Politică Administrație

Comunicat de presă | Europarlamentarul Victor Negrescu: Trăiește Apusenii – O inițiativă pentru promovarea Țării Moților prin turism sportiv de excelență

Ioana Oprean

Publicat

în

Europarlamentarul Victor Negrescu: Trăiește Apusenii – O inițiativă pentru promovarea Țării Moților prin turism sportiv de excelență

Astăzi, în inima Munților Apuseni, în localitatea Vidra, s-a desfășurat o întâlnire de lucru dedicată promovării Țării Moților prin dezvoltarea turismului sportiv, organizată de Victor Negrescu, Vicepreședinte al Parlamentului European și eurodeputat de Alba, alături de Thomas Moldovan, Vicepreședintele Agenției Naționale de Sport, autorități locale, reprezentanți ai federațiilor sportive de atletism, ciclism și motociclism, precum și alți parteneri instituționali.

Sub motto-ul „Pedalează. Aleargă. Explorează. Trăiește Apusenii – o experiență unică în aer liber”, acest eveniment a marcat începutul unui proiect ambițios care vizează transformarea Apusenilor într-o destinație europeană de referință pentru turismul sportiv.

„Am revenit în Munții Apuseni cu un vis simplu, dar puternic: să unim comunități, să dăm valoare tradițiilor și să transformăm această zonă într-un reper de excelență în turismul sportiv. Pedalăm, alergăm, explorăm. Dar, mai ales, trăim autentic. Astăzi, am făcut un pas important în această direcție”, a declarat eurodeputatul Victor Negrescu.

Proiectul propus include dezvoltarea unei rețele de trasee tematice pentru ciclism montan, alergare montană și moto enduro, organizarea de competiții naționale și internaționale, precum și atragerea de fonduri europene pentru promovarea sustenabilă a regiunii. „Această inițiativă nu doar promovează Apusenii, ci le oferă un viitor. Aceasta va genera locuri de muncă, va atrage investitori internaționali și va conecta localitățile Vidra, Avram Iancu, Albac, Gârda de Sus, Abrud, Bucium, Ciuruleasa, Poșaga și Râmeț într-un efort comun pentru dezvoltare și impact economic”, a adăugat acesta.

Europarlamentarul Victor Negrescu și-a exprimat recunoștința față de toți cei care au participat la întâlnirea de lucru și a subliniat importanța colaborării între comunități. „Facem dezvoltare cu suflet și construim o poveste în care fiecare comunitate are un rol, iar fiecare vizitator pleacă transformat. Munții Apuseni merită mai mult, iar prin acest proiect îmi respect cuvântul dat oamenilor din zonă”, a concluzionat el.

Această inițiativă va include și organizarea de campanii de promovare comune, traininguri pentru gestionarea turismului local și multe alte activități menite să sprijine comunitățile implicate în dezvoltarea durabilă a regiunii.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca  până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată” Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Din păcate, în locul unui dialog onest despre nevoile reale ale tinerilor din județul Alba, asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță, […]

Citește mai mult