Politică Administrație

Comunicat de presă| Mircea Hava, europarlamentar PNL: România nu mai poate fi ținută la „poarta” spațiului Schengen!

Ioana Oprean

Publicat

în

Sunt ani de zile de când țara noastră este captivă, dacă vreți, la marginea spațiului Schengen, deși îndeplinește condițiile de aderare. Pentru noi, cei din PPE, acest lucru este de neacceptat, mai ales că refuzul nu are nici o legătură cu realitatea.

„Deocamdată nu a sosit vremea României!” a devenit, deja, un motto perimat, în care nu se regăsește nici o fărâmă de logică sau corectitudine. E normal ca milioane de cetățeni să nu mai aibă înțelegere pentru astfel de amânări și să se simtă lezați, inclusiv la capitolul demnitate. A ține o parte de Europă în afara ei, e împotriva firii și a oricărui principiu democratic. Fiindcă nu se poate face unitate în diversitate, cu uneltele marginalizării și dublului standard.

De reținut faptul că, în Raportul anual privind Schengen, membrii Comisiei pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne constată că există decizii luate peste criterii ca cel al proporționalității și necesitații. De asemenea, Agenția Frontex adesea respinge, nefondat, accesul la garnițe al multor cetățeni sau mărfuri.

Gândiți-vă la faptul că, de mai bine de 10 ani, țara noastră îndeplinește obiectivul de aderare la Schengen. Și-atunci, de ce nu suntem acolo? Poate, fiindcă firmele deschise sau relocate în România si devenite competitive au ajuns un soi de problemă pentru Vest? Motiv pentru care tahografele trebuie înțepenite în vămi ca să poată recupera EI ce avem NOI de dus în Europa? Altă explicație nu găsesc, mai ales că suntem în topul înzestrării în materie de tehnologie de supraveghere. Pentru că asta ni s-a pretins și asta am făcut!

România și-a făcut temele exemplar, în limitele condițiilor impuse, dar s-a trezit că a rămas repetentă. Exact ca un copil care se naște dar nu-și primește certificatul sau drepturile. Am fost mai Schengen decât schengenii, am înțeles să ne securizăm granițele și tot ce am primit în schimb a fost o eternă amânare.

Parlamentul European a spus, de altfel, Comisiei Europene să nu-i mai țină în stand-by pe români, bulgari și croați iar pandemia a pulverizat, și mai tare, noțiunea de spațiu Schengen. Limitarea transportului de mărfuri și problemele uriașe de pe piața forței de muncă au slăbit puternic economiile statelor și au adus cu ele complicații sociale de neimaginat. În atare condiții, conceptul de vamă trebuie evaluat în contextul actual. Cu respect pentru fiecare țară, fără abuzuri ori alte derapaje inventate. Mai ales că „Vremea României” în materie de aderare la Schengen a sosit de prea mult timp.

Mircea Hava, europarlamentar PNL
Membru al Grupului PPE


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

VIDEO | Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Blaj, aproape finalizat: Va dispune de o echipă mobilă, care va ajunge la domiciliile persoanelor greu deplasabile

Ioana Oprean

Publicat

în

Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Blaj, aproape finalizat: Va dispune de o echipă mobilă, care va ajunge la domiciliile persoanelor greu deplasabile Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Blaj este aproape finalizat, a anunțat, sâmbătă, 7 martie 2026, primarul Gheorghe Valentin Rotar. „Este o lucrare de aproximativ 7,5 milioane de lei, o […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Primăria Blaj a semnat două contracte de aproape 3 milioane de euro: Investiții noi în eficientizarea energetică și digitalizarea administrației

Bogdan Ilea

Publicat

în

Primăria Blaj a semnat două contracte de aproape 3 milioane de euro: Investiții noi în eficientizarea energetică și digitalizarea administrației Primăria Municipiului Blaj a semnat, vineri, două contracte de finanțare europeană cu ADR Centru, în valoare totală de aproximativ 3 milioane de euro. Proiectele vizează eficientizarea energetică a unor blocuri din oraș și digitalizarea serviciilor […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]

Citește mai mult