Comunicat de presă| Corneliu Olar declară ferm: Avem nevoie de oameni buni! (P)
Și pentru mine, ca moț care am avut onoarea să ridic busturi eroilor HOREA și AVRAM IANCU și să organizez numeroase evenimente în cinstea eroilor, Domnul Doctor CĂTĂLIN DENCIU de la Piatra Neamț este un erou.
În vremurile acestea în care lumea este atât de dezbinată, înrăită și egoistă, exemplu acesta de sacrificiu și eroism este dătător de speranță dar, mai ales, de măsuri drastice pentru ca să schimbăm în bine România.
Personal, nu demult am trecut prin momente de grea încercare care m-au făcut să simt și să văd ce înseamnă boala, durerea, medicii care îți salvează viața, sprijinul familiei și al prietenilor, și, mai ales, ajutorul Bunului Dumnezeu.
Altfel înțeleg acum ce înseamnă compasiunea, dragostea față de aproapele, ajutorarea celor aflați în suferință și mai ales OAMENII BUNI! Oameni buni de suflet dar buni și în meseria lor. Nu întâmplător avem din strămoși vorba că omul sfințește locul. Fiecare putem da un exemplu de localitate, spital, școală, fabrică, instituție, bine puse la punct datorită faptului ca au manageri buni. Competenți. Responsabili. Cu experiență.
Mereu am spus că avem foarte multe lucruri de făcut și de schimbat în bine în țara noastră. Începând de la legi până la respectul față de muncă. Eu totdeauna am fost un luptător și cred că vom ieși cu bine și din situația dificilă prin care trecem. Cum? Uniți și solidari! Cu înțelepciune și mult curaj, cu OAMENI BUNI și având fiecare în minte, și poate chiar puse undeva la vedere, cuvintele postate pe o rețea de socializare de Florian Sturza, moțul ajuns manager de top la o mare companie: “România nu ar trebui să aibă eroi care să se sacrifice pe sine pentru ca alții să trăiască, așa cum a fost nevoit doctorul din Piatra Neamț. România are nevoie de eroi necunoscuți, care să facă munca ce le revine astfel încât să nu existe nevoia ca un doctor să își pună în pericol propria viață. Suntem cu toții alături de doctorului din Piatra Neamț, normal. Dar și mai normal ar fi fost ca acest om să nu fie pus de sistem în situația de a se sacrifica pentru incompetența și delăsarea unora.”
Subscriu și spun ceea ce voi spune mereu și mereu, cu orice prilej, oriunde: OAMENI BUNI, ROMÂNIA ARE NEVOIE DE OAMENI BUNI!
Corneliu OLAR
Deputat de Alba și Țara Moților
Comandat de Partidul Național Liberal, distribuit de SC UNIREA PRES SRL, portal online: https://ziarulunirea.ro/, cod unic mandatar financiar coordonator 11200025.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
VIDEO | Primăria Blaj a semnat două contracte de aproape 3 milioane de euro: Investiții noi în eficientizarea energetică și digitalizarea administrației
Primăria Blaj a semnat două contracte de aproape 3 milioane de euro: Investiții noi în eficientizarea energetică și digitalizarea administrației Primăria Municipiului Blaj a semnat, vineri, două contracte de finanțare europeană cu ADR Centru, în valoare totală de aproximativ 3 milioane de euro. Proiectele vizează eficientizarea energetică a unor blocuri din oraș și digitalizarea serviciilor […]
FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul
Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]
VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”
Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]