Actualitate

Cine sunt de fapt „puturoșii” din Poșta Română? „În spatele limbajului vulgar şi al autoaprecierii nejustificate se ascund fapte de o gravitate juridică la limita penalului”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cine sunt de fapt „puturoșii” din Poșta Română? „În spatele limbajului vulgar şi al autoaprecierii nejustificate se ascund fapte de o gravitate juridică la limita penalului”

Directorul general al Companiei Naţionale „Poşta Română”, Valentin Ştefan, a declarat, luni, 4 august 2025, într-o conferinţă de presă, că reducerea aparatului administrativ, a cheltuielilor de activitate şi faptul că a reuşit să-i pună la treabă pe „puturoşii” din sindicat au reprezentat un mare câştig, iar la ora actuală Poşta Română nu se mai chinuie să supravieţuiască.

Petrecerea Divorțaților

A acuza de incompetenţă salariaţii de la Poşta Română în timp ce şefii instituţiei se laudă cu profit realizat prin munca grea a factorilor poştali este nu doar ipocrizie, ci o ofensă adusă bunului simţ, dar şi o formă de populism managerial periculos pentru orice instituţie a statului, consideră preşedintele Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), Florin Daniel Gheorghiu.

„Care este „puturosul” care, în ciuda salariului minim, duce în spate peste 20.000 de paşi pe zi pentru a livra trimiteri poştale, pensii, decizii de recalculare, carduri de energie şi notificări oficiale? Cine sunt „puturoşii” care au rămas pe teren în pandemie, în viscol şi în caniculă, când alţii lucrau „de la distanţă” si erau consideraţi eroi?

Sau poate consideraţi „puturoşi” liderii sindicali care au câştigat în instanţă, prin hotărâri definitive, dreptul membrilor pe care dumneavoastră personal continuaţi să îl ignoraţi în mod ilegal? Domnule Valentin Ştefan, vă informăm – deşi ar fi trebuit să ştiţi deja – că peste 50% din veniturile Poştei Române provin din contracte directe cu statul român (cât a câştigat CNPR SA din contractul cu MIPE?).

A ne acuza de incompetenţă în timp ce vă lăudaţi cu un profit care stă pe umerii unor servicii sociale distribuite prin munca grea a factorilor poştali este nu doar un gest de ipocrizie managerială, ci şi o ofensă adusă bunului simţ”, afirmă Florin Daniel Gheorghiu, într-un punct de vedere transmis Agerpres.

„În spatele limbajului vulgar şi al autoaprecierii nejustificate se ascund fapte de o gravitate juridică la limita penalului, printre care: refuzul de a aplica hotărâri judecătoreşti definitive; nerespectarea Legii Dialogului social nr. 367/2022; desconsiderarea flagrantă a Contractului Colectiv de Muncă, transformat într-o simplă hârtie ignorată de conducere, prin refuzul sistematic şi cinic de a acorda drepturi legale precum gratificaţia la pensionare; încheierea în perioada 2019 a unui contract în defavoarea Poştei Române, respectiv contractul de citiri contoare, încheiat în anul 2019 de către fostul director general al CNPR SA Mircea Tudosie, care, în prezent, este preşedinte de sindicat (lupul paznic la oi) la sindicatul directorilor (SNPC), agreat de actuala conducere a instituţiei”, mai spune Florin Daniel Gheorghiu.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi vremea în weekend-ul 23-25 octombrie 2026: Temperaturi în scădere bruscă, lapoviță și ninsoare la munte, apoi din nou maxime de până la 21 grade

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi vremea în weekend-ul 23-25 octombrie 2026: Temperaturi în scădere bruscă, lapoviță și ninsoare la munte, apoi din nou maxime de până la 21 grade După câteva zile cu soare și temperaturi plăcute, vremea s-a schimbat în România. Vineri, temperaturile vor scădea în mai multe zone, însă weekendul aduce o ameliorare treptată a […]

Citește mai mult

Actualitate

5-6 noiembrie 2026 | Alba Iulia devine capitala cântecului popular militar! Festivalul Învățământului Militar, la a II-a ediție

Ioana Oprean

Publicat

în

Alba Iulia devine capitala cântecului popular militar! Festivalul Învățământului Militar, la a II-a ediție Tinerii interpreți din instituțiile de învățământ militar din România se reunesc, în 5 și 6 noiembrie 2026, la Alba Iulia, pentru cea de-a doua ediție a Festivalului Învățământului Militar. Evenimentul aduce în prim-plan doina, balada și cântecul de joc, într-o competiție […]

Citește mai mult

Actualitate

România, deficit de 9,2% din PIB! Radu Georgescu, economist: „Cum naiba, după avalanșa de taxe?”

Ioana Oprean

Publicat

în

România, deficit de 9,2% din PIB! Radu Georgescu, economist: „Cum naiba, după avalanșa de taxe?” Datele publicate de Eurostat pe 21 octombrie 2026 arată că România a înregistrat un deficit public ajustat sezonier de 9,2% din PIB în trimestrul al doilea din 2026, cel mai ridicat din Uniunea Europeană. Cifra contrastează cu ținta de deficit […]

Citește mai mult