Actualitate

Colegiul Militar „Mihai Viteazul” a câştigat Concursul Naţional „Cultură şi civilizaţie în România”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În perioada 2 – 5 iunie 2012, s-a desfăşurat, la Cluj-Napoca, sub egida Ministerului ducaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului, etapa naţională a concursului cu caracter interdisciplinar a elevilor din ciclul liceal, intitulat “Cultură şi civilizaţie în România”. La această ediţie au participat elevi din 35 de judeţe ale ţării. Judeţul Alba a fost reprezentat, pentru al cincilea an consecutiv, de echipajul Colegiului Militar Liceal “Mihai Viteazul”. După ce în anii anteriori s-au obţinut două menţiuni (2009 şi 2010), un premiu II (2005) şi un premiu III (2011), în acest an echipa alcătuită din elevii fruntaşi Ioana Bogdan şi Radu Ghişoiu din IX C şi eleva sergent Alexandra Oltean din XI B, pregătiti de prof. Paraschiva Fărcaş au obţinut premiul I cu lucrarea “Cricău, două milenii de istorie”. Concursul a constat într-o probă practică şi una teoretică. La aceasta din urmă fiecare echipă a pregătit un portofoliu despre tema aleasă, respectându-se toate etapele unei cercetări ştiinţifice. La proba practică a avut loc o susţinere a portofoliului şi a proiectului de conservare în faţa juriului format din inspectori generali din cadrul ministerului şi un reprezentant din partea Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti.La această ediţie echipajul Colegiului Militar Liceal “Mihai Viteazul” a ales să prezinte un studiu monografic despre istoria comunei Cricău, pe teritoriul căreia se află cetatea dacică de la Piatra Craivei şi biserica fortificată reformată. Întrucât aceste obiective istorice deosebit de importante nu sunt suficient puse în valoare, prin proiectul de conservare propus s-a urmărit atât promovarea turistică a zonei cât şi culegerea şi editarea legendelor şi cântecelor locului. La proba practică elevii în uniformă au prezentat o scenetă realizată de ei, în care au integrat elemente de istorie locală, obiceiuri, cântece şi portul popular specific zonei, transpunându-se în lumea satului românesc, aducând pe scenă mireasma copilăriei şi poveştile bunicilor. Ingeniozitatea, talentul şi dezinvoltura celor trei membrii ai echipei au cucerit nu doar juriul ci şi publicul, care a avut ocazia să guste momentul de excepţie şi plăcintele tradiţionale de la Cricău. „În pregătirea concursului, un sprijin deosebit ne-a fost oferit de către doamna profesor director la Şcoala cu clasele I-VIII din Cricău care ne-a pus la dispoziţie informaţii şi materiale deosebit de utile, dar şi muzeografii din cadrul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia. Rezultatele de excepţie obţinute în acest an vin să confirme premiile anterioare şi răsplătesc munca depusă de elevi şi profesorii coordonatori şi să demonstreze că, elevii în uniformă sunt creativi, talentaţi şi motivaţi pentru succes.  Premiile obţinute ne onorează dar, în acelaşi timp ne obligă să continuăm, pentru că nu putem rămâne indiferenţi la tezaurul care ne înconjoară în capitala de suflet a României. Implicarea Colegiului Militar Liceal “Mihai Viteazul” în promovarea valorilor culturii naţionale a devenit o tradiţie apreciată şi recunoscută la nivel  naţional”, a declarat prof. Paraschiva Fărcaş.

Robert GHERGU 

 

 

                                                                                              

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate” Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat lansarea unui program în valoare de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii a aproximativ 28.000 de tineri din […]

Citește mai mult

Actualitate

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Un bărbat de 30 de ani din Sibiu și-a pierdut viața, luni dimineață, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, în zona Cristian. Mașina pe care o […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje

Bogdan Ilea

Publicat

în

Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje  Lucrările pe secțiunea Margina – Holdea a autostrăzii Lugoj-Deva (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 56%, pe cei 9,13 kilometri aflați în execuție, se arată într-un videoclip publicat de […]

Citește mai mult