Comunicat de presă| Florin Roman, vicepreședinte al Camerei Deputaților: Amenzi uriașe și unități închise pentru cei care vând alcool și țigări minorilor
Florin Roman, vicepreședinte al Camerei Deputaților: Amenzi uriașe și unități închise pentru cei care vând alcool și țigări minorilor
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, în această săptămână, cu unanimitate de voturi, în calitate de for decizional, un proiect de lege pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, pe care l-am inițiat ca deputat PNL. Proiectul merge spre promulgare președintele Klaus Iohannis.
Potrivit legii, persoanele juridice care vând produse din tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani vor fi sancționate cu amenda contravențională de 10.000 lei și cu sancțiunea complementară de suspendare a activității pe o perioadă de 30 de zile la prima abatere.
Totodată, săvârșirea unei noi contravenții se va sancționa cu amenda contravențională de 20.000 lei și cu sancțiunea complementară de închidere a unității.
De asemenea, se poate dispune măsura suspendării activității localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile pentru servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflați în vădită stare de ebrietate, precum și a minorilor.
Florin Roman, vicepreședinte al Camerei Deputaților
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Maxim 36 de posturi în Prefectura Alba după reorganizarea decisă de Guvern Numărul maxim de posturi la Instituția Prefectului – Județul Alba (Prefectura Alba) este de 36, Ministerul Afacerilor Interne demarând procedurile de punere în aplicare a prevederilor actui normativ ca urmare a adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2026. În acest scop, a […]
VIDEO | Lucrările de modernizare continuă în mai multe zone ale orașului Teiuș: O serie de investiții, aproape de finalizare
Lucrările de modernizare continuă în mai multe zone ale orașului Teiuș: O serie de investiții, aproape de finalizare În această perioadă, mai multe investiții importante pentru infrastructura orașului Teiuș sunt în plină desfășurare, iar unele dintre ele se apropie de finalizare, a anunțat, vineri, 6 martie 2026, Dan Marcu, administrator public al orașului Teiuș. Iată […]
VIDEO | Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Blaj, aproape finalizat: Va dispune de o echipă mobilă, care va ajunge la domiciliile persoanelor greu deplasabile
Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Blaj, aproape finalizat: Va dispune de o echipă mobilă, care va ajunge la domiciliile persoanelor greu deplasabile Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Blaj este aproape finalizat, a anunțat, sâmbătă, 7 martie 2026, primarul Gheorghe Valentin Rotar. „Este o lucrare de aproximativ 7,5 milioane de lei, o […]