Comunicat de presă | Ionuț Fulea: Marius Hațegan e un om cu mare drag de oameni și cu fapte care arată asta
Comunicat de presă | Ionuț Fulea: Marius Hațegan e un om cu mare drag de oameni și cu fapte care arată asta
Cei care mă cunosc știu cât de mult iubesc Alba Iulia, iar ăsta e motivul pentru care, în ciuda tuturor posibilităților pe care mi le-a scos în fată viața, am ales să rămân, pentru mine și familia mea acasă. Felul în care percepem acest „acasă” și, mai ales, cum considerăm, fiecare în parte, să-l transformăm într-o poveste cât mai frumoasă, pe care s-o audă și s-o simtă cât mai multe generații, depinde doar de noi. Iar un artist va vedea mereu sensul și rostul unei comunități prin împlinirea sufletească a oamenilor care au înmugurit și s-au copt în acele locuri.
Am privit întotdeauna oamenii cu drag și cu convingerea că folclorul ne poate face mai buni, într-un sens autentic. Am primit de la viață, prin profesia mea, tot ce și-ar putea dori cineva. Și cred că, nu de puține ori, au fost destui semeni care s-au întrebat de ce am ales să intru în politică. E clar că nu pentru notorietate și nici din dorința de a avea „în spate” pe cineva. Am făcut-o din convingerea că sunt un om pentru care respectul față de concetățenii mei este același și de pe scena politică, și coborât de pe ea. Pentru ca prin asta să dau o șansă, în plus, ca lucrurile bune și nobile să se întâmple, de la cel mai mic la cel mai mare, în orașul în care trăiesc. Iar în PNL Alba am avut alături mai puțini politicieni și mai mulți prieteni. Aproape de cei pe care i-am susținut și m-au sprijinit, am reușit să dau albaiulienilor, timp de foarte mulți ani, prin munca mea și tot ce a implicat asta, sentimentul că aparțin unui loc cu adevărat sfânt pentru România.
Au fost ani buni pentru Alba Iulia. În care am primit, inclusiv prin nivelul spectacolelor, confirmarea că locul nostru este printre cele mai efervescente și pline de viață orașe din țară. Și atunci, ca și acum, cred că multe dintre aceste realizări n-au fost deloc întâmplătoare. Că au venit de la oameni pasionați, care au ales să facă un ideal din munca lor față de acest oraș. Și mai cred că multe din lucrurile simțite nu cu mult timp în urmă, când Alba Iulia era pomenită într-o cascadă de știri despre evenimentele de aici, au început să semene mai mult a obligație, a ușoară resemnare. Se fac! Multe dintre evenimentele din perioada de transformare a Celeilalte Capitale există. Dar par că se întâmplă doar pentru că trebuie, pentru că apar bugetate undeva și pentru că trebuie să vină și albaiulienii undeva. Însă, personal, consider că fără dorința de a depăși limitele și fără dedicarea de a face ceva pentru ca Alba Iulia să fie, din nou, pe buzele tuturor din România. Și din afara ei.
Sunt destule lucruri bune pe care le doresc pentru orașul meu. Și, într-un mod cât se poate de firesc, îmi doresc să aibă parte de conducători pasionați de munca lor. Gestul meu de a-l susține pe prietenul și colegul meu Marius Hațegan în cursa pentru primărie este o dovadă că, pentru mine, popularitatea nu va fi niciodată mai importantă decât consecvența. Sunt convins că un om care-și respectă profesia și își dedică mai tot timpul pentru asta, va putea să se aplece și să înțeleagă și cât de importante sunt creativitatea și libertatea de a-i susține pe artiști. Da, sunt multe feluri de a te apropia de inimile oamenilor. Prin a spune că faci sau prin a arăta că faci ce spui. Marius e un om cu mare drag de oameni! Și cu multe fapte care arată asta. Și nu știu mulți care să pună atâta inimă în ce fac. Da, e profesionistul pentru care contează VOCEA altora, nu a lui, pentru că nu-i genul să-i placă să se audă vorbind. Mai avem destul timp să ne convingem. Dar vă asigur că e omul care va repune Alba Iulia pe linia bună, să conteze cu tot ce înseamnă ea, vibrantă și impozantă, așa cum ne place tuturor. Am spus-o dintotdeauna: pentru locul în care trăim, cei dragi care ne înconjoară și felul în care ne ducem viața se cuvine să-i mulțumim lui Dumnezeu. Pentru tot restul, e cazul să ne gândim că alegerile și așteptările noastre sunt cele care fac diferența și lucrurile să se întâmple.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu
Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]
13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier
13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]
FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”
Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]

