Rămâi conectat

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan: Județul Alba a fost gazda unei delegații economice din cadrul Camerei de Comerț și Industrie Româno-Franceze

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan: Județul Alba a fost gazda unei delegații economice din cadrul Camerei de Comerț și Industrie Româno-Franceze

Județul Alba a fost, în această săptămână, gazda unei delegații economice din cadrul Camerei de Comerț și Industrie Româno-Franceze, vizita fiind organizată la inițiativa europarlamentarului Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European.

Delegația a reunit lideri de companii, parteneri strategici și membri ai Consiliului Director al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Franceze, iar obiectivul principal al acestei deplasări a fost explorarea potențialului investițional din județ și consolidarea relațiilor economice bilaterale. Pe parcursul vizitei, membrii delegației au fost însoțiți de europarlamentarul Victor Negrescu, dar și de liderul social-democraților din Alba, Corneliu Mureșan, consilier județean.

Programul vizitei a cuprins mai multe localități – Alba Iulia, Aiud, Ciumbrud, Mirăslău și Ciugud – unde membrii delegației au vizitat companii locale relevante și au purtat discuții aplicate cu autorități locale și antreprenori români. Vizita s-a concentrat pe identificarea de parteneriate strategice în domenii-cheie pentru dezvoltarea regională. Astfel, au fost vizitate companii de referință precum DP World Decea, unul din cele mai mari parcuri logistice din Transilvania, Magic Agrojet, o afacere de familie din zona de producție, Galway Sports, o fabrică care produce încălțăminte, Prebet SA, o fabrică care produce componente pentru infrastructura mare și Ciumbrud Plant, una dintre afacerile de familie cu performanță în zona de producție de plante și trandafiri.

Ulterior, la Alba Iulia și Ciugud au fost vizitate Transilvania Nuts, unul dintre cei mai mari procesatori de nucă din România, producătorul de genți Caresta, Wagons Maintenance, companie specializată în întreținere și reparație feroviară, precum și IPEC Alba Iulia, companie de top în producerea porțelanului.

Unul dintre momentele de interes ale deplasării a fost vizitarea zonei Ciumbrud, recunoscută pentru tradiția și potențialul său în sectorul horticol și viticol, în special în ceea ce privește cultivarea trandafirilor.

„Investițiile bune încep cu încredere și colaborare. Am fost onorat să fiu gazda unei importante delegații economice din cadrul Camerei de Comerț și Industrie Româno-Franceze (CCIFER), formată din lideri de companii, parteneri strategici și membri ai Consiliului Director. De la logistică și infrastructură, la agricultură sustenabilă, industrie alimentară, producerea porțelanului, textile sportive, pielărie și horticultură de top, am pus în valoare ceea ce înseamnă potențialul autentic al regiunii. Există în România multe exemple pozitive de antreprenori, manageri și lucrători care mișcă România și care au forța să dezvolte afaceri de succes cu un plus de sprijin”, a spus Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European.

„Județul Alba a fost gazda unei delegații economice din cadrul Camerei de Comerț și Industrie Româno-Franceze, o misiune diplomatică inițiată de colegul meu Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European. Salut aceste inițiative care promovează potențialul economic al județului Alba, întărindu-i imaginea ca destinație atractivă pentru investiții, inovare și dezvoltare economică sustenabilă. Viziunea noastră pe termen mediu și lung trebuie să fie aceea de a transforma Alba într-un pol de atracție pentru investitori serioși și pentru proiecte de anvergură europeană”, a spus consilierul județean Corneliu Mureșan, președintele PSD Alba.

Vizita delegației economice din cadrul Camerei de Comerț și Industrie Româno-Franceze a durat două zile, având ca scop includerea județului Alba pe harta marilor investiții europene prin conectarea economiei locale cu rețelele internaționale de afaceri.

Biroul de presă al PSD Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

O comună din Alba, fără viceprimar ales la mai bine de un an de când au fost preluate mandatele. Care este MOTIVUL

Bogdan Ilea

Publicat

în

O comună din Alba, fără viceprimar ales la mai bine de un an de când au fost preluate mandatele. Primar: ,,Au fost mai mulți candidați” Comuna Cut, din județul Alba, se află într-o situație neobișnuită. La mai bine de un an de la preluarea mandatelor, consilierii locali nu au reușit încă să aleagă un viceprimar. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Mircea Hava a frecat menta pe bani mulți în Parlamentul European: Aflat la al doilea mandat, a luat cuvântul în plen doar de 5 ori, potrivit datelor oficiale ale legislativului comunitar

Ioana Oprean

Publicat

în

Mircea Hava a frecat menta în Parlamentul European: Aflat la al doilea mandat, a luat cuvântul în plen doar de 5 ori, potrivit datelor oficiale ale legislativului comunitar O serie de europarlamentari români au lipsit de la jumătate dintre ședințele Parlamentului European din iulie 2024 până în prezent sau nu au avut luat deloc cuvântul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Peste 10 companii se luptă pentru a câștiga contractul de supervizare a lucrărilor a trei gări din județul Alba: Aiud, Teiuș și Războieni

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste 10 companii se luptă pentru a câștiga contractul de supervizare a lucrărilor a trei gări: Aiud, Teiuș și Războieni Pentru obiectivul de investiții „Modernizarea/reabilitarea a 47 de stații de cale ferată din ROMÂNIA – SRCF Brașov, 3 stații: Aiud, Teiuș și Războieni”, care prevede supervizarea lucrărilor, gărilor din Alba, au fost făcute mai multe […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea