Curier Județean

Circa 900 de șoferi din Alba, amendați de polițiști săptămâna trecută. Peste 32 au condus băuți; Opt s-au ales cu dosare penale

Ioana Oprean

Publicat

în

Într-o singură săptămână, poliţiştii din Alba au depistat 32 de şoferi care conduceau sub influenţa băuturilor alcoolice. Opt dintre ei s-au ales cu dosare penale. Acţiunile ce vizează combaterea conducerii sub influenţa alcoolului, vor continua.

Poliţia reaminteşte riscurile la care se expun şoferii care conduc autoturisme, fiind în stare de ebrietate.

În perioada 6 -12 iunie a.c., în conformitate cu calendarul de activităţi al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere Europene – TISPOL, poliţiştii din judeţul Alba au desfășurat acţiuni pentru depistarea şi sancţionarea persoanelor care şofează sub influenţa băuturilor alcoolice.

32 de conducători auto au fost depistaţi în timp ce conduceau autovehicule fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.  Pentru 8 dintre aceştia, valoarea indicată de aparatul etilotest a fost mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar pe numele lor au fost întocmite dosare penale.

Alţi 889 de şoferi au fost sancţionaţi contravenţional, pentru alte abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.

În total, au fost reţinute 49 de permise de conducere, iar valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 184.125 lei.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă conducătorilor auto să nu urce la volan după ce au consumat băuturi alcoolice şi le reaminteşte că, pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge.

De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

Acţiunile poliţiştilor din Alba, pentru creşterea siguranţei rutiere, vor continua.

Exemple: 

La data de 10.06.2016, în jurul orelor 12.25, poliţiştii din Cugir l-au depistat pe P.D., de 53 de ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Ion Creangă din Cugir, fiind sub influenţa alcoolului.

Aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar şoferul autoturismului a fost condus la spitalul din Cugir unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de P.D., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Tot vineri, 10 iunie, în jurul orelor 19.35, poliţiştii rutieri din Blaj l-au depistat pe L.M., de 54 de ani, din comuna Jidvei, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localităţii Feisa, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Blaj unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de L.M., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

 

La data de 11.06.2016, în jurul orelor 07.00, pe strada Morii din municipiul Aiud, poliţiştii rutieri din Aiud au oprit, pentru control, un autoturism condus de H.V.O., de 51 de ani, din municipiul Aiud.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,62 mg/litru alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la spitalul din Aiud unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de H.V.O., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Universitatea din Alba Iulia a parafat un nou parteneriat internațional: Memorandum de cooperare cu o instituție academică din Georgia

Ioana Oprean

Publicat

în

Universitatea din Alba Iulia a parafat un nou parteneriat internațional, cu o instituție academică din Georgia Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a parafat un nou parteneriat internațional. Este vorba de un parteneriat cu Alte University, din Georgia. Memorandumul de cooperare a fost semnat la începutul lunii februarie 2026. Citește și: Universitatea „1 Decembrie […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Lucrări de defrișare pe un sector cu arbori foarte înclinați de pe un drum dintr-o comună din Alba. Viceprimar: „La fiecare furtună sau vânt puternic au căzut copaci pe carosabil”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Lucrări de defrișare pe un sector cu arbori foarte înclinați de pe un drum dintr-o comună din Alba De miercuri, 11 februarie 2026, vor începe lucrările de defrișare (bandă de aproximativ 10 metri) pe sectorul de drum Pianu de Sus (Vichentea) – Strungari (Tricu), au anunțat autoritățile locale din comuna Pianu. „Zona a reprezentat un […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Facilități noi la Centrul de Logistică Medicală și Depozit Sanitar Nord Sebeș: Sală de mese cu peste 100 de locuri și dotări moderne

Bogdan Ilea

Publicat

în

Facilități noi la Centrul de Logistică Medicală și Depozit Sanitar Nord Sebeș: Sală de mese cu peste 100 de locuri și dotări moderne Centrul de Logistică Medicală și Depozit Sanitar Nord Sebeș dispune de facilități moderne de hrănire, destinate atât personalului propriu, cât și cursanților și studenților militari aflați în etapa de instruire. Noua clădire […]

Citește mai mult