Rămâi conectat

Politică Administrație

Comunicat de presă| Mircea Hava, eurodeputat PPE: Un mediu mai curat înseamnă mai multe resurse la bugetul Uniunii Europene

Ioana Oprean

Publicat

în

Mircea Hava, eurodeputat PPE: Un mediu mai curat înseamnă mai multe resurse la bugetul Uniunii Europene

Toate pachetele de măsuri luate la nivelul Uniunii Europene, de la începutul pandemiei și continuând cu cele menite să sprijine și să redreseze economiile statelor membre după această perioadă, trebuie acoperite de undeva. În mod normal, să dai și să susții e urmat de a pune la loc de unde iei.

Festivalul Roman Apulum 2025

Bugetul UE nu este un sac fără fund, tocmai de aceea modul în care ne asigurăm că atragem și cheltuim banii europeni trebuie să fie o prioritate. Mulți își închipuie și trăiesc cu impresia că fondurile europene sunt un fel de cadou venit de nicăieri, că sunt bani picați din cer. Nimic mai greșit! Banii europeni sunt tot banii noștri, tot bani veniți din economiile și de la cetățenii statelor membre, iar toate aceste sume, care se ridică la 750 de miliarde de euro și care constituie PNRR-urile pentru fiecare țară, trebuie acoperite de undeva.

Tocmai de aceea, încă de la începutul pandemiei și de la primele discuții pornite pe tema pachetelor de măsuri menite a sprijini statele membre, grupul EPP a avut o poziție clară privind necesitatea creșterii și diversificării surselor de venit la nivel de Uniune. Nu vorbim aici doar de ceea ce e la îndemâna oricui dar împovărează omul – creșteri de taxe. Lucrurile nu pot fi privite și puse în practică atât de simplist. Suntem, dacă vreți, în situația în care trebuie să împăcăm și capra și varza. Astfel că măsurile luate la nivel european trebuie nu doar să ajute bugetul Uniunii, care la rândul său ajută statele membre, însă trebuie să urmărească și liniile și directivele de dezvoltare pe termen lung.

PPE a susținut instituirea unei taxe pe plastic, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2021, menită a atrage fonduri la bugetul UE și a determina, totodată, procesul de reciclare la nivel de Uniune; sunt, de asemenea, așteptate măsuri din partea Comisiei care să îmbunătățească CBAM (Carbon Border Adjustment Mecanism) – Mecanismul de ajustare la frontieră în funcție de carbon, parte din Green Deal și care își propune o reducere a emisiilor de carbon, până în 2030, la jumătate față de anul 1990 și transformarea Europei într-un continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050.
PPE a susținut, de asemenea, un cadru fiscal și de reglementare modern și stabil, pentru a răspunde evoluțiilor și provocărilor economiei digitale. Practic, o inițiativă care urmărește să introducă o taxă digitală pentru a aborda problematica unei impozitări echitabile a economiei digitale, acest proiect de directivă fiind în curs de finalizare.

Cu alte cuvinte, Uniunea Europeană trebuie să găsească soluții eficiente pentru a-și crește veniturile, în mod independent de contribuțiile statelor membre, tocmai pentru ca aceste contribuții, care astăzi constituie 70% din bugetul total, să nu fie crescute. Iar aceste soluții, cum este inițiativa de taxare a produselor din plastic nereciclate, este una dintre acele posibilități cu beneficii reale ce vine să ajute bugetul UE și, totodată, să ne facă pe noi toți să devenim mai atenți și mai conștienți de efectele pe care le avem asupra mediului.

Mircea Hava – eurodeputat PNL
Membru al PPE


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Bolojan le cere tuturor miniștrilor să-și publice declarațiile de avere și de interese. „E o dovadă de responsabilitate în fața cetățenilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Premierul Ilie Bolojan le cere tuturor miniștrilor să-și publice declarațiile de avere și de interese și să dea ”dovadă de responsabilitate în fața cetățenilor” Ilie Bolojan le-a cerut tuturor miniştrilor să transmită către Cancelaria prim-ministrului declaraţiile de avere şi de interese depuse după numirea în funcţie, împreună cu acordul pentru publicarea acestora pe site-ul Guvernului, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Adrian Bara, Deputat PSD de Alba: David Popovici – un model pentru tineri. Proiect de lege pentru ca bazinul în care a început înotul să îi poarte numele

Ioana Oprean

Publicat

în

David Popovici – un model pentru tineri. Proiect de lege pentru ca bazinul în care a început înotul să îi poarte numele David Popovici este un model pentru tânăra generație, nu doar pentru că a devenit primul sportiv din lume care a reușit să câștige de două ori medaliile de aur la campionatele mondiale, atât […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Bistra, exemplu de bună plată: Majoritatea contribuabililor și-au achitat taxele și impozitele în 2025

Ioana Oprean

Publicat

în

Bistra, exemplu de bună plată: Majoritatea contribuabililor și-au achitat taxele și impozitele în 2025 Peste 60% dintre contribuabilii din comuna Bistra și-au achitat deja taxele și impozitele locale aferente anului 2025, arătând un nivel crescut de responsabilitate civică și financiară. Potrivit datelor centralizate de Primăria Comunei Bistra, în primele șase luni ale anului, bugetul local […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea