Rămâi conectat

Politică Administrație

Comunicat de presă: Oameni din PLUS – Teodor Holhoș, membru în Biroul Județean PLUS Alba

Andreea Ștefan

Publicat

în

Teodor Holhoș, membru în Biroul Județean PLUS Alba: „Vreau să schimb lucrurile!”.

PLUS intră într-o perioadă cu 3 campanii electorale cu o reprezentativitate în întreaga țară. PLUS reprezinta o forță, iar la Alba avem de la finele lunii iulie o organizație puternică. „Mai mult decât vorbe între prieteni, am simțit că trebuie să ne implicam activ”, transmite Teodor Holhoș, membru în Biroul Județean PLUS Alba.

PLUS Alba are președinte și conducere legitimă, aleasă prin votul membrilor din 28 iulie. Primul președinte, din istoria PLUS Alba a fost ales, prin vot direct, Mihail David, alți 15 membri PLUS preluând sarcini în cadrul conducerii județene. Unul dintre ei este Teodor Holhoș – responsabilul pentru strângere de fonduri.

Unul dintre cei mai dedicați și talentați medici specialiști oftalmologi din România, dr. Teodor Holhoș este cel care a pus bazele rețelei Opticline. Rețeaua regională include 3 clinici de oftalmologie și 10 cabinete de optică medicală, în 4 județe din Transilvania. Cu o experiență de peste 7.000 de intervenții la activ, dr. Teodor Holhoș și echipa sa au consultat, în cei peste 8 ani, aproape 40.000 pacienți.

Dr. Teodor Holhoș a urmat studiile și rezidențiatul Facultății de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca și numeroase stagii de practică în Statele Unite ale Americii, Elveția, Germania și Franța. Studiile au fost și sunt în continuare completate de traininguri și cursuri de specialitate, urmate în mai multe țări europene, an de an.

Dr. Teodor Holhoș: “Experiențele acumulate de-a lungul anilor, grație interacțiunilor profesionale, dar și umane, cu mentori, colegi și parteneri din întreaga lume, m-au transformat în omul care am devenit până astăzi. În fiecare zi, fiecare pacient care îmi trece pragul și pleacă mulțumit spre casa îmi oferă prilejul să zâmbesc, să merg înainte. E minunat și sunt un norocos că pot deschide oamenilor, ochii.

Sunt și părinte, probabil precum mulți dintre voi, și cred cu fermitate într-un mâine mai bun pentru români și pentru România. Viața m-a învățat că doar prin muncă cinstită, vom reuși să lăsam o țară mai bună copiilor de azi. Sunt membru PLUS, chiar de la începutul acestui partid alcătuit, în bună parte, din oameni tineri, pregătiți și dornici să ofere țării lor o șansă pe care, până azi, prea mulți nu au avut-o. Proiectul meu de suflet este România, și de aceea, când vine vorba de absolvenți și rezidenți din medicină, care aleg să plece din țară pentru salarii sau condiții mai bune în străinătate, aș vrea să le transmit că împreună, vom reuși să facem România bine.”

Dr. Teodor Holhoș este și fost membru fondator al comunității locale RO100 Alba Iulia, parte a Platformei România 100, fondată de foști membri ai Guvernului Cioloș și începând din 28 iulie, face parte din Biroul Județean PLUS Alba.

Pentru înscrierea în PLUS Alba, te invităm să completezi online adeziunea la: https://www.ro.plus/adeziune. Și indiferent dacă vrei să devii membru PLUS sau parte din RO100 Alba Iulia, ne poți vizita si la sediul PLUS Alba, în Alba Iulia, pe str. Trandafirilor 16, în fiecare zi de joi, de la ora 19.00.

Te așteptăm să reconstruim România Împreună.

Biroul de presă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

4 aprilie-11 mai: Curățenia de primăvară la Alba Iulia. Programul activităților

Bogdan Ilea

Publicat

în

4 aprilie-11 mai: Curățenia de primăvară la Alba Iulia. Programul activităților Primăria municipiului Alba Iulia se pregătește de curățenia de primăvară. Mai multe zone din oraș urmează să fie măturate sau curățate între 4 aprilie și 11 mai.  Începe curățenia de primăvara în Municipiul Alba Iulia, în perioada 01.04.2024 – 11.05.2024. Se vor executa lucrări […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea