Rămâi conectat

Ştirea zilei

Comuna Albac – capitala turismului rural românesc

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Sâmbătă dimineaţă, în staţiunea turistică Albac, situată la 100 km de Alba Iulia, a început cea de-a VII-a ediţie a Târgului Naţional de Turism Rural, manifestare menită să promoveze turismul organizată de Consiliul Judeţean Alba, Primăria şi Consiliul Local Albac, alături de Filiala Alba a ANTREC.
Deschiderea oficială a avut loc pe scena din faţa sălii de sport din Albac, pe care, în cântecul tulnicăreselor de la Avram Iancu, conduse de mereu tânăra Argentina Floca şi după poezia recitată de Barbu Todea, au urcat vrednicul primar al comunei Abac, Tiberiu Todea, preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, vicepreşedintele Sorin Bumb, deputaţii Corneliu Olar şi Călin Potor, Emil Comşa – preşedintele ANTREC, primari şi viceprimari din Munţii Apuseni, indiferent de culoarea lor politică. Deşi a fost invitată, Elena Udrea, ministrul Turismului, nu a fost prezentă sâmbătă la Albac. În cuvântul său, primarul Tiberiu Todea a subliniat dezvoltarea infrastructurii turistice a Albacului, care în prezent are 52 de pensiuni, clasificate cu până la 4 margarete. De asemenea, el a arătat că spre deosebire de ediţia precedentă, standurile amenajate în sala de sport aproape că s-au dublat, ajungând la 42 – 43, iar numărul meşterilor populari care au venit să-şi expună produsele muncii lor a crescut, apropiindu-se de 70 de meşteşugari veniţi din mai multe colţuri ale ţării.
Preşedintele Ion Dumitrel a spus că CJ Alba va sprijini pe mai departe turismul şi va continua munca începută acum 7 ediţii la Albac, felicitându-i pe primarii care s-au implicat în susţinerea activităţilor turistice, în special pe Tiberiu Todea, iar deputatul Corneliu Olar a declarat că mai întâi autorităţile locale trebuie să se implice în soluţionarea problemelor legate de turism, iar apoi se vor implica parlamentarii şi Guvernul pentru implementarea unor proiecte mari, cum ar fi infrastructura rutieră. Emil Comşa a spus că ANTREC va ajuta pensiunile să-şi promoveze ofertele pe toate canalele de care dispune, iar deputatul Călin Potor crede că proprietarii de pensiuni care „au adus margaretele în Apuseni” ar fi trebuit să se afle pe scenă şi aplaudaţi în locul politicienilor, deoarece au riscat investind în turism bani din veniturile proprii sau din împrumuturi bancare.
După tăierea panglicii inaugurale şi primirea oficialităţilor cu pâine şi sare, s-au vizitat standurile expoziţionale din sala de sport. Printre cei care au expus s-au numărat Direcţia Silvică Alba şi Ocolul Silvic Horea – Apuseni, AJVPS Câmpeni, Primăria Nucet, Primăria Horezu, Primăria Aiud, CJ Vâlcea,Vrancea, ANTREC, Salvamont Alba, Asociaţia Speologică „Sfinx” Gârda, Muzeul „Emilian Achim” Almaşu Mare, câteva comune din Apuseni: Avram Iancu, Horea, Albac, Vadu Moţilor, Vidra, Lupşa, dar şi comunele Pianu şi Săsciori. De asemenea, separat au expus câteva pensiuni şi agenţii de turism din zonă şi din judeţele învecinate. Fiecare expozant şi-a etalat produsele reprezentative pentru zona din care a provenit, de la produse culinare (sarmale, plăcinte, cărnaţi, prăjituri etc), pălincă şi băuturi din fructe de pădure, vinuri, obiecte meşteşugăreşti din lemn (tulnice, doniţe, fluiere etc) sau ceramică (farfurii, oale de lut) şi altele. M-au impresionat standurile comunelor Albac, Vadu Moţior, Horea şi Casa Moţilor de la Săftica, foarte bogate în produse cu specific local, dar şi cel al judeţului Vrancea, unde o tânără încondeia ouă. Pe acordurile tarafurilor moţeşti, mai multe oficialităţi s-au prins la joc, încingând o horă în faţa standului comunei Albac.
După lansarea „Ghidului turistic al judeţului Alba”, s-au vizitat expoziţiile meşterilor populari, amenajate în pavilionul adus de CJ Alba. Au expus meşteşugari din judeţele Alba, Arad, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Neamţ, Vâlcea, care au prezentat păpuşi, ţesături (costume populare, traiste, feţe de masă şi altele), icoane pe sticlă, lemn şi pe piele, obiecte din lemn ornamentate cu motive populare sau religioase (doniţe, tulnice, ciubere, furci de tors, tacâmuri), ceramică (oale, farfurii, vase), împletituri din nuiele, opinci, lumânări ornamentale, brăţări, pălării de paie etc. Unii dintre ei au făcut pe loc şi demonstraţii practice, pentru ca apoi să fie invitaţi cu toţii să deguste preparatele culinare pregătite de Primăria Albac în cinstea oaspeţilor. Cei care au dorit au putut să practice cicloturismul sau turismul ecvestru, fiind puşi la dispoziţia participanţilor „doi cai frumoşi”. Concomitent, au avut loc seminarii de promovare a turismului şi concursul gastronomic, la care s-au înscris 15 gospodine de la pensiunile din zonă, ce s-au întrecut în prepararea unor mâncăruri la ceaun (tocăniţe de viţel, de ied, de porc, etc) şi a altor mâncăruri tradiţionale.
După-amiaza, două microbuze au asigurat trasnportul operatorilor de turism la pensiunile situate pe două trasee: spre Arieşeni şi Vidra. „Sunt absolut convins că se poate realiza fără probleme un pachet turistic de 4 – 5 zile în această zonă”, ne-a declarat la întoarcerea de la Arieşeni Marius Naclad, tour operator din Piatra Neamţ.
Pescarii au putut practica sportul preferat în cadrul concursului dotat cu Cupa „Aventuri în Apuseni”, iar iubitorii de artă au participat la vernisajul expoziţiei participanţilor la Tabăra Naţională de Pictură. Spre seară, a avut loc o discotecă în aer liber, care s-a înheiat cu un foc de artificii şi un impresionant foc de tabără, cu văpăi de pănă la 10 metri înălţime.
Pe tot parcursul zilei au răsunat muzica populară, dar şi manelele, iar turiştii prezenţi, din păcate destul de puţini la număr, s-au putut bucura de vremea frumoasă, la un grătar şi o bere de sărbătoarea organizată excepţional de echipa primarului Tiberiu Todea, care a de o săptămână a început pregătirile pentru ediţia din acest an a TNTR.
Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Investiții în servicii sociale la Zlatna. Primarul Silviu Ponoran: „Datorită acestui proiect, oferim sprijin real copiilor și vârstnicilor din comunitatea noastră”

