Ce se întâmplă la AJF Alba… după alegerile din 8 iunie? *Campania electorală este pe ultimii metri!
Alegerile pentru AJF Alba sunt în linie dreaptă,în joc fiind funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte, unde se anunţă o aspră bătălie. 8 iunie se anunţă o zi fierbinte şi marea întrebare este dacă Sorin Corpodean, ales în 1999, acum 15 ani în fruntea „fotbalului mic” îşi va prelungi activitatea cu încă 4 ani, în condiţiile în care are contracandidaţi pe foştii colaboratori Augustin Damian şi Iulian Nichimiş.
*Ce se întâmplă la Comisia de Arbitri… pleacă Lucian Dan!
Sorin Corpodean, fostul arbitru FIFA a anunţat recent într-o dezbatere televizată la Alba TV, unde a fost alături de Augustin Damian că în fruntea Comisiei Judeţene de Arbitri Alba va fi instalat Alexandru Vodă (angajat al AJF Alba). Acesta ar urma să-l substituie pe aiudeanul Lucian Dan, plecat momentan în Irlanda, implicat şi el în dosarul aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, ca şi Corpodean, cu un nou termen pe 12 iunie.
Pe de altă parte însă, conform unui articol apărut astăzi în ediţia tipărită a „Gazetei Sporturilor”, în 28 iunie, în Adunarea Generală Extraordinară a FRF ar urma să se analizeze propunerea ca „un oficial FRF/LPF/AJF/AMFB, arbitru, agent de jucători sau antrenor nu poate deţine nicio funcţie în cadrul unui membru afiliat”. Considerată un atac la Cristian Balaj, preşedintele AJF Maramureş, respectiva mutare l-ar afecta şi pe Alexandru Vodă, arbitru asistent activ în Liga 1….
*Demisii în semn de solidaritate
Cristian Petropulos, Ion Ilie, Cosmin Nistor, Alexandru Vodă şi Mihai Ţîră au semnat un do
cument în cadrul ultimului Birou Executiv conform căruia demisionează, îşi înrerup activitatea la AJF, în semn de solidaritate, de spirit de „echipă”, dacă Sorin Corpodean nu va mai fi ales preşedinte.
Formula ideală pentru Corpodean ar fi cu Mihai Dăscălescu vicepreşedinte, uniristul având de depăşit replicile venite de la Ioan Moldovan (un aspru critic al lui Corpodean, prim-vicepreşedinte conform statului votat în 2011 şi nedepus la judecătorie) şi Ovidiu Hulea (Viitorul Sântimbru).
*Tandemul Damian – Nichimiş: pleacă Petropulos
Pe de altă parte, în cadrul aceleiaşi emisiuni, Augustin Damian a susţinut că, în cazul în care el va câştiga alegerile, Cristian Petropulos (ce l-a înlocuit pe Nichimiş din august 2013) va pleca, urmând să lucreze cu un alt secretar general, modificări urmând să apară şi la Comisia Judeţeană de Arbitri, unde vor rămâne Vodă şi Ţîră., dar şi în organigrama AJF.
Cu certitudine, Iulian Nichimiş şi Augu
stin Damian încearcă în tandem să anuleze posibilitatea ieşirii din primul tur a lui Sorin Corpodean, urmând apoi să se susţină reciproc.
Pe ultima sută de metri, candidaţii încearcă să-şi estimeze simpatiile membrilor afiliaţi, să încline balanţa, să contracareze punctele forte ale oponenţilor.
Mâine polul de interes al fotbalului judeţean se mută la Galda, pentru finala Cupei României, festivitatea finalului de sezon şi Campionatul Speranţelor, iar în Duminica Rusaliilor, 8 iunie, la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia sunt alegeri pentru conducerea AJF Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez, contract prelungit cu doi ani cu campioana Volei Alba Blaj
Antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez a semnat prelungirea contractului cu încă doi ani cu campioana Volei Alba Blaj Antrenorul principal Guillermo Naranjo Hernández, încă doi ani pe banca campioanei României! Volei Alba Blaj, deținătoarea eventului național, este în cursă în stagiunea curentă pentru câștigarea ambelor trofee. Echipa din „Mica Romă” va disputa, în 5 aprilie, finala […]
CSM Unirea Alba Iulia, a doua victorie externă la Under 17 și eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș
CSM Unirea Alba Iulia a realizat a doua victorie externă consecutivă la Under 17 și a suferit un eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș În meciurile contând pentru etapa a 17-a a Campionatelor de juniori organizate de FRF, CSM Unirea Alba Iulia a înregistrat, în dubla de la Caransebeș, o victorie la […]
VIDEO: Play-off incendiar pentru promovarea în Liga 2! Poli Timișoara, la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și 4 de Metalurgistul Cugir!
Se anunță un play-0ff incendiar pentru promovarea în Liga 2: Poli Timișoara fiind la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și la 4 de Metalurgistul Cugir, reprezentantele Albei! Vorbim de calcule făcute după Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia, scor 0-0, în derby-ul Seriei 7! CSM Unirea Alba Iulia nu-și permite sub nicio […]