Cei trei oameni ai străzii care ar fi provocat incendiul de la sala de sport ”1 Mai” din Alba Iulia au fost reținuți de polițiști
Cei trei oameni ai străzii care ar fi provocat incendiul de la sala de sport ”1 Mai” din Alba Iulia au fost reținuți de polițiști
La data de 10 noiembrie 2023, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de 3 bărbați, de 54, 43 și 28 de ani, care sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă.
În sarcina acestora s-a reținut faptul că, în noaptea de 09/10 noiembrie 2023, ar fi făcut un foc, pentru a se încălzi, în apropierea unei clădiri dezafectate situată pe strada Frederic Mistral din Alba Iulia, iar focul s-a extins la imobil, care a fost distrus, în întregime.
În urma incendiului, un autoturism parcat în apropiere, ar fi fost avariat de bucăți dintr-un zid, care s-ar fi prăbușit.
La data de 11 noiembrie, cei 3 reținuți au fost prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, care a dispus, față de aceștia, măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Supărați că Direcția Silvică are sediul la Alba, hunedorenii au făcut plângere împotriva hotărârii de Guvern: „Nu ne lăsăm”
Supărați că Direcția Silvică are sediul la Alba, hunedorenii au făcut plângere împotriva hotărârii de Guvern Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a început demersurile oficiale prin care contestă Hotărârea de Guvern 123/2026 referitoare la reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) – Romsilva, apreciind că trecerea Direcţiei Silvice Hunedoara în subordinea unei noi structuri, cu sediul în […]
VIDEO | Mierea de mană de brad din Apuseni, produsă la 1.300 m, elixir natural pentru răceli și sănătatea plămânilor
Mierea de mană de brad din Apuseni, produsă la 1.300 m, elixir natural pentru răceli și sănătatea plămânilor. Andrei Pintea, apicultor: „Un borcan de miere de mană în casa dumneavoastră o să vă scape de orice răceală” Andrei Pintea, un tânăr apicultor din județul Alba, de la PinBees, produce alături de familia sa din Vingard […]
UPDATE VIDEO | ACCIDENT GRAV în Alba: Bărbat de 55 de ani în stare gravă după ce un copac a căzut peste el. A fost transportat cu un elicopter SMURD la Târgu Mureș
ACCIDENT GRAV în Alba: Bărbat de 55 de ani în stare gravă după ce un copac a căzut peste el. A fost transportat cu un elicopter SMURD la Târgu Mureș Un accident grav s-a produs la Săliștea-Deal, județul Alba, în după amiaza zilei de sâmbătă, 4 aprilie 2026. Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba a […]
