Politică Administrație

CNAIR: Autostrada Sebeș-Turda, Loturile 3 și 4 vor fi recepționate în ianuarie și mai 2018. De ce s-a amânat deschiderea anul acesta

Ioana Oprean

Publicat

în

CNAIR: Autostrada Sebeș-Turda, Loturile 3 și 4 vor fi recepționate în ianuarie și mai 2018. Zilele trecute, CNAIR a explicat de ce a amânat deschiderea Autostrăzii Sebeş-Turda, loturile 3 şi 4. Aceştia susţin că recepţia pe cele două loturi va avea loc în ianuarie, respectiv mai 2018.

„Pentru lotul 3 al autostrăzii Sebeş – Turda, unde antreprenor este Asocierea Tirrena Scavi SpA – Societa Italiana per Condotte D’Acqua SpA, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 99%. Cu toate acestea a fost nevoie ca recepţia la finalizarea lucrărilor să fie reprogramată pentru data de 9 ianuarie 2018, deoarece s-au constatat mai multe neconformităţi.

 Principala problemă identificată este nerespectarea de către Antreprenor a propriului proiect tehnic de construcţie a căilor de rulare pe pod. Un alt element care a făcut imposibilă recepţia lucrărilor este reprezentat de existenţa unor zone cu exces de bitum. Aceste zone sunt foarte periculoase, în special pe timp de ploaie şi în perioada iernii deoarece nu asigură aderenţa minimă a pneurilor la suprafaţa de rulare”, conform CNAIR.

Autostrada Sebeş-Turda face legatura dintre Autostrada A1 şi Autostrada A3. Lucrările sunt finanţate din fonduri europene (85%) şi de la bugetul de stat (15%).

Constructorul lotului 1 din autostrada Sebeş-Turda primeşte aproximativ2 milioane de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Asocierea SC Impresa Pizzarotti & C SpA – SC Pomponio decontează 9,49 milioane lei pentru proiectare şi execuţia a 17 km din autostrada Sebeş-Turda, lot 1. La sfârşitul acestui an, oficialii CNAIR ar fi trebuit să deshidă traficul pe loturile 3 şi 4 din autostrada Sebeş-Turda.

Autostrada Sebeş-Turda este împărţită în patru loturi:

Lot 1 – 17,0 km de la intrarea pe autostrada în Sebes pana la Pârâul Iovului, constructori: asocierea SC Impresa Pizzarotti & C SpA – SC Pomponio SRL. Cost: 541.739.137 lei fără TVA.

Lot 2 – 24,3 km de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud; constructori: asocierea Aktor SA – SC Euroconstruct Trading SRL. Cost: 549.332.494 lei fără TVA.

Lot 3 – 12,5 km de la intrarea în Aiud până la nodul de la Decea, constructori: asocierea Tirrena Scavi SpA, Societa Italiana per Condotte d’Acqua S.p.A. Cost: 420.511.921 lei fără TVA

Lot 4 – 16,3 km de la nodul Decea până în Turda, constructori: asocierea Porr Construct SRL, Porr Bau GmbH. Cost: 470.004.894 lei fără TVA.

Sursa: capital.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier

Ioana Oprean

Publicat

în

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]

Citește mai mult