Politică Administrație

COMUNICAT DE PRESĂ| Beniamin Todosiu, deputat USR PLUS: Soluția pentru a depăși pandemia este vaccinare și fac un apel către toți parlamentarii să se implice în campania de vaccinare

Ioana Oprean

Publicat

în

De la tribuna Parlamentului, deputatul USR PLUS, Beniamin Todosiu, a apelat la o implicare a tuturor decidenților politici în campania de vaccinare și a nevoii ca aceștia să informeze corect cetățenii. Acesta a menționat că în județul Alba, împreună cu colegii săi, au inițiat o campanie de informare și conștientizare privind importanța vaccinării.

,,Mergem în orașele și comunele județului și încercăm să vorbim cu cât mai mulți oameni, explicându-le importanța vaccinării, oferindu-le informații din surse oficiale și încercând să combatem miturile care s-au creat în jurul vaccinurilor.”, a declarat deputatul.

Declarația politică integrală o puteți regăsi în cele ce urmează:
„Stimate domnule/doamnă președinte de ședință,
Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi vizează un subiect extrem de important: Campania națională de vaccinarea împotriva COVID – 19

De peste un an de zile, ne luptăm cu pandemia, iar în tot acest timp am suferit noi și apropiații noștri. Peste 28.000 de oameni au murit în România din cauza acestui virus. Școlile, restaurantele, teatrele, cinematografele, stadioanele sunt închise sau parțial închise. Pandemia ne-a schimbat viața și normalitatea socială pe care o știam.

Cum depășim pandemia pentru a reveni la normalitate?

Această întrebare ne frământă pe toți și ar trebui să fie tema principală de reflecție, atât pentru Guvernul României, cât și pentru toți decidenții politici.

Soluția, dragi colegi, este vaccinarea și ar trebui să sporim eforturile pentru a oferi românilor posibilitatea să se vaccineze. În aceste momente este nevoie să comunicăm corect, să le explicăm oamenilor importanța vaccinării și să îi încurajăm să se vaccineze. Inclusiv clasa politică trebuie să promoveze un mesaj de solidaritate și unitate pentru a le arăta românilor că numai împreună putem trece cât mai repede peste această criză.

România se apropie în aceste zile de aproape 4 milioane de persoane vaccinate, dintre care aproximativ 2,5 milioane cu ambele doze. Nu este puțin, însă mai este mult până la o pondere din totalul populației, care să facă diferența și să oprească răspândirea virusului SARS-COV-2.

În județul Alba, alături de colegii mei, am lansat o campanie de informare și conștientizare privind importanța vaccinării. Nu facem politică, nu vorbim despre politică, ci doar promovăm vaccinarea ca soluție pentru a învinge pandemia.

Mergem în orașele și comunele județului și încercăm să vorbim cu cât mai mulți oameni, explicându-le importanța vaccinării, oferindu-le informații din surse oficiale și încercând să combatem miturile care s-au creat în jurul vaccinurilor. Și acesta este rolul unui ales: să fie între omeni și să îi ajute să înțeleagă soluțiile pentru ieșirea dintr-o situație de criză.

Și suntem într-o situație de criză profundă, care pune presiune pe sistemul de sănătate, a afectat economia, iar sectorul HORECA este aproape de colaps. Cred că vedeți și dumneavoastră numeroase afaceri, mai mari sau mai mici, cum au fost afectate de pandemie, vedeți datele statistice care arată o creștere a șomajului în anumite sectoare. Toate aceste probleme nu le vom depăși, dacă nu vom ajunge la normalitate, iar normalitatea poate fi recâștigată doar dacă învingem pandemia.

Voi încheia, dragi colegi, cu un apel către fiecare dintre dumneavoastră. Vă rog să fim solidari și responsabili, să comunicăm corect și să încurajăm vaccinarea, astfel încât să putem învinge pandemia. Vă rog să mergeți în comunitățile pe care le reprezentați și să vorbiți cu oamenii, să le oferiți informații, dar mai ales, să le creșteți încrederea de care au nevoie în aceste vremuri.

Vă mulțumesc și vă doresc multă sănătate!”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Marius Hațegan: „Impunem reguli clare de urbanism și amenajarea teritoriului în judetul Alba. Orice compromis este exclus!”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Marius Hațegan: „Impunem reguli clare de urbanism și amenajarea teritoriului în judetul Alba. Orice compromis este exclus!” La sediul Consiliului Județean a avut loc, miercuri, 14 ianuarie 2026, o întâlnire a vicepreședintelui Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, cu reprezentanți din Alba ai ACOR (Asociația Comunelor din România). S-a discutat despre modul în care se construiește […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Gruia Bumbu, participant la Global Ties U.S. National Meeting 2026 – eveniment-cheie al aniversării „America at 250”

Ioana Oprean

Publicat

în

Gruia Bumbu, participant la Global Ties U.S. National Meeting 2026 – eveniment-cheie al aniversării „America at 250” Anul 2026 marchează un moment istoric major pentru Statele Unite ale Americii: 250 de ani de la Declarația de Independență, aniversare cunoscută oficial sub denumirea America at 250. Acest reper simbolic inaugurează o amplă serie de evenimente dedicate […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Proiecte de anvergură în Alba, în 2026: Finalizarea Drumului Mănăstirilor, modernizarea DJ 705 Zlatna – Almașu Mare și a mai multor poduri din județ, pe agenda administrației județene

Ioana Oprean

Publicat

în

Proiecte de anvergură în Alba, în 2026: Finalizarea Drumului Mănăstirilor, modernizarea DJ 705 Zlatna – Almașu Mare și a mai multor poduri din județ, pe agenda administrației județene Consiliul Județean Alba continuă și în 2026 cu proiecte de anvergură. Printre ele se numără și finalizarea Drumului Mănăstirilor, modernizarea DJ 705 Zlatna – Almașu Mare și […]

Citește mai mult