Rămâi conectat

Curier Județean

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba are în atenție zona cu risc de surpare din Ocna Mureș – Circulație restricționată pe str. M. Eminescu. Monitorizare permanentă din partea Societății Naționale a Sării SA și ISU Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba a fost convocat și are în atenție situația semnalată de către Societatea Națională a Sării SA, referitor la scăderea nivelului apei din Lacul Plus, ca urmare a extragerilor anterioare de sare din zona câmpului de sonde din orașul Ocna Mureș.

Ca efect al exploatării de sare, posibilitatea apariției unor surpări de teren a apărut pentru prima dată în anul 2010, însă, pentru prevenirea oricărei situații de risc, în urma analizei realizate cu operatorul economic, s-a delimitat o zonă de influență care începând de astăzi se află în monitorizarea permanentă a specialiștilor din cadrul Societății Naționale a Sării SA și a ISU Alba.

La nivelul Comitetului Local pentru Situații de Urgență Ocna Mureș au fost luate toate măsurile legale cu caracter preventiv pentru informarea și protejarea populației din zona de influență, dar și de identificare a unor soluții alternative de cazare, în cazul apariției vreunei situații iminente care să impună evacuarea preventivă. Totodată, pe strada Mihai Eminescu a fost restricționat accesul autovehiculelor cu o masă mai mare de 3,5 tone.

Precizăm că în zona de influență sunt 24 de case locuite, 3 operatori economici și un imobil în care locuiesc 6 familii, protejarea acestora fiind o prioritate a autorităților.

În perioada imediat următoare în zona de exploatare a sării operatorul economic Societatea Națională a Sării SA va realiza o analiză și o evaluare exactă a situației existente și a măsurilor tehnice care se impun a fi luate.

La acest moment nu sunt indicii concrete privind iminența producerii unor surpări de teren în zonă, însă evoluția situației se află în atenția domnului prefect Gheorghe Feneșer, care este informat permanent de către Primăria Ocna Mureș și instituțiile care alcătuiesc comitetul pentru situații de urgență local. (Z.U.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

ITM Alba: 29 de avertismente date firmelor din județ, în perioada 8-12 decembrie 2025: Ce nereguli au descoperit inspectorii

Ioana Oprean

Publicat

în

ITM Alba: 29 de avertismente date firmelor din județ, în perioada 8-12 decembrie 2025: Ce nereguli au descoperit inspectorii În perioada 8-12 decembrie 2025, inspectorii ITM Alba au dat 29 de avertismente în urma controalelor efectuate. Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru anul 2025, aprobat de către conducerea Inspecţiei Muncii, s-a stabilit […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | 16 decembrie 2025: Carte poștală din perioada Primului Război Mondial, exponatul lunii la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia. Prezintă cum petreceau Crăciunul soldații ardeleni

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO | 16 decembrie 2025  – Carte poștală din perioada Primului Război Mondial, exponatul lunii la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia. Prezintă cum petreceau Crăciunul soldații ardeleni O carte poștală din perioada Primului Război Mondial, care surprinde modul în care Crăciunul era sărbătorit de soldații ardeleni răniți și aflați în convalescență este exponatul lunii […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Șoferii vitezomani, taxați de polițiștii din Alba: Acțiune cu efective mărite pe DN 14 B – DJ 107 și amenzi de peste 13.000 lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Șoferii vitezomani, taxați de polițiștii din Alba: Acțiune cu efective mărite pe DN 14 B – DJ 107 și amenzi de peste 13.000 lei Șoferii vitezomani au fost taxați în weekend de polițiștii din Alba, în cadrul unei acțiuni, pe DN 14 B – DJ 107, pentru combaterea încălcării regimului legal de viteză și menținerea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea