Rămâi conectat
MA-RA-MU

Politică Administrație

Cine sunt consilierii locali din Câmpeni în mandatul 2020-2024. Ce venituri au potrivit declarațiilor de avere

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cine sunt consilierii locali din Câmpeni în mandatul 2020-2024. Ce venituri au potrivit declarațiilor de avere

În urma voturilor primite la alegerile locale, doar două partide au fost mandatate să-și trimită reprezentanți în noul Consiliu Local Câmpeni. Acesta este format din 8 liberali și 7 social-democrați, aproape toți fiind la primul mandat în administrația locală. Cine sunt și ce averi au aleșii care ”vor face legea” în oraș în următorii 4 ani, puteți citi în rândurile următoare, scrie campeniinfo.ro

Valentin Gog (PNL) este economist, a fost consilier local în mandatul 2016-2020 și în următorii 4 ani va ocupa funcția de viceprimar al orașului Câmpeni. Are în proprietate, potrivit declarației de avere, o casă (dobândită în 2012, prin contract de întreținere) și un apartament (cumpărat în 2016) – fără a fi precizată localitatea unde acestea sunt situate; două autoturisme – Volkswagen (an de fabricație 2002) și Audi (din 2020) și are un credit în valoare de 100.000 de lei, contractat în 2020 și scadent în 2025. Veniturile sale din ultimul an au fost de 39.322 de lei din salariul de director comercial la o firmă privată, 4.500 de lei ca administrator la întreprinderea familială, 8.590 de lei din indemnizația de consilier local și 11.695 de lei din câștiguri la pariuri sportive. La acestea se adaugă veniturile soției sale – 80.444 de lei din salariul de inspector principal la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov.

Ilie Crișan (PNL) este economist, în prezent pensionar. Deține un teren intravilan de 3.032 mp în Sălciua de Jos (cumpărat în 2008), un teren intravilan de 2.814 mp în Jucu de Mijloc, județul Cluj (cumpărat în 1993), un teren extravilan de 8.214 mp în Jucu de Mijloc (cumpărat în 1993), un apartament în Câmpeni (cumpărat în 1990), un apartament în Cluj (cumpărat în 2003), o casă în Sălciua de Jos (cumpărată în 2008) și două autoturisme – Ford Focus (an de fabricație 2003) și Dacia Sandero (din 2013). Are un cont de economii în valoare de 73.200 de lei (deschis în 2008), iar veniturile sale din ultimul an au fost de 9.360 de lei din onorarii pentru expertize contabile și 39.000 de lei din pensie, la care se adaugă veniturile soției – 23.000 de lei din pensie.

Cosmin Ovidiu Mănescu (PNL) este economist, administrator de firmă. Potrivit declarației de avere nu are în proprietate teren, apartament sau casă, dar are două mașini – BMW (an de fabricație 2004) și Volkswagen (din 2020). Are un cont de economii în bancă în valoare de 50.000 de lei, iar veniturile sale din ultimul an au fost de 15.000 de lei din salariul de administrator la firmă, la care se adaugă veniturile soției – 48.000 de lei din salariul de profesor la Liceul Tehnologic ”Țara Moților” din Albac și 20.000 de lei din salariul de administrator la o firmă privată.

Mihai Marius Costea (PNL) este economist, director economic la o firmă privată din Câmpeni. Deține un teren intravilan de 1.377 mp în comuna Sohodol (cumpărat în 2017), un teren intravilan de 1.869 mp în Câmpeni (cumpărat în 2010), o casă în Sohodol (construită în 2017) și o motocicletă (an de fabricație 2015). Veniturile sale în ultimul an au fost de 70.000 de lei din salariul de la firmă, iar soția sa a încasat 30.000 de lei din salariul de la un cabinet stomatologic.

Ioan Dorin Oneț (PNL) este jurist, șef de sucursală la SC Apa CTTA. Deține în comuna Scărișoara un teren extravilan de 822 mp și un teren intravilan de 335 mp (ambele cumpărate în 2007), o casă în aceeași comună (construită în 2011) și un autoturism VW Passat (an de fabricație 2005). Are 4 depozite în bănci – 2 în valoare totală de 31.684 de euro (deschise în 2014 și 2020) și 2 în valoare de 17.028 de lei, deschise în 2012 și două credite în valoare totală de 32.700 de lei, contractate în 2014 și 2018, fără dată de scadență, iar veniturile sale din ultimul an au fost de 61.890 de lei, din salariul de la SC Apa CTTA.

Andrei Stoica (PNL) este avocat. Are în proprietate, din 2012, un teren intravilan de 216 mp și două autoturisme – Audi (an de fabricație 2007) și Citroen (din 2004). Veniturile sale din ultimele 12 luni au fost de 61.789 de lei, din avocatură, iar soția sa a încasat 21.600 de lei – indemnizația de creștere a copilului.

Liliana Marinela Chirilă (PNL) este asistent medical. Are trecute pe declarația de avere două terenuri intravilane (de 1.232 mp, cumpărat în 2007 și de 27,93 mp, concesionat în 2008) și două spații (unul cumpărat în 2007 și celălalt concesionat în 2008), toate fără a fi precizată localitatea în care sunt situate. Deține 3 autoturisme – Opel Corsa (an de fabricație 1996), Mercedes E (din 2001) și Mercedes A (din 2000) și are un credit de 35.000 de lei (contractat în 2018 și scadent în 2022). Veniturile sale din ultimul an au fost de 57.533 de lei din salariul de la Spitalul Orășenesc Câmpeni, 22.931 de lei dividende de la firma pe care o deține împreună cu soțul său și 5.000 de lei din indemnizația de lider local al organizației Sanitas. La acestea se adaugă veniturile soțului – 22.931 de lei dividende, 7.035 de lei din indemnizația de consilier local și 7.476 de lei din câștiguri la jocuri de noroc. De asemenea, familia a mai încasat și suma de 175.000 de lei, din vânzarea unei case.

Constantin Dorin Matei (PNL) este de profesie electromecanic. Potrivit declarației de avere, în ultimul an nu a avut niciun venit și nu are în proprietate teren, apartament, casă sau autoturism.

Ștefan Costache (PSD) este pensionar MApN. Are în proprietate un apartament, în Câmpeni (cumpărat în 2007) și două autoturisme – Renault Fluence (an de fabricație 2011) și Mazda 3 (din 2016). Are un credit în valoare de 101.416 lei contractat în 2016 și scadent în 2021, iar în ultimul an a avut venituri de 86.544 de lei din pensie, la care se adaugă veniturile soției, angajată ca asistent medical principal la Spitalul Orășenesc Câmpeni – 52.202 lei.

Augustin Raiu (PSD) este tehnician de mediu/silvicultură și a fost angajat al Primăriei Câmpeni, pe funcția de consilier la cabinetul fostului primar. Deține o firmă care are activitatea suspendată și este asociat la alte două firme private. Are în proprietate un teren intravilan de 8.100 mp în localitatea Apahida, județul Cluj (cumpărat în 2014), un teren intravilan de 418 mp în Bistra (cumpărat în 2010) și o casă în Bistra (cumpărată în 2010). Are economii de 4.500 de lei (fond social la CAR), a acordat un împrumut de 40.000 de euro, în nume personal, către o firmă și are două credite – de 30.000 de lei, la CAR (contractat în 2019, scadent în 2026) și de 194.000 de lei la o bancă (contractat în 2015 și scadent în 2025). Veniturile sale din ultimul an au fost de 40.184 de lei, din salariul de consilier al primarului și a mai încasat 32.000 de euro, din vânzarea unui teren.

Marius Florin Leahu (PSD) este angajat ca administrator, la o firmă privată. Deține o casă în Roșia Montană, cumpărată în 2010 și bijuterii în valoare de 15.000 de euro, dobândite între anii 1986 – 2020. Are un credit de 45.064 de lei (contractat în 2018, scadent în 2023) și un credit de 28.533 de euro (contractat în 2019, scadent în 2024). În ultimul an, veniturile sale au fost de 37.574 de lei, din salariu și 122.420 de lei din pariuri sportive, soția sa a încasat 15.000 de lei din indemnizația de îngrijire a copilului, iar alocația copilului a fost de 2.592 de lei.

