CJ Alba caută un realizator de film și videoclipuri pentru proiectul ”Museikon” – valoarea estimată a contractului este de 3.750 de lei
Consiliul Județean Alba a lansat invitația de participare pentru atribuirea achiziţiei directe de Servicii de producţie film în cadrul proiectului „Museikon”. Un nou muzeu al icoanei revitalizează o clădire monument istoric restaurată în Alba lulia”, valoarea estimată a contractului fiind de 3.752,75 de lei fără TVA.
Obiectul achiziţiei directe este realizarea de videoclipuri pentru facilitarea accesului publicului la semnificaţiile încă actuale ale icoanei şi a unui film referitor la pictarea ei corectă, folosind ca model icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Nicula, pentru a ilustra simultan şi impactul social şi cultural pe care unele icoane l-au avut asupra societăţii. Se cere realizarea unui film despre pictarea conform canoanelor a unei icoane și a 4 videoclipuri pentru facilitarea accesului publicului la semnificaţiile actuale ale icoanei
Termenul de prestare a serviciului de realizare a materialelor, respectiv film şi videoclipuri este de 2 luni de la data comenzii din partea autorităţii contractante.
Potrivit caietului de sarcini al achiziției durata filmului trebuie să fie de 4-5 minute. Filmările se vor realiza în mai multe locaţii din Transilvania (Mănăstirea Nicula – jud. Cluj, Cluj Napoca, Târgu Mureş, Iclod – jud. Cluj) împreună cu persoane de specialitate desemnate din partea partenerului Muzeul Naţional al Unirii Alba lulia. Filmul trebuie să conțină descrierea cu ilustrare a etapelor de execuţie a unei icoane, urmând întregul spectru de reguli pe care le-au respectat iconarii bizantini și subtitrarea vocii în limba engleză.
Videoclipurile vor avea o durată de 2-3 minute fiecare și se vor realiza sub forma unor interviuri în mai multe locaţii din ţară, respectiv Alba lulia, Bucureşti, Cluj Napoca împreună cu persoane de specialitate desemnate din partea partenerului Muzeul Naţional al Unirii Alba lulia. Pentru videoclipuri se va asigura subtitrarea în limba engleză.
În privința conținutului, videoclipul 1 – îl va avea ca locutor pe IPS Arhiepiscopul Ortodox de Alba lulia, care va vorbi despre importanţa moştenirii istorice a icoanei, despre semnificaţia ei în cult şi despre modul în care imaginea şi cuvântul conlucrează în teologia ortodoxă. Filmarea acestui videoclip se va realiza în Alba lulia.
Videoclipul 2 – va prezenta provocările la care este supus astăzi pictorul de icoane şi modul în care se mai raportează el la canonul bizantin, făcând o estimare a măsurii în care acest gen de pictură mai este unul de actualitate sau de viitor. Filmarea acestui videoclip se va realiza în Cluj Napoca în atelierul pictorului.
Videoclipul 3 – va prezenta punctul de vedere al unui copil referitor la amprenta pe care icoana o mai poate avea asupra unei copilării asaltate de gadgeturi şi informaţie secularizată. Filmarea acestui videoclip se va realiza în Bucureşti, într-un cadru considerat familiar de către persoana care va apărea în videoclip.
Videoclip 4 – va prezenta punctul de vedere al unui adult (femeie) referitor la gradul în care mai este dispusă societatea contemporană să interacţioneze cu icoana. Filmarea acestui videoclip se va realiza în Bucureşti, într- un cadru considerat familiar de către persoana care va apărea în videoclip.
În caietul de sarcini se mai precizează că transportul la locaţiile de filmare este în sarcina ofertantului, precum şi orice alte costuri legate de cazare, diurnă, alte cheltuieli, dacă este cazul. De asemenea, ofertantul se obligă ca la finalizarea contractului sa cedeze Consiliului Judeţean Alba drepturile patrimoniale asupra materialelor realizate (dreptul de reproducere prin orice mijloc şi sub orice formă, dreptul de distribuire şi de radiodifuzări şi comunicare publică).
Reamintim că proiectul ”Museikon” îşi propune restaurarea, refuncţionalizarea şi revitalizarea unei clădiri monument istoric, în scopul de a găzdui două dintre cele mai valoroase colecţii de artă veche românească – icoane şi carte veche, care vor fi şi ele puse la dispoziţia publicului prin intermediul unei expoziţii permanente, prin expoziţii temporare şi printr-o bază de date. Valoarea totală este de 9.736.394,77 lei, din care cheltuieli eligibile 8.530.937,86 lei, finanţarea se face prin Mecanismul Financiar SEE 2009 – 2014 iar durata de implementare este 18 februarie 2015 – 30 aprilie 2017.
Obiectivul general al proiectului este restaurarea şi revitalizarea unei clădiri monument istoric din Alba lulia, prin înfiinţarea unui muzeu şi facilităţi culturale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă Adrian Bara, deputat PSD de Alba: Sărbători Pascale binecuvântate, pline de armonie, lumină și speranță!
Sărbători Pascale binecuvântate, pline de armonie, lumină și speranță! Sfintele Sărbători Pascale reprezintă esența credinței noastre, victoria vieții asupra morții și o perioadă de reînnoire spirituală în care conștientizăm, mai mult ca oricând, că putem fi mai buni, mai empatici, mai îngăduitori unii cu alții pe toată perioada anului, nu doar de sărbători. Am fost […]
FOTO | Acces în premieră la rețele de apă și canalizare pentru 1.500 de locuitori, de pe 10 străzi, din Alba Iulia: Au fost recepționate lucrările
Acces în premieră la rețele de apă și canalizare pentru 1.500 de locuitori, de pe 10 străzi, din Alba Iulia: Au fost recepționate lucrările Aproape 1.500 de locuitori ai străzilor Emil Racoviță, Alexandru Odobescu, Petre Ispirescu, Humulești, Simion Mîndrescu, Alexandru Vlahuță, Dimitrie Bolintineanu, Cenade, Episcop Emilian Birdaș și Victor Babeș au, de joi, 17 aprilie […]
VIDEO | Mesajul primarului Gabriel Pleșa pentru albaiulieni, cu ocazia Sărbătorilor Pascale
Mesajul primarului Gabriel Pleșa pentru albaiulieni, cu ocazia Sărbătorilor Pascale Dragi albaiulieni, Câte lumini poate aprinde flacăra unei singure lumânări? Nenumărate! Și ce bucurie împărtășită ca, în noaptea Învierii, ortodocși, catolici, reformați, evanghelici și întreaga lume creștină să ne adunăm cu toții în jurul aceleiași Lumini, dăruind din ea fără să pierdem nimic, dar câștigând […]
Vasile Pușcă, fost primar al comunei Valea Lungă, acuzat de ANI de conflict de interese
Vasile Pușcă, fost primar al comunei Valea Lungă, acuzat de ANI de conflict de interese Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunțat, marți, 15 aprilie 2025, că a constatat conflictul de interese de natură administrativă sau starea de incompatibilitate în cazul a patru aleși locali. Între aceștia se află și Vasile Pușcă, actualmente consilier local […]
18-21 aprilie 2025: SPCLEP Alba Iulia, program special în minivacanța de Paște 2025, pentru înregistrarea deceselor
18-21 aprilie 2025: SPCLEP Alba Iulia, program special în minivacanța de Paște 2025, pentru înregistrarea deceselor Activitatea Serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor (SPCLEP) Alba Iulia se va desfășura în perioada 18 – 21 aprilie 2025 după un program special, a anunțat Primăria Alba Iulia. Astfel, în minivacanța de Paște 2025, ghișeele vor […]