Rămâi conectat

Politică Administrație

Comunicat de presă| AUR cere Guvernului redeschiderea de urgență a școlilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) condamnă hotărârea adoptată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă chiar în seara în care guvernul și-a depus mandatul, potrivit căreia școlile rămân închise până cel puțin pe 11 ianuarie 2021. AUR cere redeschiderea tuturor unităților de învățământ, înainte ca anul școlar să fie compromis.

AUR constată că după 10 luni de la închiderea școlilor și la 6 ani de la anunțarea programului prezidențial „România educată”, o mare parte dintre elevii din țară se află practic în situație de abandon școlar. Formațiunea atrage atenția că „învățământul online” pe care guvernul l-a impus fără justificare în toată țara se desfășoară, în multe locuri, doar pe hârtie și că statisticile oficiale, care arată o prezență de 70% la cursurile online, nu se verifică în realitate. De asemenea, după aproape un an, achizițiile de aparatură nu s-au finalizat sau nici măcar n-au început, iar acolo unde au fost totuși făcute, aparatura este insuficientă sau de proastă calitate.

„Copiii României sunt cobaii unor politicieni care iau decizii după ureche privind educația acestora. Închiderea școlilor și înlocuirea învățământului printr-un surogat au efecte catastrofale. Copiii sunt puternic afectați de lipsa socializării, mulți dintre ei depresivi, randamentul este scăzut, iar actul educational, lipsit de calitatea și eficiența pe care legea le solicită în mod imperativ. Numeroși elevi din medii defavorizate primeau la școală o masă caldă și sprijin emoțional, de care acum sunt lipsiți. Copiii cu cerințe educaționale speciale înscriși în școlile de masă sau în școli speciale se află în situații dramatice, adesea în imposibilitate, din cauza limitărilor fizice, de a urma cursurile online.

Cerem Guvernului să ia decizii în interesul românilor, nu în interesul calcului politic, și să redeschidă, după modelul altor state aflate în situații epidemiologice chiar mai grave decât a României, cel puțin grădinițele și școlile primare și gimnaziale, cu excepția situațiilor bine justificate, cum ar fi existența unor focare de infecție”, a declarat George Simion, copreședinte AUR.

„A trecut un an de la debutul global al pandemiei de coronavirus și între timp instituțiile internaționale au putut trage concluzii importante cu privire la școli: focare de infectare și cazuri au fost puține, copiii care se infectează sunt în majoritatea covârșitoare asimptomatici și nu constituie vectori majori de transmitere a bolii. Dimpotrivă, mai multe cazuri de transmitere se înregistrează în locuințe, acolo unde copiii sunt obligați de guvern la așa-zisa „educație online”. OMS și UNICEF, dar și Academia Română au făcut apeluri repetate la redeschiderea școlilor, acolo unde ele au fost închise. Cu toate acestea, autoritățile din România nu dau niciun semn că ar avea astfel de intenții”, a subliniat Claudiu Târziu, copreședinte AUR.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Fosta consilieră USR Carmen Spătăcean obține în justiție suspendarea ordinului de prefect prin care a fost demisă din Consiliul Local Blaj. Femeia a fost exclusă din partid după un conflict cu conducerea organizației USR Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Fosta consilieră USR Carmen Spătăcean obține în justiție suspendarea ordinului de prefect prin care a fost demisă din Consiliul Local Blaj. Femeia a fost exclusă din partid după un conflict cu conducerea organizației USR Alba Fosta consilieră USR din Consiliul Local Blaj, Carmen Spătăcean, a obținut în justiție suspendarea ordinului emis de prefectul județului Alba, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Un sat din comuna Sântimbru, în continuă dezvoltare: Mai multe străduțe, modernizate. Primar: ,,Pentru noi, fiecare gospodărie este importantă”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un sat din comuna Sântimbru, în continuă dezvoltare: Mai multe străduțe, modernizate. Primar: ,,Pentru noi, fiecare gospodărie este importantă” Localitatea Coșlariu din comuna Sântimbru se bucură de o serie de modernizări la mai multe străduțe. Anunțul a fost făcut de primarul comunei. Astfel, drumurile din zona terenului de fotbal, stația de euprare și ieșirea înspre […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Liceul Tehnologic „Țara Moților” Albac, dotat cu mobilier și tehnică de ultimă generație: De unde au provenit fondurile

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Liceul Tehnologic „Țara Moților” Albac, dotat cu mobilier și tehnică de ultimă generație: De unde au provenit fondurile În 2025, printr-un proiect PNRR, Primăria Albac a reușit să obțină fondurile necesare pentru dotarea Liceului Tehnologic „Țara Moților” cu mobilier și tehnică de ultimă generație.  Astfel, fiecare sală de grădiniță și fiecare sală de clasă au […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea