Circulația feroviară afectată de furtunile din ultimele zile. Un tren de călători a înregistrat o întârziere de 390 de minute
Circulația feroviară afectată de furtunile din ultimele zile. Un tren de călători a înregistrat o întârziere de 390 de minute
Circulaţia feroviară a fost afectată, în mai multe zone, din cauza arborilor care au fost rupţi de vântul puternic şi care au avariat liniile de contact ale CFR.
În aceste condiţii, mai multe trenuri au fost oprite temporar, în staţiile de pe traseu, până la finalizarea reparaţiilor. Trei trenuri care ar fi trebuit să ajungă sâmbătă dimineaţă în Gara de Nord din Capitală au întârzieri de sute de minute, notează news.ro.
„CFR SA informeaza că circulaţia feroviară se desfăşoară cu dificultăţi, la aceasta oră, pe anumite intervale de staţii de pe raza Regionei CF Brasov. Echipele de intervenţie ale CFR SA intervin pentru remedierea avariilor de la sistemul de alimentare cu energie electrică a liniei de contact”, informează Compania Naţională de căi ferate într-un comunicat dat publicităţii sâmbătă.
Sâmbătă la orele prânzului, pe relaţia Răstoliţa-Deda Bistra se circulă în continuare cu tracţiune diesel, până la finalizarea intervenţiilor cu drezina pantograf.
Conform sursei citate, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă echipele CFR SA au intervenit pe raza regionalelor Timişoara, Braşov şi Craiova, în condiţiile în care zeci de arbori au avariat liniile de contact din cauza furtunilor puternice în aceste zone. Din această cauză, mai multe trenuri au fost oprite temporar, în staţiile de pe traseu, până la finalizarea reparaţiilor.
„Ne cerem scuze pasagerilor pentru disconfort şi îi asigurăm că depunem toate eforturile ca situaţia să revină la normal cât de repede posibil. Echipajele de intervenţie ale CFR SA sunt mobilizate în dispozitiv complet pe parcursul acestui final de săptămână având în vedere şi avertizarea cod portocaliu de furtuni emisă de ANM”, mai transmite CFR.
Trenuri care ar fi trebuit să ajungă în Bucureşti în această dimineaţă, de la Arad, Galaţi şi Slobozia Veche au întârzieri de 390, 240 şi 200 de minute.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Codul Rutier 2026: Se scumpește punctul de amendă în România. De când intră în vigoare măsura
Codul Rutier 2026: Se scumpește punctul de amendă în România. De când intră în vigoare măsura Guvernul a adoptat majorarea salariului minim brut pe economie, decizie care va avea efect și asupra cuantumului amenzilor rutiere aplicate în România. Valoarea punctului de amendă se modifică automat începând cu data de 1 iulie 2026. Punctul de amendă […]
Premierul Ilie Bolojan, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni 2026: „Comunitatea maghiară din România este o parte importantă a societăţii noastre”
Premierul Ilie Bolojan, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni 2026: „Comunitatea maghiară din România este o parte importantă a societăţii noastre” Comunitatea maghiară din România este o parte importantă a societăţii noastre, iar forţa unei naţiuni moderne stă în capacitatea ei de a transforma diversitatea într-un avantaj şi într-o resursă pentru dezvoltare, afirmă premierul Ilie Bolojan […]
FOTO | AMENZI de aproape 8 milioane de lei aplicate de inspectorii ANPC în urma controalelor la operatori din domeniul alimentar
AMENZI de aproape 8 milioane de lei aplicate de inspectorii ANPC în urma controalelor la operatori din domeniul alimentar Aproape 8 milioane de lei este valoarea amenzilor aplicate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor în urma controalelor efectuate în perioada 9-13 martie 2026 la peste 1.600 de operatori din domeniul alimentar. În urma controalelor au […]