Ştirea zilei

Clement Negruț, PDL Alba: ”Dan Șova, ministrul marilor vorbe și promisiuni”

Ioana Oprean

Publicat

în

*Scrisoare deschisă adresată ministrului delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan-Coman Şova

Domnule Ministru,

În calitatea pe care o am ca deputat ales pe colegiul Sebeş – Blaj din judeţul Alba mi-am manifestat şi îmi manifest în continuare preocuparea faţă de soarta celor pe care îi reprezint în Parlamentul României. În acest sens fiind foarte bine informat în ceea ce priveşte evoluţia lucrărilor la viitoarele autostrăzi din ţara noastră pot să afirm fără să greşesc că dumneavoastră sunteţi practic beneficiarul proiectelor demarate şi realizate într-un procent semnificativ de către PD-L.

Daţi-mi un singur exemplu de asemenea proiect ”mare” dumneavoastră sau Guvernul USL condus de Ponta care a înfiinţat acest minister special pentru dumneavoastră. Sunteţi ministrul Marilor Proiecte începute de către partidul din care fac parte. Până în acest moment nu aţi dovedit că sunteţi decât ministrul marilor vorbe, al marilor promisiuni, al marilor angajamente. Încetaţi să vă lăudaţi cu faptele altora, mă refer aici la proiectele care s-au materializat în procent de peste 50% în timpul guvernării PD-L. Aţi reuşit în schimb sa le întârziaţi pe toate în 2012, aţi reușit domnule ministru să supuneţi încă un an calvarului traficului greu cetăţenii din Sebeş.

În beţia cuvintelor, un coleg mai mic de-al dumneavoastră de alianţă, liberal din judeţul Alba, care transpiră din greu vorbind despre proiectul posibilei viitoare autostrăzi Sebeş-Turda, dădea într-o primă fază un termen de finalizare a acesteia, anume anul 2016. Şi-a revenit însă ulterior, vorbind despre un termen de peste 5 ani de zile după ce ministerul pe care îl conduceţi anunţa acest lucru. Se pare că reintroduceţi planul cincinal. Acesta da mare proiect al USL! Felicitări!

Domnule Dan Coman Şova, faceţi planuri măreţe pentru viitoare autostrăzi, pe când principala preocupare ar trebui să fie finalizarea investiţiilor deja demarate şi al căror termen de finalizare a fost depăşit în anumite cazuri cu luni de zile. Domnule ministru, ”marile” dumneavoastră proiecte sunt în pericol! După actuala rectificare bugetară făcută de acest ilustru Guvern din care faceţi parte, de la ministerul Transporturilor, unde interimatul este asigurat cu graţie de domnul Victor Ponta, direct din Dubai unde se află acum, s-au tăiat 900 de milioane de lei! Practic, s-au tăiat tocmai investiţiile în drumuri şi autostrăzi, cele care ar trebui să ajute economia României.

Acum constat că aveţi în plan cu adevărat un mare proiect, încercaţi să ascundeţi marea escrocherie a guvernului Năstase, contractul cu Bechtel, la care sunteţi părtaş indirect printr-un membru al familiei.

Domnule ministru când veţi părăsi actuala funcţie, eu cred că ar trebui să o faceţi cât mai repede, vă rog să număraţi câte proiecte mari au fost începute în mandatul dumneavoastră.

Vă mulţumesc!

Clement NEGRUȚ, deputat PDL de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri Un motociclist de 38 de ani a decedat joi noaptea la Rimetea, după ce i s-ar fi făcut rău. Bărbatul era cetățean maghiar și se afla în timpul unei […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UPDATE | Incident MORTAL la Rimetea: Motociclist DECEDAT după ce i s-ar fi făcut rău în zona Grota Studenților

Ioana Oprean

Publicat

în

Incident MORTAL la Rimetea: Motociclist DECEDAT după ce i s-ar fi făcut rău în zona Grota Studenților Un accident grav a avut loc joi seara, în jurul orei 19.00, la Rimetea. Un motociclist ar fi în stop cardiorespirator după ce a căzut în zona Grota Studenților. Secția de pompieri Aiud intervine în cooperare cu SALVAMONT […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Doi vârstnici dintr-o zonă greu accesibilă din Ponor, vizitați de polițiști: Au primit înainte de Paște o sobă nouă, pentru un trai decent

Ioana Oprean

Publicat

în

Doi vârstnici dintr-o zonă greu accesibilă din Ponor, vizitați de polițiști: Au primit înainte de Paște o sobă nouă, pentru un trai decent Doi vârstnici din Ponor au primit joi, 19 martie 2026, vizita polițiștilor din Aiud, care le-au dăruit o sobă nouă pentru a avea un trai decent. Cei doi au mai fost vizitați […]

Citește mai mult