Colegiul Tehnic „Alexandru Domşa”: Tradiţii şi obiceiuri de Crăciun păstrate nealterate
Elevii Colegiului Tehnic „Alexandru Domşa” Alba Iulia, condus de prof. Nicolae Goţia – director şi prof. Carmen Sînc – director ajunct, au organizat, ca în fiecare an, serbarea prilejuită de Naşterea Mântuitorului, găzduită de sala de sport a liceului.
Citește și: MESAJE de SARBATORI. Texte frumoase cu URARI şi FELICITARI de Crăciun
Cu o energie debordantă, cei mici au creat o atmosferă plină de bucurie şi emoţie. Copiii au interpretat colinde româneşti, au spus poezii specifice evenimentului, au jucat scenete în limbile română, franceză şi engleză. Vocile copiilor au devenit şi mai armonioase prin acompaniamentul la acordeon al prof. Nicolae Ionaşcu care, cu multă dăruire, coordonează în fiecare an serbarea de Crăciun a celor mici. Nici elevii de liceu nu s-au lasat mai prejos. Un grup vocal format din elevi ai claselor IX-XII, îndrumaţi de prof. Constantin Ciorea, a cântat colinde româneşti, elevul Alexandru Goangă a interpretat un colind în limba franceză , iar elevii clasei a XI-a D, ajutaţi la chitară de colegul lor Tudor Daniel, au cântat colindul „Deschide uşa, creştine!”.
Surpriza serbării din anul acesta a fost ansamblul folcloric al colegiului, coordonat de bibl. Luciana Corb, care a avut în program un dans popular impresionant prin sensibilitate, profesionalism şi multă energie. Mici şi mari, profesorii şi părinţii invitaţi la serbare au primit un strop de bucurie prin acest minunat spectacol, ne-a informat prof. Alina Alexandru, coordonator programe şi proiecte educaţionale.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia
Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba au anunțat, marți, 10 martie 2026 lansarea unui nou proiect cultural-educativ: Cercul de Critică Literară „Nicolae Manolescu”. Proiectul se desfășoară sub forma unui cerc de critică literară cu întâlniri periodice, în prezența și […]
Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la festivalul UNTOLD 2026 Festivalul UNTOLD, clasat pe locul 3 la nivel global în clasamentul Top 100 Festivals, a anunțat unul dintre cele mai importante nume confirmate pentru ediția din 2026: artistul britanic Sting, una dintre figurile emblematice ale muzicii moderne. Citește și: Superstarul […]
FOTO | Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică
Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică Marți, 3 martie 2026, a avut loc, la Museikon Alba Iulia, prezentarea volumului de versuri „Pași”, semnat de Ciprian Sabău, director adjunct Educație și Asistență Psihosocială al Penitenciarului Aiud, în cadrul unui […]