Rămâi conectat

Actualitate

Compania Bosch contribuie la stoparea pandemiei și anunță dezvoltarea unui test rapid pentru depistarea COVID-19. Diagnosticare diferențială în mai puțin de 2,5 ore

Ioana Oprean

Publicat

în

Grupul german Robert Bosch GmbH anunță dezvoltarea unui test rapid de diagnosticare moleculară pentru depistarea noului coronavirus. Rezultatele fiabile ale testului permit diagnosticarea diferențială în mai puțin de 2,5 ore.

Testul rapid permite depistarea simultană a zece agenți patogeni respiratori pentru diagnosticarea diferențială și îndeplinește cerințele Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Bosch ajută unitățile medicale, precum cabinetele medicale, spitalele, laboratoarele și centrele de sănătate, cu un nou test rapid de depistare a virusului COVID-19.

„Testul rapid pentru COVID-19 dezvoltat de Bosch va contribui la limitarea răspândirii virusului și ruperea mai rapidă a lanțului de transmitere a acestuia”, a declarat dr. Volkmar Denner, CEO al Bosch.

Bosch Healthcare Solutions, împreună cu Randox Laboratories Ltd., a dezvoltat unul dintre primele teste de diagnosticare moleculară complet automatizate din lume.

Stuttgart, Germania – Coronavirusul SARS-CoV-2 generează provocări majore pentru sistemele de sănătate și instituțiile medicale din întreaga lume. Capacitatea de depistare rapidă a virusului este esențială pentru stoparea extinderii exponențiale a acestuia într-un număr mare de țări. Noul test rapid Bosch, complet automatizat pentru depistarea COVID-19, poate ajuta unitățile medicale precum cabinetele medicale, spitalele, laboratoarele și centrele de sănătate să reducă timpul de diagnosticare. Testul rapid de diagnosticare moleculară este realizat cu ajutorul dispozitivului de analiză Vivalytic produs de Bosch Healthcare Solutions.

„Dorim ca testul rapid pentru COVID-19 dezvoltat de Bosch să contribuie la stoparea cât mai rapidă a pandemiei de coronavirus. Acesta va asigura identificarea și izolarea mai rapidă a pacienților infectați”, declară Dr. Volkmar Denner, președintele Consiliului de Administrație al Robert Bosch GmbH.

Diagnosticare diferențială: depistarea simultană a zece agenți patogeni respiratori

Testul rapid dezvoltat de Bosch este unul dintre primele teste de diagnosticare moleculară complet automatizate din lume, care poate fi utilizat direct de către toate instituțiile medicale. În plus, o singură probă poate fi testată simultan nu doar pentru COVID-19, ci și pentru alte nouă boli respiratorii, inclusiv gripa tip A și B.

„Caracteristica specială a testului Bosch este faptul că asigură diagnosticarea diferențiată, astfel încât medicii nu mai sunt nevoiți să efectueze teste suplimentare. Testul permite, de asemenea, diagnosticarea fiabilă rapidă, pentru a permite pacienților să înceapă mai repede tratamentul adecvat”, afirmă Marc Meier, președintele Bosch Healthcare Solutions GmbH. Noul test va fi disponibil în Germania începând cu luna aprilie și ulterior, pe piețele din Europa și din lume.

Identificare mai rapidă, răspândire mai lentă

Dezvoltat în numai șase săptămâni, testul rapid poate detecta o infecție cu noul coronavirus SARS-CoV-2 în mai puțin de două ore și jumătate – interval măsurat din momentul prelevării probei și până la sosirea rezultatului. Un alt avantaj al testului rapid este acela că poate fi efectuat direct la punctul de îngrijire. Se elimină, astfel, necesitatea de transportare a probelor, fapt ce irosește timp prețios. În plus, pacienții pot afla rapid care este starea lor de sănătate, iar persoanele infectate pot fi identificate și izolate imediat. În cazul testelor utilizate în prezent, pacienții trebuie să aștepte, de regulă, una sau două zile pentru aflarea rezultatelor.

„Timpul este esențial în luptat împotriva coronavirusului. Diagnosticarea rapidă, fiabilă, direct la fața locului – acesta este marele avantaj al soluției noastre, pe care o considerăm un alt exemplu de „Tehnică pentru o viață”, spune Denner.

Testul rapid pentru COVID-19 dezvoltat de Bosch este rezultatul colaborării dintre filiala Bosch Healthcare Solutions și compania de tehnologie medicală Randox Laboratories Ltd. din Irlanda de Nord.

„Alături de partenerul nostru Randox, am reușit să dezvoltăm într-un timp foarte scurt acest test rapid inovator, pe care îl putem pune acum la dispoziția pieței. Dispozitivul de analiză Bosch Vivalytic efectuează testul cu un nivel ridicat de fiabilitate și siguranță direct în spital, în laborator sau în cabinetul medical, garantând o protecție maximă pentru pacienți și personalul medical”, spune Meier.

Compania analizează în prezent modul în care poate ajuta la testarea promptă a medicilor și asistentelor/asistenților din unitățile medicale precum Spitalul Robert Bosch, pentru ca aceștia să își poată desfășura activitatea cât mai mult timp fără a infecta alte persoane.

Utilizare simplă la punctul de îngrijire

În cadrul diverselor teste de laborator pentru depistarea SARS-CoV-2, testul Bosch a produs rezultate cu o precizie de peste 95 de procente. Testul rapid respectă standardele de calitate ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). O probă este prelevată din nasul sau gâtul pacientului cu ajutorul unui tampon. Apoi, cartușul cu toți reactivii necesari pentru test este introdus în dispozitivul Vivalytic pentru analiză. În timpul analizei, personalul medical poate desfășura alte activități, cum ar fi îngrijirea pacienților. Dispozitivul de analiză Vivalytic este atât de intuitiv încât chiar și personalul medical fără instruire specială în utilizarea acestuia poate efectua testul în mod fiabil.

Un dispozitiv de analiză Bosch Vivalytic poate realiza până la zece teste în interval de 24 de ore. Aceasta înseamnă că este nevoie de numai 100 de astfel de dispozitive pentru a efectua până la 1.000 de teste pe zi.

Având în vedere răspândirea rapidă a coronavirusului SARS-CoV-2, laboratoarele lucrează deja peste capacitatea maximă. Prin urmare, Bosch Vivalytic va ajuta la creșterea capacităților de testare disponibile.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pepenele roşu – fructul purificator şi energizant al verii. Cum alegem pepenele și pentru ce afecțiuni poate fi consumat

Ioana Oprean

Publicat

în

Pepenele roşu – fructul purificator şi energizant al verii. Cum alegem pepenele și pentru ce afecțiuni poate fi consumat Spre sfârşitul verii şi începutul toamnei, natura scoate din cămările ei cele mai puternice legume şi fructe, pentru a ne ajuta să trecem cu bine vicisitudinile sezonului rece care va veni. În zilele acestea de început […]

Citește mai mult

Actualitate

Minivacanță de Sfânta Maria 2025, la sfârșitul săptămânii: Câte zile libere vor avea angajații din România

Ioana Oprean

Publicat

în

Minivacanță de Sfânta Maria 2025, la sfârșitul săptămânii viitoare: De câte zile libere se vor bucura angajații din România Minivacanța de Sfânta Maria este printre cele mai așteptate din sezonul cald, oferind românilor prilejul de zile libere. Mulți angajați își planifică concediul în funcție de calendarul oficial. În 2025, aceștia au o singură zi liberă […]

Citește mai mult

Actualitate

Profesorii au „teză” la strâns semnături: Sunt necesare pentru un demers legislativ care să blocheze măsuri din primul pachet fiscal

Lucian Daramus

Publicat

în

Profesorii au „teză” la strâns semnături: Demers legislativ de blocare a unor măsuri guvernamentale Sindicatele din învăţământ strâng semnături pentru susţinerea unui proiect de lege care să blocheze măsurile referitoare la educaţie din primul pachet fiscal asumat de executiv. Sindicaliştii susţin printre altele anularea prevederilor privind majorarea efectivelor de elevi la clasă şi mărirea normei […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea