Ştirea zilei

Clement Negruț (MP): Birurile lui Hava pe spatele albaiulienilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Marea ”grijă” a mult-alesului primar Mircea Hava față de albaiulieni se vede concretizată foarte bine în birurile pe care le-a pus pe spinarea cetățenilor care i-au asigurat atâtea mandate și pe care spune că-i respectă. Spun biruri, pentru că nu poți numi altfel niște impozite duse la limita de sus pe care ți-o permite legea.

Clement Negrut01Știm că, potrivit noului Cod Fiscal, se permite administrațiilor locale să aplice o cotă de impozitare cuprinsă între 0,2% şi 1,3%, mergând până la 2% în cazul clădirilor care nu au fost evaluate sau reevaluate în ultimii cinci ani. La Alba Iulia domnul primar și consilierii au optat pentru coeficientul maxim.

O serie de cetățeni din Alba Iulia sunt afectați de modul în care domnul Mircea Hava și oamenii lui s-au gândit să aplice Codul Fiscal. Oamenii s-au trezit cu impozite nu dublate ci înzecite! Iar domnul primar și subalternii lui nu se pot ascunde în spatele legii deoarece avem exemple concrete în multe localități din țară unde administrațiile locale au avut milă de oameni și nu i-au împovărat în plus cu impozite înzecite.

Desigur, domnul primar e sensibil la nemulțumirile exprimate de cetățeni (că doar e an electoral) și le-a promis așa cum știe foarte bine să facă, doar e vechi în politică, le-a promis că va face ceva. Rămâne de văzut.

Cert este că sunt cazuri în care impozitul a crescut de la 700 de lei cât era în 2015, la peste 9.000 de lei. Să ne gândim câte mici afaceri vor fi sufocate în acest fel, pentru că majorarea absurdă a impozitelor va duce la majorări de chirii și pe mulți îi va forța să renunțe la firmele lor. Domnul primar nu se gândește că tot bugetul local va avea de suferit prin închiderea unor firme. Am auzit că unii consilieri locali au fost uimiți când au auzit sumele pe care le au de plătit unii contribuabili – mă refer la impozitele locale – de unde deduc că nici nu au prea știut ce au votat și nici nu i-a prea interesat.

Vedem și revolta avocaților din Alba, prin vocea noului decan al Baroului, care sancționează această greșală a edililor locali în frunte cu primarul.

Citește și Mihai Baco: Consilierii locali din Alba Iulia nu gândesc cu mintea? Impozitul pentru avocați crește de 15 ori. Baroul Alba va lua atitudine

Domnul Mircea Hava s-a tot lăudat cu gradul mare de absorbție a fondurilor europene. Acum nu poate să mai folosească această resursă pentru a-și face nimic mai mult decât datoria? Este nevoie de ultimul ban al albaiulianului? Se încearcă oare compensarea lipsei de investitori în orașul nostru?

Nu pot să nu iau atitudine când văd această lipsă de respect la adresa cetățeanului. Albaiulienii au fost mereu buni platnici și nu meritau această palmă. Sper ca greșala să fie reparată deși va fi cam problematic în condițiile în care bugetul a fost construit pe baza acestor cote de impozitare.

Preşedinte MP Alba, Deputat Clement Negruţ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Mariana Bucerzan a pus capăt unei cariere de o jumătate de secol de antrenoare de atletism: „Predau ștafeta foștilor sportivi, actuali profesori”

Ioana Oprean

Publicat

în

Mariana Bucerzan a pus capăt unei cariere de o jumătate de secol de antrenoare de atletism Moment cu puternică încărcătură emoțională în sportul albaiulian. Mariana Bucerzan a anunțat că pune capăt unei cariere de o jumătate de secol de antrenoare de atletism. „Dragi prieteni, foști sportivi și colegi din intreaga țară, după 50 de ani […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO ȘTIREA TA | Cum arată străzile neasfaltate din Micești, după topirea zăpezii: Gropi ca după bombardament și noroi cât vezi cu ochii: ,,Nu ai cum să nu te gândești la cei care locuiesc aici”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cum arată străzile neasfaltate din Micești, după topirea zăpezii: Gropi ca după bombardament și noroi cât vezi cu ochii: ,,Nu ai cum să nu te gândești la cei care locuiesc aici” O mare parte dintre locuitorii cartierului Micești sunt nevoiți să suporte, zi de zi, disconfortul creat de străzile neasfaltate, pline de gropi și noroi, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Gheorghe Hagi, „regele” fotbalului românesc, împlinește 61 de ani. Fostul căpitan și selecționer al echipei naționale a României, desemnat în 1999 fotbalistul român al secolului

Ioana Oprean

Publicat

în

Gheorghe Hagi, „regele” fotbalului românesc, împlinește 61 de ani. Fostul căpitan și selecționer al echipei naționale a României, desemnat în 1999 fotbalistul român al secolului Fostul căpitan și selecționer al echipei naționale a României, Gheorghe Hagi, născut la 5 februarie 1965, la Săcele și considerat „Regele” fotbalului românesc, împlinește, joi, 61 de ani. Fostul căpitan […]

Citește mai mult