Rămâi conectat

Actualitate

CNAIR va semna duminică contractele pentru Autostrada Sibiu – Piteşti lot 1 şi Autostrada de Centură Bucureşti Sud lot 3

Ioana Oprean

Publicat

în

Duminică, la ora 18:00, la Guvern, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va semna contractele de proiectare şi executie pentru secţiunea 1 din Autostrada Sibiu – Piteşti şi lotul 3 din Autostrada de Centură Bucureşti Sud, au spus pentru ECONOMICA.NET surse oficiale.

Contractul pentru secţiunea 1 Sibiu – Boia din Autostrada Sibiu – Piteşti, cel mai important proiect rutier al Romaniei, va fi semnat cu austriecii de la Porr Construct.

ECONOMICA.NET a relatat incă de marţi că acest contract urma sa fie semnat săptămana aceasta.

De asemenea, conform surselor noastre, tot duminică urmează să fie semnat şi contractul pentru lotul 3 din Autostrada de Centură Bucureşti Sud cu grecii de la Aktor.

Valoarea contractului pentru realizarea celor 13,17 km ai Secțiunii 1 a Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești este de aproape 613 milioane lei fără TVA. Constructorul va avea la dispoziție un an pentru proiectare și trei ani pentru execuție. Acesta şi-a asumat o garanție a lucrărilor de 10 ani.

Constructorul austriac Porr a mai realizat în România lotul 4 din Autostrada Sebeş – Turda, care a fost dat în trafic anul trecut.

Autostrada Sibiu – Piteşti va avea o lungime de 123 kilometri şi va fi împărţită în cinci loturi, Sibiu – Boiţa, Boiţa – Cornetu, Cornetu – Tigveni, Tigveni – Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş – Piteşti, va avea opt noduri rutiere şi nouă tuneluri.

Autostrada Sibiu – Piteşti este o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European, care traversează ţara de la vest la est. Aceasta este cerută şi de către Dacia – Renault, cel mai mare exportator al României.

La finele lunii ianuarie, CNAIR a desemnat asocierea Aktor SA – Euro Construct Trading 98 SRL câștigătoarea contractului pentru proiectarea și execuția lotului 3 al Autostrăzii de Centură București Sud, după reevaluarea ofertelor.

Proiectarea și construcția acestui lot vor costa, potrivit ofertei, 853,42 milioane de lei, fără TVA, sumă asigurată din fonduri europene nerambursabile.

Cei 17,96 km de autostradă trebuie proiectați de Asocierea câștigătoare în 12 luni și construiți în 30 de luni de la semnarea contractului. Constructorul trebuie să ofere inclusiv o garanție de bună execuție, pentru o perioadă de cinci ani.

Lotul 3 al noii autostrăzi de Centura a Capitalei (A0) urmează să pornească după intersecţia cu DN 6, pe direcţia nord-vest, trecând la sud-vest de localităţile Clinceni şi Domneşti.

La km 93+150 traseul autostrăzii de centură traversează CF 900 Bucureşti – Craiova, iar în continuare traseul traversează râul Sabar, la vest de Dărvani şi canalul de aducţiune Argeş. În continuare traseul autostrăzii traversează pădurea Berceni, intersectează DJ 601 (km98+350), traversează pârâul Ciorogârla (km 99+950) şi DJ 602 (km 100+150) şi se termină în proximitatea autostrăzii Bucureşti – Piteşti (A1).

În ceea ce privește elementele în plan, traseul în aliniament trebuie să asigure o viteza de proiectare de 140 km/h, iar în zonele unde acest lucru nu este posibil din cauza constrângerilor fizice din teren, trebuie asigurată o viteză minimă de proiectare de 120 km.

Sursa: economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Blocul Național Sindical: Departamentul pentru Situații de Urgență pregătește concedieri în serviciile de ambulanță și creșterea costurilor de funcționare

Ioana Oprean

Publicat

în

Blocul Național Sindical: Departamentul pentru Situații de Urgență pregătește concedieri în serviciile de ambulanță și creșterea costurilor de funcționare Blocul Național Sindical (BNS) atrage atenția că Ministerul Afacerilor Interne (MAI), prin Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), nu poate iniția reforme în domeniul sănătății și că se pregătesc concedieri în serviciile de ambulanță și creșterea […]

Citește mai mult

Actualitate

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar: Ce interdicții are fostul candidat la prezidențiale

Ioana Oprean

Publicat

în

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar: Ce interdicții are Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis definitiv, joi, 11 septembrie 2025 Tribunalul Bucureşti. Potrivit Agerpres, Tribunalul București a respins ca nefondată o […]

Citește mai mult

Actualitate

Rabla 2025 | Programul demarează cu etapa validării producătorilor auto: Când începe această procedură

Ioana Oprean

Publicat

în

Rabla 2025 | Programul demarează cu etapa validării producătorilor auto În ședința de Guvern din 11 septembrie 2025 a fost adoptată Hotărârea Guvernului privind Lista sumelor alocate categoriilor de proiecte prioritare finanțate din Fondul pentru mediu, inclusiv a bugetului noului Program Rabla Auto 2025. Noul ghid de finanțare al Programului Rabla Auto 2025 a fost […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea