„Cetatea Alba Carolina reprezintă o bijuterie a României”

Interviu cu Dan CHIOREAN, actor la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca

Festivalul Internaţional de Teatru „Apollo”, desfăşurat la Alba Iulia între 23-26 aprilie, l-a avut, anul acesta, ca invitat special pe actorul Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, Dan Chiorean. Binecunoscut în mediul cultural românesc, el a câştigat în 2013 Premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul Internaţional de Film de la Vilnius (Lituania), graţie rolului interpretat în filmul „Rocker”, regia lui fiind semnată de Marian Crişan. Pentru acelaşi rol a avut, în 2014, o nominalizare la Categoria „Cel mai bun actor în rol principal” în cadrul Premiilor Gopo. I-am propus, după festivalul găzduit de Cetatea Marii Uniri, să ne acorde un interviu şi a acceptat fără rezerve.

– Distinse domnule Dan Chiorean, în ce coordonate aţi regăsit Cetatea Marii Uniri şi cum credeţi că au reuşit albaiulienii să recepteze Festivalul „Apollo”, al cărui invitat special aţi fost?
– E o plăcută surpriză ca după cel puţin 10 ani, de când am fost ultima oară în Alba Iulia, să descopăr o Cetate absolut minunată, o bijuterie a României. Faptul că ea s-a schimbat atât de mult în bine e un lucru ce mă surprinde şi mă face extraordinar de fericit. Cu atât mai mult cu cât regăsesc Cetatea renovată cu cap, fiindcă la noi, în general, nu se renovează, ci mai mult se spoieşte. Aici am văzut o renovare responsabilă, întreprinsă inteligent şi asumată. Sunt şi mai fericit întrucât am venit la un festival de teatru de tineret, unde am avut surpriza să-mi reconfirm părerea intimă că între teatrul profesionist şi cel de amatori nu sunt diferenţe. Poate există o diferenţă tehnică, dar ea e nesemnificativă. Spun asta pentru că mereu am încercat să distrug bariere, graniţe, iar cu prilejul acestui festival – având un plus de valoare, prin caracterul lui internaţional – mi-am demonstrat iarăşi că am dreptate când susţin că teatrul profesionist şi cel de amatori are multe similitudini. Nu scrie pe fruntea niciunui actor, când e pe scenă în faţa publicului, la ce facultate a terminat (din Cluj-Napoca, Iaşi, Bucureşti), la clasa cărui actor a studiat ori dacă e profesionist sau nu. Important e să se întâmple teatrul, iar – când se întâmplă – publicul decide dacă el a fost sau nu de calitate. După patru zile de festival, vă spun sincer că mă bucură existenţa lui, fiind realizat de nişte oameni minunaţi, foarte încăpăţânaţi, ce – de un deceniu, de când îi ştiu – încearcă să facă teatru, ceea ce e extraordinar.

– Milan Kundera spunea că „viaţa e o piesă de teatru în care nu durata rolului contează, ci felul în care ştii să interpretezi”. Cum vedeţi dumneavoastră, în calitate de om şi actor, paralela sau îngemănarea dintre viaţă şi teatru?
– Este o vorbă în teatru: „nu există roluri mari sau mici, doar actori mari ori mici”. Am avut ocazia de-a lungul carierei să joc roluri mari (principale), cât şi altele mai mici ori chiar de figuraţie. Aşa cum în viaţă îţi asumi anumite lucruri, mari sau mici, aşa se întâmplă şi în teatru. Chiar când interpretezi un rol de figuraţie, foarte mic, trebuie să fii conştient că prezenţa ta pe scenă face parte din viaţă. Iar dacă scoţi rotiţa asta din mecanismul absolut minunat numit viaţă (cu bune, cu rele, ca şi în teatru, de altfel, cu drame sau comedii) poţi distruge acel lucru. Lucrul acesta se simte foarte bine într-o piesă în care îţi apare totul firesc, eşti martor, din punctul de vedere al spectatorului, la un lucru pe care îl apreciezi ca fiind unul simplu şi te face să plângi ori să râzi. Aşa e şi în viaţă – dacă nu-ţi asumi lucrurile, poţi să ratezi multe evenimente şi chiar să te ratezi pe tine însuţi. Deci, e o legătură certă între viaţă şi teatru, căci teatrul e o esenţializare a vieţii, şi nu există roluri mari sau mici, ci doar actori mari sau mici, aşa cum în viaţă sunt oameni care au succes ori oameni ce, din cauza faptelor neasumate, devin rataţi.