Ioana Oprean

Publicat

în

Investiții în servicii sociale la Zlatna. Primarul Silviu Ponoran: „Datorită acestui proiect, oferim sprijin real copiilor și vârstnicilor din comunitatea noastră” Primarul orașului Zlatna, Silviu Ponoran, a vorbit despre unul dintre cele mai recente și importante proiecte sociale derulate la nivel local: Centrul de zi pentru copii și centrul social, amenajate într-o clădire istorică reabilitată […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | De la soarele Spaniei la răcoarea Transilvaniei: un portocal adus în ghiveci s-a aclimatizat la Lancrăm

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Portocal adus din Spania, aclimatizat într-o gospodărie din Lancrăm Legăturile puternice cu Spania ale familiei Vasile și Gabriela Popescu din Lancrăm s-au materializat și prin aclimatizarea în propria gospodărie a unui portocal. „A fost adus în ghiveci din Spania acum aproximativ 3 ani și jumătate, la pachet cu un lămâi, și acesta în ghiveci. Dacă […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Investiție realizată în timp record în Munții Apuseni. Primar: „Mă bucur că am reușit să finalizăm atât de repede prima creșă modernă din Abrud”

Ioana Oprean

Publicat

în

Investiție realizată în timp record în Munții Apuseni. Primarul Radu Tuhuț: „Mă bucur că am reușit să finalizăm atât de repede prima creșă modernă din Abrud” În inima Munților Apuseni, orașul Abrud scrie istorie. Prima creșă modernă din întreaga zonă a fost construită într-un timp record. Lucrările au început a doua zi de Paște, în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea