește pentru 1 decembrie 2025. Manifestările vor include parade, evenimente culturale și inaugurarea casei primului primar român – Camil Velican Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a oferit un interviu pentru ziarulunirea.ro în care a dezvăluit detalii despre programul pregătit pentru Ziua Națională, dar și o premieră: inaugurarea casei lui Camil Velican, […]