– Are teatrul componentă terapeutică ori asta e doar o simplă vorbă?
– Într-o societate, dacă învăţământul, sănătatea, cultura nu există, nu mai putem vorbi de o naţiune. După revoluţie, prin anii ’90, auzeam încă prin campaniile electorale, din partea politicienilor, că vorbesc despre domeniile anterior enumerate. După 2000, am constatat că aceste concepte au rămas la stadiul de teorie, nu la cel de lucruri reale. Spun asta întrucât mi se pare de neconceput ca un oraş precum Alba Iulia să nu aibă un teatru de rang naţional. Sunt obsedat de această idee, de vreo 10 ani şi, pe unde mă duc, o spun răspicat. Când dau de un politician, cu atât mai mult îi ridic problema, îl trag de mânecă şi îl atenţionez. Cât priveşte componenta terapeutică a teatrului, afirm că actorul umanizează sufletul spectatorului, îl face pe om să nu se simtă singur în lume, să se recunoască pe sine. Teatrul va rămâne veşnic, cine crede că în urma descoperirilor tehnologice şi ştiinţifice el va dispărea, se înşală amarnic. A rezistat 2000 de ani şi o va mai face încă pe atât de acum încolo. Prin teatru spectatorul vede pe viu în faţa sa nişte oameni în carne şi oase, simte energia de pe scenă, respiraţia actorului, trăirile lui. Acestea sunt elemente terapeutice – nu neapărat în sens medical, ci uman – căci prin ele te regăseşti ca om, cu problemele tale intime. Teatrul te face astfel să nu te simţi singur. Componenta socială o regăsim în teatru, la absolut orice piesă. Ea e alcătuită din acele semnale de alarmă pe care le intuim, indiferent că piesa e scrisă în anul 1600 sau acum. De asta Cetatea Marii Uniri, ca oricare cetate ce se respectă, are nevoie, repet, de un teatru pe măsura splendorii ei. E minunat că Alba Iulia dispune de un teatru de păpuşi, dar trebuie să vă doară pe voi, albaiulienii, în special factorii decidenţi, că încă nu s-a întâmplat aici minunea fondării unui teatru naţional.

– Cum face faţă omul Dan Chiorean provocărilor lumii, care nu e alcătuită doar din motive de fericire, ci şi din farse, mediocritate şi măşti atitudinale?
– Mă întreba cineva cum e cu teatrul. Dacă aş şti să răspund la această întrebare, aş şti şi cum e cu viaţa. Încă nu am aflat cum e cu viaţa, nici cum e cu teatrul. Dacă aş afla răspunsurile la aceste întrebări, viaţa mea ar deveni foarte plictisitoare şi teatrul implicit. Ceea ce ştiu sigur e că pe actor îl vezi pe scenă, el e o figură ce devine reper pentru societate. De asta mulţi tineri îşi doresc să fie actori, însă mare parte dintre ei, din păcate, vor doar să ajungă vedete, ceea ce e greşit. Televiziunile fac vedete de azi pe mâine, ele apar ca ciupercile după ploaie, dar sunt lipsite de conţinut. Eu nu am făcut niciodată greşeala să joc teatru în viaţă, dar viaţa am reuşit totdeauna s-o duc pe scenă. Toate experienţele pe care ni le oferă rolurile au sută la sută ca izvor de inspiraţie viaţa. Cu cât eşti mai conştient în viaţă de tot ce ţi se întâmplă, bun sau rău, cu atât poţi ca actor să pui în nişte sticluţe esenţe foarte valoroase şi să le desfaci, metaforic vorbind, în faţa publicului atunci când ai un rol de interpretat. Aşadar, multe măşti vedem în lume, ele folosindu-se mai ales pe scena disputelor politice. După părerea mea, cei ce folosesc măştile în astfel de contexte sunt actori falşi, iar scenele lor sunt, de asemenea, false, ei devalorizând conceptele fireşti de actor şi scenă.

– Dacă ar fi, la figurat, să puneţi degetul pe sufletul albaiulienilor cu un mesaj, care ar fi acesta?
– Un oraş poate trăi şi asuma totul doar dacă oamenii din el sunt conştienţi de împlinirile şi problemele lor. Albaiulienii au fost conştienţi că au o bijuterie în preajmă (Cetatea Alba Carolina) şi au valorificat-o, au şlefuit-o. Atât de frumos e numele de Alba Iulia, oraşul acesta, prin splendoarea lui, meritându-l din plin! Locuitorii creează atmosfera unui oraş, iar albaiulienii au demonstrat că sunt oameni speciali, sensibili la aspecte estetice. Aştept cu nerăbdare ziua în care voi veni, ca spectator sau actor, într-o sală a Teatrului Naţional din Alba Iulia, care să întregească magia Cetăţii.
– Vă mulţumesc pentru acceptarea interviului şi vă doresc sănătate, împliniri profesionale şi simţirea ocrotirii lui Dumnezeu!

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI