Compania Agropec Dionis, din Alba, profit de peste 3 milioane de euro în 2022, de 26 de ori mai mare faţă de anul precedent
Compania Agropec Dionis, din Alba, profit de peste 3 milioane de euro în 2022, de 26 de ori mai mare faţă de anul precedent
Agropec Dionis, compania controlată de antreprenorul Nagy Dionisie, din localitatea Cetatea de Baltă, judeţul Alba, a raportat pentru 2022 o cifră de afaceri de 667,3 mil. lei (135,3 mil. euro), în creştere cu 236% faţă de anul anterior, când traderul de cereale a avut afaceri totale de 282,3 mil. lei (57,4 mil. euro), potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor Publice.
Compania a realizat anul trecut un profit net de 19 mil. lei (3,8 mil. euro), de 26 de ori mai mare faţă de anul precedent, când Agropec Dionis a obţinut un câştig net de aproximativ 726.000 de lei (147.000 de euro), conform datelor publice. Compania a ajuns în 2022 la un număr mediu de 21 de angajaţi.
Agropec Dionis a fost înfiinţată în anul 2009 cu principal domeniu de activitate cultivarea cerealelor, plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase, iar în 2011 a demarat activitatea în domeniul comerţului cu cereale.
În anii care au urmat, activitatea companiei s-a dezvoltat, cuprinzând treptat comerţul cu combustibili şi creşterea bovinelor de carne.
Sursa: zf.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Echipe din 5 județe la Alba Iulia la o importantă competiție regională de robotică pentru copii și adolescenți: În concurs, idei și soluții inspirate din modul în care oamenii pun în valoare trecutul
Echipe din 5 județe la Alba Iulia la o importantă competiție regională de robotică pentru copii și adolescenți: În concurs, idei și soluții inspirate din modul în care oamenii pun în valoare trecutul Municipiul Alba Iulia găzduiește, sâmbătă, 31 ianuarie 2026, Regionala FIRST LEGO League Challenge – Alba Iulia, un eveniment dedicat educației STEM (știință, […]
UPDATE FOTO | Accident rutier GRAV între Cut și Câlnic: O șoferiță rănită, primește îngrijiri medicale. Trafic îngreunat
Accident rutier GRAV între Cut și Câlnic: O șoferiță rănită, primește îngrijiri medicale. Trafic îngreunat Un accident rutier a avut loc vineri, în jurul orei 12.50, între localitățile Cut și Câlnic. O persoană ar fi rămas încarcerată într-un autoturism. Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru descarcerare si prim ajutor medical la un accident rutier produs […]
VIDEO | INCENDIU pe DN1, aproape de intrarea pe autostrada A10: O mașină arde ca o torță. O femeie care a suferit un atac de panică, asistată medical
VIDEO | INCENDIU pe DN1, aproape de intrarea pe autostrada A10: O mașină arde ca o torță. O femeie care a suferit un atac de panică, asistată medical Pompierii din Aiud intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la intrare pe A10. Flăcările se manifestă la o mașină, cu ardere generalizată la întreg autoturismul. O femeie […]