Daniel Ioan Șenilă (PSD) este medic. Potrivit declarației de avere, nu are în proprietate teren, apartament sau casă, dar deține un autoturism Ford Focus (an de fabricație 2001) și un Jeep (din 2019). Are un credit în valoare de 35.000 de euro (contractat în 2019 și scadent în 2023), iar ultimul an a avut venituri de 154.166 de lei, din salariul de la Spitalul Orășenesc Câmpeni.

Gabriel Cîra Grigorescu (PSD) este profesor și a mai fost consilier local în mandatul 2016-2020. Are în proprietate un teren intravilan de 71 mp (curte) și o casă, în Câmpeni, cumpărate în 2008 și un autoturism VW Tiguan (an de fabricație 2015). Are două credite în valoare totală de 92.000 de lei (contractate în 2018 și scadente în 2022 și 2023) și un împrumut la CAR Învățământ în valoare de 20.000 de lei (contractat în 2020 și scadent în 2022). Veniturile sale în ultimul an au fost de 63.000 de lei din salariul de director adjunct la Liceul ”Horea, Cloșca și Crișan” din Abrud și 6.970 de lei din indemnizația de consilier local, la care se adaugă veniturile soției – 44.000 de lei din salariul de asistentă medicală la Spitalul Orășenesc Câmpeni și 4.200 de lei bursa primită de fiica sa, care este studentă.

Nicolae Mihon (PSD) este economist și nu a avut niciun venit în ultimele 12 luni. Are în proprietate, în Câmpeni (Valea Bistrii), două terenuri intravilane – de 440 mp (curte), cumpărat în 2008 și 8.290 mp, cumpărat în 2010, un teren agricol de 1.060 mp cumpărat în 2010, două case construite în 2004 și 2017 și deține 4 autoutilitare – 2 Dacia Logan (ambele cu an de fabricație 2008) și 2 Renault (din 2004 și 2006). Pe declarația de avere a consemnat doar venitul soției – 15.672 de lei, din salariu și 1.668 de lei, alocația copilului.

Vera Dorina Cristescu (PSD) este economist și a fost viceprimarul orașului în mandatul 2016-2020. Ca proprietăți, a trecut pe declarația de avere: un teren intravilan de 3.000 mp, în Câmpeni (dobândit prin donație în anul 1996), un teren intravilan de 1.000 mp, în Arieșeni (cumpărat în 2007), un teren agricol de 2.200 mp în Sohodol (cumpărat în 2005), un teren intravilan de 1.724 mp în Chinteni, județul Cluj (cumpărat în 2015), un teren intravilan de 600 mp în București (moștenit în 1998), o casă în Câmpeni (dobândită prin donație în 1996), o casă de vacanță în Arieșeni (cumpărată în 2007), o casă în Chinteni (construită în 2019); mai deține două autoturisme – Ford Focus (an de fabricație 2019) și VW Aerton (din 2019), ambele dobândite prin leasing operațional, bijuterii și ceasuri în valoare de 41.000 de euro (dobândite în perioada 1995 – 2019) și tablouri în valoare de 70.000 de euro (dobândite în 1998). De asemenea, mai are un depozit de economii de 21.900 de lire, deschis în 2015 la o bancă din străinătate, dar are și 6 credite – 3 în valoare totală de 176.000 de euro (contractate în 2009, 2017, 2019 și scadente în 2022, 2022 și 2024) și 3 în valoare totală de 165.000 de lei (contractate în 2015 și 2017 și scadente în 2020 și 2022). În ultimul an a avut venituri cumulate de 74.954 de lei, din salariul de viceprimar și salariul de formator, la care se adaugă veniturile soțului său, care este medic – 197.700 de lei, din salariul de medic primar, gărzi și salariul de formator, plus veniturile acestuia de la firma privată pe care o deține, prin care a acordat asistență medicală spitalicească  – 25.000 de lei.

Doi membri a Consiliului Local Câmpeni au renunțat la această funcție, astfel, la momentul actual nu mai fac parte din componența autorității administrative a orașului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară

Ziarul Unirea

Publicat

în

Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară Luăm împrumut și nu ne rugăm de nimeni pare să fie motto-ul administrației Pleșa. Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, organizată online, fără ca publicul și cetățenii să fie martori ai ineficienței administrative, fără o dezbatere serioasă, datoria […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea